Medicina Bucureşti

...ce au zis parintii vostri cand i-ati anuntat ca vreti sa dati la Medicina (eventual Stomatologie)? S-au bucurat, entuziasmat, ingrijorat, intristat? Au incercat poate sa va faca sa va razganditi sau v-au oferit de la bun inceput suportul lor neconditionat? Au trecut poate printr-o "faza de adaptare" si mai multe emotii contradictorii?

mai intai, au incercat sa ma faca sa ma razgandesc.

apoi au trecut prin acele faze de adaptare... si acum sunt de partea mea..si imi tin pumnii sa intru

S-au bucurat.
Mai târziu, când le-am zis că vreau să mă fac psihiatru, au fost dezamăgiţi, dar nu mi-au zis mare lucru.
Acum că sunt un ratat pe bicicletă, nu mi-au zis I told you so, cred că ştiu şi ei că ce contează până la urmă, statistic vorbind, nu e să ai realizări măreţe, ci, atunci când tragi linia, să fii oarecum mulţumit, să nu contabilizezi un dezastru major.

S-au bucurat. Mama a vrut dintotdeauna să mă fac medic, pentru că e de părere că este meseria care îţi oferă o multitudine de satisfacţii. Nu a încercat, însă, niciodată să mă abată de la drumul meu, chiar dacă la început acesta nu coincidea cu cel al medicinei. Acum, când m-am hotărât, e foarte entuziasmată Când se uită la Dr. G, o încântă ideea că într-o zi, "am să ajung şi eu aşa" Desigur, mai e muuuuuult până acolo...

M-au sustinut si incurajat,mi-au spus si ca e mult de munca desi nici unul nu are treaba cu medicina,au zis si ei din auzite cred Chiar si acum mama ma mai intreaba cateodata daca "imi place...macar putin asa".Ei au vrut neaparat sa fac ce-mi doresc,nu au pus niciun fel de presiune asupra mea si cum la momentul respectiv voiam medicina... De asta cred ca ma si intreaba inca daca imi place,pt ca au fost si momente de cumpana dar da,inca imi doresc. Mi-as fi dorit insa ca la momentul respectiv sa'mi prezinte cineva "din interior" cum sta treaba,nu cred ca as fi renuntat,nimic nu ar fi putut sa stea in calea mea atunci dar as fi reconsiderat niste chestii.

Parintii meu nu au avut nimic impotriva,mi-au zis de la inceput sa fac ceea ce imi place si ca ei ma sustin orice ar fi.

Cand i-am zis mamei a sarit acoperisul blocului(nu in sensul bun)...si asta e grav avand in vedere ca stau la 3 si blocul are 4 etaje iar tata mi-a pus acei sad puppy dog eyes si probabil spera ca ma voi razgandi...de fapt sunt sigura ca se duce si la biserica sa se roage ca eu sa ma razgandesc guess what?!not gonna happen

ai mei inca nu stiu ca am dat la medicina. si nici nu le spun, sac

ar fi util sa ziceti si daca parintii sunt medici f mare diferenta de reactie

Dacă sunt medici, ce rost are să le spui? Ştiau ei şi pentru tine, încă de când erai in utero.

Pai sunt doua varianta: ori vor sa faca si copilul medicina ca ei, ori vor sa stea cat mai departe de medicina.

b3 wrote:Pai sunt doua varianta: ori vor sa faca si copilul medicina ca ei, ori vor sa stea cat mai departe de medicina.

sau exista si o a treia varianta.

L-a mine s-au bucurat, mama dorindu-si dintotdeauna un medic in familie, ca profesori avem destui tata m-a rugat sa ma gandesc bine daca vreau sa fac medicina in loc de automatica sau cibernetica sau finante banci, facultati considerate de viitor acum 8 ani cand am purtat discutia. E adevarat ca prin politehnica sau ase as fi terminat facultatea mai devreme si as fi intrat mai repede in campul muncii cu un salariu cu mult mai mare decat actualul, asemeni fostilor colegi de liceu care acum sunt la stadiul de facut copii, insa eu le-am spus din start ca nu vreau sa imi petrec viata in fata unui calculator sau sa numar banii altora, ci imi doresc sa fac ceva mai dinamic, vreau sa fiu apreciat de cei din jur pentru ceea ce fac si vreau ca profesia mea sa insemne ceva nu-i asa ca si voi aveti tacaneli de genul asta ? de cand ma stiu mi-am dorit sa fiu chirurg si sa petrec 10-14 ore pe zi in spital sau la cabinet, sa am garzi de sarbatori, iar cand am avut de ales specialitatea la rezidentiat nu am stat sa ma gandesc la partea financiara. Familia ma sustine, iubita si prietenii imi sunt alaturi, sanatos sunt si am destula energie sa ma lupt cu "sistemul ticalosit" pentru ca la sfarsitul zilei ... sunt multumit de ceea ce fac, si chiar daca satisfactia profesionala nu tine de foamne, imi pune totusi un zambet pe chipul obosit.

prietene, inchin un pahar de Bordeaux si pentru tine!
Sa traiesti, La multi ani!

holliday wrote:prietene, inchin un pahar de Bordeaux si pentru tine!
Sa traiesti, La multi ani!

