N-am putut sa accesez multa vreme imedul (nu stiu de ce), de asta scriu post-factum.
Am primit vestea protestului si a petitiei cu mare intârziere, intâmplator, totusi am popularizat-o printre colegii de la psihiatrie din Bucuresti si provincie. N-am primit nici o reactie...
Personal, si eu as fi formulat altfel revendicarile. In plus, daca as fi vrut sustinere, as fi luat legatura
direct, adica
personal, cu colegii din alte spitale, nu prin imed (iarasi greu de accesat si care e citit regulat de foarte putini rezidenti). Cred ca meritam macar atâta lucru.
E o mare nevoie ca rezidentii sa-si spuna cuvântul. Pâna acum, n-au fost decât câteva proteste izolate si lipsite de ecou. Am aflat mai demult, de exemplu, cu enorma intârziere de un protest al unor colegi din provincie impotriva tratamentelor aplicate bolnavilor; mi s-a parut extraordinar, dar a fost fara nici un rezultat, nici macar un ecou in presa. Pe lânga asta, din partea rezidentilor avem multe voci individuale narcisico-histrionico-uite-ce-destept-sunt-io care se mai aud din când in când cu unicul scop de a atrage atentia asupra minunatiei vorbitorului si eventual de a-si lansa carierea politica, sau de a mai implini alte vise tainice si recurente. Si cam atât.
De-a lungul ultimelor doua secole, "tineretul" a avut mereu un rol devastator si progresist, se auzea sus si tare si rasturna totul, asta facea lumea sa progreseze. Generatia noastra este una mult mai "castrata". Trebuie inteles insa ca de noi depinde orice schimbare, noi suntem cei direct interesati, cei mai motivati. Nimeni altcineva nu e dispus sa o faca.
Tind sa fiu de acord descrierea rezidentului facuta de trident (cea cu habarnistul), si in ea ma includ si pe mine. Cu toate astea, victor, cred ca protestele de strada, cu injunghiat de porci si alte astfel de tehnici regizorale sunt mult sub demnitatea si pretentiile noastre (de "intelectuali", daca vrei). O solutie mult mai simpla si eficienta mi-a furnizat-o un coleg. Marile spitale ar cadea pur si simplu daca rezidentii
nu ar mai lucra. Din pacate, si aici ne sunt legate mâinile, de catre insasi constiinta noastra: nu putem lasa oamenii fara ingrijire, indiferent cât de importante ne-ar fi problemele. Totusi, variatiuni pe tema asta ar fi posibile. Cei care fac garzi neplatite cu nemiluita ar putea sa renunte vreo saptamâna, n-ar face de fapt decât sa respecte legea si sa-si exercite drepturile, iar medicii mai mari ar fi pusi serios la treaba. Greva japoneza mi s-a parut o idee buna, macar pentru faptul ca reaminteste mai-marilor ca
existam, si ca munca noastra nu trebuie luata ca un dar garantat. Nu stiu, zic si eu.
Personal, nu cred ca as iesi in strada ca sa fac scandal. N-am stofa de sindicalist, dar cred ca daca ne punem un pic mintile la contributie, putem face mai bine de-atât.
Victor are dreptate in sensul ca pâna la urma conteaza mult mai mult pacientii decât noi, pentru politicieni-pentru ca sunt alegatori, pentru noi-prin natura meseriei si juramântului depus. Iar tratamentul traditional de care are parte orice rezident e indiferenta. Un viitor document de protest ar putea fi mult mai centrat pe pacient, ar trebui sa inceapa si sa se termine cu el. La urma urmelor acolo e problema. Asta fara sa pierdem din vedere problemele noastre, e nevoie doar de o reformulare, un alt unghi.
Multumesc pentru ca mi-ati suportat mesajul lung si demagogia
