al 13-lea salar?

Pentru ca o merit: info rezidenti; barfe din spitale
User avatar
ares/tm
elder
elder
Posts: 949
Joined: Tue May 09, 2006 8:13 am
Location: timishoara

Re: al 13-lea salar?

Postby ares/tm » Thu Feb 19, 2009 11:15 am

Afectaţi de aceeaşi circulară vor fi şi angajaţii din direcţiile judeţene de sănătate publică, institutele şi centrele de sănătate publică, Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională, dar şi alte unităţi administrative, finanţate integral de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii (MS). Mihai Ursa, purtătorul de cuvânt al MS, ne-a declarat că respectiva circulară a fost emisă deoarece încă nu este aprobat bugetul de stat pe anul în curs. “Este o decizie temporară, până la aprobarea bugetului pe 2009, şi se aplică numai unităţilor finanţate integral de la bugetul de stat, cum ar fi direcţiile de sănătate publică”.

Însă Sebastian Oprescu, preşedintele executiv al Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), spune că “nu există nici o bază legală pentru a elimina aceste sporuri pe luna ianurie, e un abuz în funcţie al ministrului; acum personalul de la resurse umane al acestor unităţi nu ştie ce să facă, să respecte legea sau circulara lui Bazac, pentru că angajaţii îi vor da pe ei în judecată, nu pe ministru”. Oprescu a adăugat că, “deocamdată, este în vigoare Ordonanţa 1 din 2009, care prevede că până la sfârşitul lui martie rămân în vigoare drepturile salariale ale angajaţilor din administraţia publică aşa cum au fost stabilite în 2008” şi că ar fi trebuit să modifice această ordonanţă, dacă voiau să taie din sporuri, nu să trimită o circulară, care nu are rol de act normativ.
i can resist everything except temptation

User avatar
ares/tm
elder
elder
Posts: 949
Joined: Tue May 09, 2006 8:13 am
Location: timishoara

Re: al 13-lea salar?

Postby ares/tm » Thu Feb 19, 2009 11:29 am

deci, cum spuneam, e chestie de interpretare...ca si cu bonurile
nu va agitati, se va rezolva
i can resist everything except temptation

User avatar
AvLee
elder
elder
Posts: 2172
Joined: Mon Dec 20, 2004 1:53 am
Location: Craiova
Contact:

Re: al 13-lea salar?

Postby AvLee » Thu Feb 19, 2009 11:30 am

Am voie sa incep sa ma indignez? Lasa ca ne au taiat sporurile, dar de ce taman la rezidentii pe post. Parca spuneau ca nu e nici o diferenta intre post si loc. Dar tot raul spre bine, am inca un motiv sa le reziliez faimosul act aditional.
AvLee : philosopher, warrior , poet and lover.


I am not like the other lumbering trolls, I am a gracefull elf

De ce sa ne plangem ca suntem nedreptatiti atat timp cat avem arme si libertatea de a le folosi - Leto Atreides

User avatar
ares/tm
elder
elder
Posts: 949
Joined: Tue May 09, 2006 8:13 am
Location: timishoara

Re: al 13-lea salar?

Postby ares/tm » Thu Feb 19, 2009 11:32 am

cine a zis ca le-au taiat????si cum adica numa la cei pe post???nu intaleg
i can resist everything except temptation

User avatar
AvLee
elder
elder
Posts: 2172
Joined: Mon Dec 20, 2004 1:53 am
Location: Craiova
Contact:

Re: al 13-lea salar?

Postby AvLee » Thu Feb 19, 2009 11:33 am

salmonela wrote:http://stiri.kappa.ro/social/bazac-sporurile-leprozeria-tichilesti/stire_177102.html


Documentul transmis de ministrul Sanatatii va afecta, printre altii, angajatii leprozeriei de la Tichilesti, 28 la numar, dar si 345 de medici rezidenti pe post.
.
AvLee : philosopher, warrior , poet and lover.


I am not like the other lumbering trolls, I am a gracefull elf

De ce sa ne plangem ca suntem nedreptatiti atat timp cat avem arme si libertatea de a le folosi - Leto Atreides

User avatar
ares/tm
elder
elder
Posts: 949
Joined: Tue May 09, 2006 8:13 am
Location: timishoara

Re: al 13-lea salar?

Postby ares/tm » Thu Feb 19, 2009 11:37 am

ma lasi cu presa....astea is baliverne.....concret, ce zic de la spital, taie sau nu???
la mine nu zic nimik
ii drept, nu-s pe post
dar si -asa....
i can resist everything except temptation

User avatar
AvLee
elder
elder
Posts: 2172
Joined: Mon Dec 20, 2004 1:53 am
Location: Craiova
Contact:

Re: al 13-lea salar?