Noroc si Sarbatori Fericite !

Eu am dormit o saptamana la un prieten. Dark, daca te tine entuziasmul pana-n martie esti tare.

Socrates wrote:Eu am dormit o saptamana la un prieten. Dark, daca te tine entuziasmul pana-n martie esti tare.

am deja un an la activ pe medicala ce-i drept, sa vedem acum pe chirurgie

La mine tata s-a bucurat, chiar el imi sugerase ca mi s-ar potrivi medicina (si nu e medic), mamei i-a cam picat fata, pentru ca nu suporta spitalele si nici sa vada sange si i-a parut rau ca nu am dat la litere, s-o urmez in cariera de profesoara (la ce draq am strans toate cartile alea? ,carti de literatura), dar pana la urma s-a obisnuit cu ideea si ma intreaba de cate ori are ocazia daca inca imi place. In rest amandoi m-au sustinut neconditionat si o fac si acum, fiind de principiul "fa ce-ti place, ca aia faci o viata intreaga"

Prin clasa a 6-a. cand mi-a venit ideea, se uitau mandri la mine....acum imi spun cat de repede termini farmacia si cat de bine castigi.

Întrebare secundară: cum ați reacționa dacă propriul copil v-ar spune că vrea medicină?

Eu i-aș zice că dă dovadă de o profundă imaturitate (vârstă emoțională: maxim 5 ani), pe urmă cred că l-aș lăsa, ce să fac.

vlad s. wrote:Întrebare secundară: cum ați reacționa dacă propriul copil v-ar spune că vrea medicină?

Eu i-aș zice că dă dovadă de o profundă imaturitate (vârstă emoțională: maxim 5 ani), pe urmă cred că l-aș lăsa, ce să fac.

Interesanta observatia cu imaturitatea. Eu m-am decis in sinea mea sa dau la medicina pe la 13 ani. Am simtit asa cumva un fel de epifanie (zau!), sper ca nu a fost un atac de epilepsie temporala sau chiar un puseu maniacal infantil-adolescentin ! Am simtit asa o hotarare covarsitoare ca asta trebuie sa fie menirea mea. Nu mi s-a mai repetat un fenomen asemanator de atunci, deci sper ca nu a fost ceva serios organic sau psihiatric ! Dar n-am spus nimic la nimeni. Pe la inceputul ultimului an de liceu ma framantam chiar daca "sunt indeajuns de bun" sa dau la medicina, dar pana la urma m-am hotarat ca merit si eu sa incerc. Parintilor le-am spus abia cu vreo 3-4 luni inainte de examenul de admitere. S-au cam emotionat, speriat un pic chiar, mai bine zis au fost anxiosi asa cam o zi (nu avem medici in familie), dar pana la urma au zis "cu ce te putem ajuta?", s-au bucurat cand am intrat, m-au sustinut in continuare in deciziile mele, desi au fost cam dezamagiti (mai ales mama) de decizia mea de a deveni medic psihiatru (ea visa la oftalmologie, habar n-am de ce, ca nu a avut mare contact cu oftalmologia decat pentru ochelarii de citit). Dar acum sunt veseli si increzatori in mine si ma sustin in continuare. Mereu imi spun sa am grija de mine. Nu stiu exact ce inseamna asta, dar cred ca asa sunt toti parintii, mai ales cand te afli mai departe de ei.

eu nu mi-as lasa copilul sa faca medicina, adica as incerca cu orice mijloace sa-i scot medicina din cap(dus pe la upu, ati, neuro,etc :d ), daca in ciuda eforturilor mele v-a insista ac el vrea medicina, na o sa-i dau pace

pc7 wrote:eu nu mi-as lasa copilul sa faca medicina, adica as incerca cu orice mijloace sa-i scot medicina din cap(dus pe la upu, ati, neuro,etc :d ), daca in ciuda eforturilor mele v-a insista ac el vrea medicina, na o sa-i dau pace

In felul asta o sa vrea la medicina numai de'al naibii, ca sa-ti arate ca el stie mai bine.

