Salutare!!! Nu va mai certati ca niste chiori, si incercati sa faceti ceva constructiv.
Asta am trimis ca propunere rubrica sugestii pt noul proiect de rezidentiat pe
http://www.ms.ro . v-as sfatui si pe voi, luminatii forumului, sa va spuneti parerea, ca de nu, o sa faca ce vor ei si o sa trebuiasca sa inghititi ce o sa va bage pe gat.
CITAT:
Va vorbesc din prisma unui absolvent care nu numai a dat si trecut de doua ori acest examen numit Rezidentiat, ci si examene de echivalare a diplomei de licenta int-o alta tara, si care a avut ocazia sa petreaca o perioada de timp nu numai in Romania, ci si undeva peste granita. Acest lucru mi-a dat o perspectiva unica asupra examenelor si pregatirii din Romania, si as dori sa va impartasesc cateva idei, care zic eu ca ne-ar alinia, macar moral, la normele Uniunii Europene spre care tindem de atat amar de vreme.
Pentru inceput, vreau sa va felicit pt ideea de a da un REZIDENTIAT UNIC, de a nu mai face separatia intre specialitatile medicale, chirurgicale si paraclinice. Deoarece ce lipseste inca de la inceput in pregatirea rezidentilor este o CULTURA GENERALA MEDICALA. Pe unde am fost, toti rezidentii indiferent de specialitate stiau sa faca oftalmoscopie sau otoscopie, sau un examen neurologic ori chirurgical complet, si acest lucru scutea de multe ori consulturi interclinice inutile.
Dupa parerea mea, ar trebui exclusa TEMATICA IMPUSA, caci nicaieri in lumea asta nu sunt examene ‘din anumite carti’ , ci studentul/medicul poate citi din orice carte (care se respecta) iar la examen trebuie sa stie ce i se cere. Adica ar trebui publicata o tematica mult mai vasta de genul ‘patologia tiroidei’, ‘patologia pancreasului’ si nu boli specifice a caror cunoastere in amanunt nu foloseste nimanui la acest nivel in cariera. Eu as propune sa fie o tematica cu cel putin 500 boli/sindroame obligatorii, din care sa faca grile de tip asociere simpla cu CAZURI CLINICE, dar si cateva grile de tip complement multiplu cu intrebari din specialitatile paraclinice (farmacologie, anatomie, etc). In acest fel ar fi favorizati cei care au invatat in facultate, si asta ar avea efect benefic asupra calitatii invatamantului medical, despre care am mult prea putine pareri de bine. Totodata, ar stimula editurile de carte medicala sa traduca cat mai multe CARTI DE ACTUALITATE, si in mod sigur ar creste calitatea actului medical al proaspetilor rezidenti, care ar veni cu un bagaj mult mai bogat de cunostinte in specialitate, indiferent care ar fi aceasta.
Daca cineva crede ca un examen nu este posibil, ca o sa fie contestatii la acest fel de grile, atunci va rog sa va uitati la modul cum dau licenta studentii americani (USMLE), sau la examenele de echivalare pt Marea Britanie (PLAB), si o sa vedeti ca exista foarte multe certitudini in medicina, pe care nimeni nu le poate contesta. Iar pe de alta parte, o grila de genul ‘cel mai probabil raspuns este’ implica mult mai multa gandire si spirit clinic decat o simpla memorare a unui procent.
Totodata, ar trebui sa se renunte la a se mai invata din TRATATE (textbook), care sunt la nivelul medicului care trebuie sa ia decizii asupra tratamentului unui pacient, si sa se studieze din GHIDURI CLINICE (handbook), care prezinta pe scurt esentialul unei boli, oferind tanarului absolvent toate informatiile necesare la acest nivel de pregatire. Este absurd sa i se ceara unui student sa invete despre studii si trialuri clinice, in conditiile in care el nu stie cum sa diagnosticheze sau sa investigheze o boala. Ca exemple de ghiduri clinice foarte utile din care s-ar putea invata pentru rezidentiatul imaginat mai sus, ar fi Oxford Handbook of Medicine si Oxford Handbook of Specialties, Manualul Merck, sau Ghid Clinic de Medicina de J.Braun (toate traduse in limba romana), sau chiar batranul Angelescu in format mic. Daca stati sa analizati aceste carti, o sa vedeti ca ele contin cam tot ce ar trebui sa stie un rezident la inceput de cariera, si ca in toate informatia este prezentata la fel, fara contraziceri.