Postby AvLee » Thu Feb 19, 2009 1:38 pm

Au intrat banii 940 RON :green:
AvLee : philosopher, warrior , poet and lover.


I am not like the other lumbering trolls, I am a gracefull elf

De ce sa ne plangem ca suntem nedreptatiti atat timp cat avem arme si libertatea de a le folosi - Leto Atreides

User avatar
magdutz
elder
elder
Posts: 792
Joined: Sun Jul 06, 2003 11:00 am
Location: bucuresti

Re: al 13-lea salar?

Postby magdutz » Thu Feb 19, 2009 4:11 pm

avlee, care bani?sal 13?

User avatar
marmotul
elite
elite
Posts: 8640
Joined: Wed Apr 23, 2008 12:22 pm

Re: al 13-lea salar?

Postby marmotul » Thu Feb 19, 2009 4:15 pm

nu, ca el e proaspat intrat in cimpu muncii...
primu salar.
avlee, vezi sa nu dai toti banii pe bomboane, ai grija
qpepsi.gif

User avatar
skyzzo
newbie
newbie
Posts: 15
Joined: Wed Nov 29, 2006 1:03 pm

Re: al 13-lea salar?

Postby skyzzo » Sun Feb 22, 2009 9:23 pm

se mai aude ceva de al 13 lea salar? se mai da luna asta sau asteptam pana in martie sa vedem daca se pune pe fluturas ceva in plus?

monicutza21
senior
senior
Posts: 121
Joined: Wed Feb 18, 2009 8:27 pm

Re: al 13-lea salar?

Postby monicutza21 » Mon Feb 23, 2009 11:39 am

Eu am mai verificat cardul de cateva ori saptamana trecuta, dupa care am renuntat pt ca la fiecare verificare de sold imi ia 1 ron! Nimik bun nu se arata... Eu inca mai am o mica speranta pt luna martie...

monicutza21
senior
senior
Posts: 121
Joined: Wed Feb 18, 2009 8:27 pm

Re: al 13-lea salar?

Postby monicutza21 » Mon Feb 23, 2009 5:40 pm

N-a mai auzit nimeni nimik despre al 13-lea salariu?
ceva noutati?

jewelieta_iasi
senior
senior
Posts: 121
Joined: Mon Mar 17, 2008 7:19 pm

Re: al 13-lea salar?

Postby jewelieta_iasi » Mon Feb 23, 2009 6:00 pm

spitalul sf spiridon iasi-NU SE STIE NIMIC

User avatar
rellyc
senior
senior
Posts: 180
Joined: Sun Aug 28, 2005 11:05 pm
Location: In my world
Contact:

Re: al 13-lea salar?

Postby rellyc » Mon Feb 23, 2009 7:42 pm

jewelieta_iasi wrote:spitalul sf spiridon iasi-NU SE STIE NIMIC

Cred ca in curand vor pune afis pe usa "NU STIM NIMIC", am intrebat si eu tot astazi :lol:
"Capacitatea omului de a se insela pe sine insusi si de a confunda dorintele imaginatiei sale cu realitatea nu are limite"

User avatar
pc7
elite
elite
Posts: 12160
Joined: Fri Apr 01, 2005 8:07 pm

Re: al 13-lea salar?

Postby pc7 » Tue Feb 24, 2009 12:46 am

si cainii vor umbla cu colaci in coada, tot ordin de la minister
Life's not fair, get used to it

monicutza21
senior
senior
Posts: 121
Joined: Wed Feb 18, 2009 8:27 pm

Re: al 13-lea salar?

Postby monicutza21 » Tue Feb 24, 2009 11:35 am

Serios?
Dar de unde ai aflat asemenea veste buna?

User avatar
ares/tm
elder
elder
Posts: 949
Joined: Tue May 09, 2006 8:13 am
Location: timishoara

Re: al 13-lea salar?

Postby ares/tm » Tue Feb 24, 2009 1:44 pm

hai,mai, faci misto??
i can resist everything except temptation

monicutza21
senior
senior
Posts: 121
Joined: Wed Feb 18, 2009 8:27 pm

Re: al 13-lea salar?

Postby monicutza21 » Tue Feb 24, 2009 2:54 pm

Eu pana nu vad banii in mana, nu cred!

User avatar
ares/tm
elder
elder
Posts: 949
Joined: Tue May 09, 2006 8:13 am
Location: timishoara

Re: al 13-lea salar?