Daca voi avea un copil si daca sistemul medical va fi la fel si peste vreo 25 de ani (cand probabil o sa-i vina randul sa dea la facultate), atunci probabil ca voi incerca sa-l indrum spre altceva. Eventual o sa-l pisalogesc o vreme cu medicina si nu o sa se duca numai ca sa nu faca cum zic eu (asa a reusit mama sa ma indeparteze iremediabil de politehnica).

a nu se intelege ca pisalogealqa merge la orice, la S I X e altceva un copil este usor influentabil si daca azi isi doreste sa devina medic, maine o sa se viseze astronaut sau altceva. daca parintii nu vor medicina, cel mai simplu ar fi sa ii arate copilului ca exista domenii mai atractive ... ii arati la tv un film/serial cu avocati, politisti si mai stiu eu ce, sau daca ii place sa stea pe calculator ii spui ca poate face asta toata viata etc. morala si lectiile de viata nu merg la copii, cel mai simplu este sa ii oferi o alternativa

la mine a fost ceva mai extrema treaba. parintii nu au fost medici si au fost total impotriva. asa de impotriva, incat m-am inscris la admitere in alt oras (numai asa puteam sa primesc camera in camin). in clasa a 12-a chiuleam de la ore ca sa invat pt admitere, iar acasa invatam pe ascuns.m-a prins de vreo 2 ori si cartile de anato au zburat pe geam (de la et . alea de chimie scapau tot timpul ca dadeam bacu din chimie. vreo 2 ani aproape ca nu am vorbit deloc. urmatoarea criza a fost cand i-am spus ca vreau psihiatrie. au trecut mai bine de 10 ani de atunci si inca ma intreaba daca nu ma apuc de altceva (desi intre timp m-am mutat in germania).
cu toate astea nu regret nicio clipa ca am facut medicina. cu toate neajunsurile acestei profesii, sunt multumita de decizia mea si ma simt implinita.

Dar de ce s-au impotrivit asa de tare medicinei ? Ti-ai dat seama care a fost motivul adevarat, acum, uitandu-te inapoi ?

oarecum am inteles. recunosc ca am inteles si mai mult cand am inceput sa lucrez in psihiatrie (adica de prin anul 3).

Eu zic ca daca iti duci copilul la upu ai sanse sa-l faci sa-si doreasca mai tare medicina depinde de cum ii e firea. La neuro s-ar putea sa nu-i pice bine mirosul in schimb.
Eu nu m-as baga in deciziile copilului meu, adica daca el asta isi doreste atunci cu ce drept sa vin eu si sa-i impun sa nu faca asta? i-as spune si de ce e bine si de ce e rau dar in final decizia ii apartine. Si sa o spun drept cred ca as fi mai dezamagita daca ar veni sa-mi spuna ca da la teatru sau ceva dar la fel, nu m-as baga.

Singurii impotriva mea au fost/sunt bunicii din partea mamei, ambii ingineri si din cauza ca mama a terminat ASE-ul si n-a facut ce au vrut ei, se razbuna asadar p mine, bagandu-se in orice discutie despre viitorul meu si chiar daca mama i-a mai potolit putin, tot baga apropouri despre meseria de inginer ca "o mare oportunitate in viata, mai mare decat toate". Pacat pt ei, or sa-si ia o mare teapa. De abia astept mai sunt 2 ani

Mai sunt 2 ani pana termini liceul si dai la facultate adica ? Sau pana termini facultatea ? E OK oricum, nu are nicio importanta, eram doar curios.

Tata a fost ceva de genul: "Esti tu in stare sa te faci doctor?". Ma rog, nicio surpriza, asa face de obicei. L-am lasat in pace, m-am facut ca nu-l aud. Nu stiu de ce crede ca sunt moale, cand eu nu sunt asa.

Mama s-a facut ca nu pricepe. Mi-a zis la inceput ca e greu, ca dureaza mult etc. Apoi vreun an si ceva, doi ma tot intreba daca m-am hotarat la ce vreau sa dau.Raspuns invariabil: "Ti-am zis ca la medicina". Asta se intampla pe la sf clasei a 9-a.

De retinut ca pana atunci, daca imi zicea cineva sa dau la medicina, ma strambam si ziceam ca nu ma fac doctor in viata mea. So, never say never.

Prin clasa a 11-a, cand au vazut ca e treaba serioasa, s-au impacat cu ideea si de atunci ma sustin, logic. Acum cred ca sunt intr-un fel mandri, ca de, fata lor da la medicina.