Pentru a concluziona, sugestia mea este ca ar trebui inlocuit rezidentiatul de tip sumativ (de tip memorat, cu tematica impusa) cu unul de tip formativ (de gandire, cu tematica larga), care sa puna baza pregatirii viitorilor medici.
Ca exemplu de grile posibile, sa nu ziceti ca nu se poate.
TEMA - Diagnosticul Durerii Articulare
A. Spondilita anchilozanta
B. Eritem Nodos
C. Guta
D. Hiperparatiroidism
E. Infectie
F. Ruptura de tendon medial
G. Artroza
H. Artropatie psoriazica
I. Artropatie cu cristale de hidroxiapatita
J. Artrita reactiva Reiter
K. Poliartrita reumatoida
Pentru fiecare pacient de mai jos, alegeti CEL MAI PROBABIL diagnostic din lista de mai sus. Fiecare optiune poate fi folosita o data, de mai multe ori, sau niciodata
1. Un barbat de 70 de ani se prezinta cu durere accentuata de mers si limitarea tuturor miscarilor soldului drept. In rest este perfect sanatos
2. O femeie de 73 de ani cu poliartrita reumatoida, sub tratament cu imunosupresive, se prezinta cu stare de rau general, febra si cu articulatia pumnului drept inflamata, edematiata si dureroasa
3. O femeie de 66 ani ce a inceput tratament cu furosemid in urma cu 2 saptamani,se prezinta cu o articulatie metatarso-falangiana inflamata, edematiata si dureroasa
4. Un soldat de 22 ani prezinta de 2 saptamani edematierea genunchiului drept, conjunctivita si uretrita
5. Un barbat de 30 ani relateaza un istoric de 10 ani de dureri lombare, accentuate dimineata, si un episod de uveita
RASPUNSURI:
1. G
2. E (tratamentul cu imunosupresive favorizeaza infectia, si e improbabil un nou atac de poliartrita sub tratament)
3. C (diureticele precipita atacul de guta)
4. J (uretrita gonococica cu sindrom Reiter)
5. A
TEMA - Investigarea Sindromului Confuzional
A. Hemocultura
B. Radiografie pulmonara
C. Computer-tomografie de extremitate cefalica
D. ECG
E. Hemo-leucograma
F. Urocultura
G. Glicemie
H. Uree si electroliti sangvini
I. Coprocultura
J. Dozari de hormoni tiroidieni
K. Echografie abdominala
Pentru fiecare pacient de mai jos, alegeti CEA MAI PROBABILA investigatie din lista de mai sus ce va pune diagnosticul. Fiecare optiune poate fi folosita o data, de mai multe ori, sau niciodata
1. O femeie de 84 ani dintr-un camin de batrani este constipata de o saptamana. In ultimele zile prezinta confuzie si incontinenta urinara, ambele cu tendinta de a se accentua.
2. Familia unei batrane de 78 ani a remarcat in ultimele luni ca aceasta a inceput sa aiba tulburari de memorie, este mai lenta in miscari, s-a ingrasat, si sta toata ziua in casa cu caldura pornita.
3. Un barbat de 64 ani se prezinta la urgente din cauza unui comportament agresiv brusc instalat si confuzie. Recent a inceput sa ia niste pastile date de medicul de familie, pentru ca ii era tot timpul sete si scadea in greutate.
4. O femeie de 85 ani se prezinta cu o usoara hemipareza dreapta. In urma cu cateva zile a cazut, si de atunci prezinta confuzie fluctuanta.
5. Un barbat cu Alzheimer a devenit brusc confuz cu o zi in urma. Cand este vazut in Urgente, are o tensiune de 90/60 mmHg, si un puls regulat de 40 batai pe minut
RASPUNSURI:
1. F (infectie urinara)
2. J (hipotiroidism)
3. G (coma cetoacidozica in cadrul diabetului)
4. C (hematom subdural)
5. D (bloc a-v)
Astept raspunsuri si sugestii