Postby ares/tm » Tue Feb 24, 2009 2:55 pm

mai sunt 3 ore pana la 5
i can resist everything except temptation

monicutza21
senior
senior
Posts: 121
Joined: Wed Feb 18, 2009 8:27 pm

Re: al 13-lea salar?

Postby monicutza21 » Tue Feb 24, 2009 3:03 pm

E drept ca asa au facut si cu prima de stabiliatate din decembrie, dar macar atunci ne-au spus sa stam linistiti ca o vom primi, mai tarziu, dar o vom primi...

User avatar
AvLee
elder
elder
Posts: 2172
Joined: Mon Dec 20, 2004 1:53 am
Location: Craiova
Contact:

Re: al 13-lea salar?

Postby AvLee » Tue Feb 24, 2009 3:07 pm

Mai e si transferul interbancar....poate maine.
AvLee : philosopher, warrior , poet and lover.


I am not like the other lumbering trolls, I am a gracefull elf

De ce sa ne plangem ca suntem nedreptatiti atat timp cat avem arme si libertatea de a le folosi - Leto Atreides

monicutza21
senior
senior
Posts: 121
Joined: Wed Feb 18, 2009 8:27 pm

Re: al 13-lea salar?

Postby monicutza21 » Tue Feb 24, 2009 3:12 pm

Pai, la noi, speranta moare ultima! :D

User avatar
ares/tm
elder
elder
Posts: 949
Joined: Tue May 09, 2006 8:13 am
Location: timishoara

Re: al 13-lea salar?

Postby ares/tm » Tue Feb 24, 2009 3:19 pm

io azi la spital am primit urmatorul raspuns: NU STIM, in schimb o asistoanta barfea ca o auzit ca-l primim saptamana asta
precizez ca never ever nu am luat bani in afara zilelor de salariu
i can resist everything except temptation

User avatar
AvLee
elder
elder
Posts: 2172
Joined: Mon Dec 20, 2004 1:53 am
Location: Craiova
Contact:

Re: al 13-lea salar?

Postby AvLee » Tue Feb 24, 2009 3:21 pm

Poate a auzit pe imed, ce ironie ar fi :P
AvLee : philosopher, warrior , poet and lover.


I am not like the other lumbering trolls, I am a gracefull elf

De ce sa ne plangem ca suntem nedreptatiti atat timp cat avem arme si libertatea de a le folosi - Leto Atreides

monicutza21
senior
senior
Posts: 121
Joined: Wed Feb 18, 2009 8:27 pm

Re: al 13-lea salar?

Postby monicutza21 » Tue Feb 24, 2009 6:56 pm

Eu trebuie sa ies pana in oras, o sa verific si cardul asa ca va dau de veste mai incolo! sper sa mearga site-ul, ca azi vreo 3-4 ore a picat

User avatar
dr.rezidentx1
senior
senior
Posts: 341
Joined: Sat Jun 23, 2007 11:08 pm
Location: France

Re: al 13-lea salar?

Postby dr.rezidentx1 » Tue Feb 24, 2009 7:15 pm

monicutza21 wrote:Eu trebuie sa ies pana in oras, o sa verific si cardul asa ca va dau de veste mai incolo! sper sa mearga site-ul, ca azi vreo 3-4 ore a picat

cica nu s-au bagat la sf ioan (B)
poate o fi o teapa dar pana la 1 aprilie mai e...

User avatar
Doll
elder
elder
Posts: 876
Joined: Mon Aug 01, 2005 6:59 pm
Location: valley of the dolls
Contact:

Re: al 13-lea salar?

Postby Doll » Tue Feb 24, 2009 7:55 pm

tu de unde stii?

si presupunand ca ni-i dau totusi....cam cat e? in functie de ce se calculeaza?

monicutza21
senior
senior
Posts: 121
Joined: Wed Feb 18, 2009 8:27 pm

Re: al 13-lea salar?

Postby monicutza21 » Tue Feb 24, 2009 8:44 pm

Gata, m-am intors, am verificat cardul si evident ca nu s-a bagat al 13-lea salariu... :oops:

monicutza21
senior
senior
Posts: 121
Joined: Wed Feb 18, 2009 8:27 pm

Re: al 13-lea salar?

Postby monicutza21 » Tue Feb 24, 2009 8:45 pm

poate ca maine...

luly_boy
senior
senior
Posts: 227
Joined: Tue Aug 15, 2006 9:53 am

Re: al 13-lea salar?