Inca o chestie, ma intreaba de tot felul de boli si chestii, de parca deja as fi terminat facultatea. Sunt tare amuzanti, mai ales daca vad vreun documentar sau ceva la tv si vor sa le explic cate ceva.

greeny wrote:Inca o chestie, ma intreaba de tot felul de boli si chestii, de parca deja as fi terminat facultatea. Sunt tare amuzanti, mai ales daca vad vreun documentar sau ceva la tv si vor sa le explic cate ceva.

acum ti se pare amuzant. Sa vezi cum e cand esti doar in anul 2 si te intreaba tot felul de terte persoane de medicamente, boli, tratament si etc. Iar cand ridici invariabil din umeri, sa mustaceasca din nas, comentand "Da tu ce inveti toata ziua la facultatea aia?"

Ai mei au fost total impotriva. Au incercat "di tatii" sa ma faca sa ma razgandesc. Acum insa baga placa cu "Fiica noastra e la medicina. Da, e o fata silitoare"

Dmndash wrote:acum ti se pare amuzant. Sa vezi cum e cand esti doar in anul 2 si te intreaba tot felul de terte persoane de medicamente, boli, tratament si etc. Iar cand ridici invariabil din umeri, sa mustaceasca din nas, comentand "Da tu ce inveti toata ziua la facultatea aia?"

Ai mei au fost total impotriva. Au incercat "di tatii" sa ma faca sa ma razgandesc. Acum insa baga placa cu "Fiica noastra e la medicina. Da, e o fata silitoare"

Eu le spun ca pana nu am diploma de medic nu pot sa dau sfaturi si ii trimit la doctor.

2 pana termin liceu si nu mai am rabdare

alex918 wrote:2 pana termin liceu si nu mai am rabdare

Ultimii 2 ani de liceu sunt cei mai frumosi, cel putin, asa mi s-a parut mie. Nu te grabi sa-i termini cat mai repede.

ba chiar abia astept sa-i termin,la c colegi am:)),d ex ziua d ieri a venit vorba la romana(snt la filo,din pacate,regret k am ales profilu asta, n-am cap pt mate si m-am gandit sa nu pic bacu) k p c n vom axa,profa evident k a zs k toti mergem p uman,si unul din colegi care stia k vreau medicina si nu ma inghite zice cva d genu:stiti alex vrea medicina apoi dupa asta profa imi spune k ar trebui sa ma mut la stiinte k no sa pot sa tin pasul k nu s compara pregatirea la chimie p care o s-o fac k la clasa e altceva ( pacat k e aceeasi care s da la admitere a 10a a11a ma refer si nu s-a gandit k o sa ma tin de treaba si o sa mearga luna),asa ma rog si dupa asta, acelasi coleg binevoitor mi-a spus ca eu n-o sa intru la medicina k asa zc io acuma k in primu rand conteaza profilu si k dak as intra as ajunge un medic prost k na,termin filo si k o sa vedem peste 10 ani la reunirea aia.faza asta m-a ambitionat enorm si presimt k o sa l dau peste nas.pana ieri incepusem sa ma gandesc la c mi-ai spus...la mn in clasa nu s poate asta e,deci vreau mai rpd noroc

Dupa parerea mea brutala, nici colegul nici profa habar n-au despre ce vorbesc. In plus, am citit ca in America in ultimii ani chiar se pune accentul pe si este chiar foarte apreciata pregatirea prealabila de tip uman la candidatii pentru medicina (in plus de cerintele obisnuite, adica sa aiba note mari, sa ia scoruri mari la MCAT, sau nu stiu exact cum se cheama examenul ala de intrare la medicina la ei). Dar stiu ca vorbim de Romania, nu de America. Sunt perfect sincer cand zic ca in cazul meu, desi am fost la mate-fizica, nu cred ca asta m-a ajutat in mod realist sa intru la medicina. Am intrat pentru ca am tocit ca nebunul de capul meu, fara nici o legatura cu ce invatasem inainte sau nu invatasem la scoala la materiile alea "stiintifice", 3 luni inainte de examen exact pe subiectele cerute la examen. Fusesem tufa la ele (materiile "stiintifice") inainte de a incepe sa tocesc pentru admitere desi fusesem la profilul respectiv.

Si tot in cazul meu, mie imi era frica la inceput sa indraznesc sa dau si eu la medicina tot din cauza de colegi, ca ii vedeam pe aia desteptii si olimpicii din clasa ce tari se dadeau pe-acolo si se laudau din clasa a 10-a ca au inceput sa se pregateasca pt. admitere la medicina. Eu eram total pe afara de subiectul respectiv la vremea aia. M-am decis aproape in ultima clipa. Intr-adevar am tocit serios, dar era un efort propriu si o motivatie proprie interioara, de aia cred ca am si reusit sa intru pana la urma, printre ultimii de pe lista, ce-i drept, dar nu a fost de loc legat de parerile colegilor despre mine daca pot sau nu sau daca am voie sau nu, ca daca era sa ma iau dupa ce ziceau ei, sau dupa ce mi-ar fi fost frica ca ar putea zice ei despre intentiile mele, nu mai dadeam niciodata la medicina si ajungeam poate la ASE, cum ma sfatuia pe atunci tata, care a fost economist.

Dar, totusi, sper ca ai si cativa prieteni apropiati cu care sa "just shoot the breeze" (adica sa te distrezi, sa discuti) pe alte teme decat cele legate de medicina, admitere, materii de liceu, etc. Asta asa pentru relax personal, ca te ajuta si asta sa te de-stresezi un pic. Nici nu e nevoie ca prietenii astia sa fie neaparat colegii tai de liceu, poate sa fie si fosti colegi din generala, sau vecini, sau de la alte licee. (Sa fie in general de varsta ta, bineinteles, asa e mai bine.)

Daca ai motivatia interioara sa te apuci sa inveti serios pentru admitere la medicina, nici nu cred ca ar fi nevoie sa te framanti sa te muti la alt fel de liceu, dupa parerea mea, doar pentru motivul asta. Daca insa, bineinteles, ai viata amara pe mai multe planuri in liceul curent respectiv in care esti, atunci e alta chestie si poate ca ar trebui sa te muti, dupa ce vorbesti, bineinteles, si cu parintii, ca pana la urma ei tot tie iti vor binele in fond, chiar daca uneori par ca nu sunt de acord cu tine in niste chestii mai de suprafata.

Eu, oricum, iti (si va tuturor celorlati care va pregatiti de medicina) pumnii pentru intratul la facultate. Sorry daca am fost plictisitor de lung si am zis chestii poate inutile sau banale pe care le stiati deja.

alex918 wrote:ba chiar abia astept sa-i termin,la c colegi am:)), d ex ziua d ieri a venit vorba la romana(snt la filo,din pacate,regret k am ales profilu asta, n-am cap pt mate si m-am gandit sa nu pic bacu) k p c n vom axa,profa evident k a zs k toti mergem p uman,si unul din colegi care stia k vreau medicina si nu ma inghite zice cva d genu:stiti alex vrea medicina apoi dupa asta profa imi spune k ar trebui sa ma mut la stiinte k no sa pot sa tin pasul k nu s compara pregatirea la chimie p care o s-o fac k la clasa e altceva ( pacat k e aceeasi care s da la admitere a 10a a11a ma refer si nu s-a gandit k o sa ma tin de treaba si o sa mearga luna),asa ma rog si dupa asta, acelasi coleg binevoitor mi-a spus ca eu n-o sa intru la medicina k asa zc io acuma k in primu rand conteaza profilu si k dak as intra as ajunge un medic prost k na,termin filo si k o sa vedem peste 10 ani la reunirea aia.faza asta m-a ambitionat enorm si presimt k o sa l dau peste nas.pana ieri incepusem sa ma gandesc la c mi-ai spus...la mn in clasa nu s poate asta e,deci vreau mai rpd noroc

Esti la filologie si te exprimi in halul asta??? Brrrrr...

In primul rand, sa stii ca oamenii sunt la fel peste tot, si la liceu, si la facultate, si mai tarziu. Nu cred ca problema e cu colegii, ci cu tine, dupa cum descrii situatia.

In al doilea rand, te temi ca n-ai suficient cap pentru mate incat sa iei bacul, dar consideri ca ai cap pentru medicina? Dublu brrrrr...

Sunt de acord cu acel coleg in unele dintre lucrurile pe care le-a prezis. Nu cu toate, de exemplu cred ca vei intra la medicina, ca de intrat intra (si termina) toata lumea. Te las pe tine sa ghicesti cu ce sunt de acord.

MP, este in clasa a 10-a (sau a 11-a, la inceput, tot pe-acolo). Si nu scria compuneri.

drcraciun wrote:MP, este in clasa a 10-a (sau a 11-a, la inceput, tot pe-acolo). Si nu scria compuneri.

Eu in clasa a 10-a deja stiam sa scriu corect