Postby luly_boy » Tue Feb 24, 2009 8:53 pm

Ne uitam ca milogu'-n traista...si tot degeaba. :hate: oricum, e prea putin probabil sa ne trezim azi-maine cu cel de-al 13-lea salariu, nu de alta, dar nu trebuia sa apara pe fluturas? :roll: Cred ca daca e sa-l primim, probabil va fi odata cu salariul de pe februarie (adica dupa 15 martie incolo) :evil:

User avatar
ares/tm
elder
elder
Posts: 949
Joined: Tue May 09, 2006 8:13 am
Location: timishoara

Re: al 13-lea salar?

Postby ares/tm » Tue Feb 24, 2009 9:01 pm

totusi, de unde aveti aceasta informatie???
sau vrea cineva sa verifice cati fraieri merg la bancomat dupa un zvon...???
i can resist everything except temptation

User avatar
AvLee
elder
elder
Posts: 2172
Joined: Mon Dec 20, 2004 1:53 am
Location: Craiova
Contact:

Re: al 13-lea salar?

Postby AvLee » Tue Feb 24, 2009 9:04 pm

Uni mai au si internet banking :P
AvLee : philosopher, warrior , poet and lover.


I am not like the other lumbering trolls, I am a gracefull elf

De ce sa ne plangem ca suntem nedreptatiti atat timp cat avem arme si libertatea de a le folosi - Leto Atreides

User avatar
ares/tm
elder
elder
Posts: 949
Joined: Tue May 09, 2006 8:13 am
Location: timishoara

Re: al 13-lea salar?

Postby ares/tm » Tue Feb 24, 2009 9:16 pm

da, da ala costa.....mai mult decat o tranzactie de verificare
i can resist everything except temptation

User avatar
AvLee
elder
elder
Posts: 2172
Joined: Mon Dec 20, 2004 1:53 am
Location: Craiova
Contact:

Re: al 13-lea salar?

Postby AvLee » Tue Feb 24, 2009 9:23 pm

Tocmai ca nu costa nimic, cel putin la mine la BCR.
AvLee : philosopher, warrior , poet and lover.


I am not like the other lumbering trolls, I am a gracefull elf

De ce sa ne plangem ca suntem nedreptatiti atat timp cat avem arme si libertatea de a le folosi - Leto Atreides

User avatar
harry
senior
senior
Posts: 152
Joined: Tue Oct 26, 2004 7:24 pm
Location: spitalu' 9
Contact:

Re: al 13-lea salar?

Postby harry » Tue Feb 24, 2009 9:46 pm

La Sf. Ioan-Buc am intrebat luni de al 13-lea si nu stiau nimic!
"Un cersetor sanatos este mai fericit decat un rege bolnav"
Schopenhauer

User avatar
pc7
elite
elite
Posts: 12160
Joined: Fri Apr 01, 2005 8:07 pm

Re: al 13-lea salar?

Postby pc7 » Tue Feb 24, 2009 9:52 pm

cainii n-au gasit sare pt colaci, da de maine sigur, sigur vor umbla cu colacii-n coda, doar e ordin de la minister, am auzit eu de la cineva care s-a inscris pe imed acu o zi
Life's not fair, get used to it

User avatar
ares/tm
elder
elder
Posts: 949
Joined: Tue May 09, 2006 8:13 am
Location: timishoara

Re: al 13-lea salar?

Postby ares/tm » Wed Feb 25, 2009 3:05 pm

si se desfunda maine
i can resist everything except temptation

User avatar
magdutz
elder
elder
Posts: 792
Joined: Sun Jul 06, 2003 11:00 am
Location: bucuresti

Re: al 13-lea salar?

Postby magdutz » Wed Feb 25, 2009 3:28 pm

cinecrezi ca esti? ..trident credcaesti :))

User avatar
AvLee
elder
elder
Posts: 2172
Joined: Mon Dec 20, 2004 1:53 am
Location: Craiova
Contact:

Re: al 13-lea salar?

Postby AvLee » Wed Feb 25, 2009 3:32 pm

magdutz wrote:cinecrezi ca esti? ..trident credcaesti :))

:shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock: :shock:
AvLee : philosopher, warrior , poet and lover.


I am not like the other lumbering trolls, I am a gracefull elf

De ce sa ne plangem ca suntem nedreptatiti atat timp cat avem arme si libertatea de a le folosi - Leto Atreides

monicutza21
senior
senior
Posts: 121
Joined: Wed Feb 18, 2009 8:27 pm

Re: al 13-lea salar?

Postby monicutza21 » Wed Feb 25, 2009 3:54 pm

Sa inteleg ca astazi nici o sansa sa-i primim?!?


Return to “Viata in spital”

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 16 guests