Social Media

coltzul cu dileme
User avatar
MumaPadurii
addicted
addicted
Posts: 28410
Joined: Tue Mar 16, 2004 12:27 pm

Social Media

Postby MumaPadurii » Tue Mar 28, 2017 12:12 am

Radu Ghelmez despre lucrurile (si relatiile, unele mai palpabile, altele nu) pe care le-a obtinut de la social media.
Forumuri, facebook, twitter, wikipedia, feedbackul comentatorilor, tehnici narative... Mai ales partea despre twitter... Sau partea despre cum urmarea el in real time cu sufletul la gura luptele dintre kurzi si ISIS...
Misto articol. Merita citit, mai ales de catre toti scepticii care nu-si dau seama cate posibilitati iti ofera social media si ofteaza dupa vremurile de dinainte.
Si-mi place la nebunie cum scrie Ghelmez, atat de cursiv, de usor de urmarit, de parca ai mangaia o pisica de catifea.

Sunt mai multe lucruri care merita citate, dar ma voi opri la asta

Sa scrii ce crezi despre un subiect ce te intereseaza si sa iti zica lumea direct ce parere are despre ce ai scris nu este pierdere de vreme. Este agora moderna, Hyde Park global, cel mai bun loc unde poti sa iti adancesti intelegerea despre lumea din jurul tau si nu costa decat timp.

Ghelmez, enigma internetului

Eh hai, nu sunt asa de mare enigma, dimpotriva, maica-mea imi zice ca sunt un exhibitionist social, nicidecum vreo enigma. Sunt bucurestean, am terminat contabilitatea in ASE, am lucrat vreo trei ani prin RATB prin tot felul de birouri de contabilitate cu variate misiuni dupa care am trecut in consultanta si, de vreo doispe ani incoace, implementez solutii software pentru managementul afacerilor preponderent in retail.

La inceput am lucrat pentru o companie romaneasca unde am invatat cum merg lucrurile. Apropo de asta, companiile romanesti de software sunt un fast track pentru consultanti ca mine, in cinci ani inveti in Romania cat in douazeci in tari mai civilizate pentru ca deficitul de experienta este imens si oameni foarte tineri sunt impinsi in pozitii foarte complicate.

Daca supravietuiesti si cresti in Romania, sa lucrezi in occident apoi e un fel de semivacanta, esti ca un pistolar proaspat intors din Wild Wild West care se angajeaza politist in satul natal in judetul Ialomita. Eh, dupa vreo cinci sase ani de consultanta prin Romania, m-am "pensionat" si eu la o companie islandeza ce produce software pentru retail si pentru care lucrez din 2010.

Am fost mai intai senior consultant din Bucuresti, apoi m-am mutat in Atlanta unde am fost un soi de advisory consultant, un hibrid intre project manager si arhitect functional.

Dupa trei ani si ceva luni de America, m-am intors in Europa. Acum locuiesc in Barcelona si sunt consulting manager pentru Europa de Sud (adica toate tarile din Europa cu plaje ok, mai precis).

Dar mai important decat traseul meu profesional este ca sunt un om foarte curios si dezvolt pasiuni fulgeratoare pentru tot felul de subiecte care mai de care, subiecte pe care mai apoi le abandonez fara resentimente cand descopar altceva ce imi trezeste interesul. Atitudinea asta de cotofana internautista imi permite sa acopar un spectru larg de discutie, dar ma lipseste de profunzime si focus.

Probabil asta este si motivul pentru care multa lume crede ca sunt jurnalist, eu abordez mai toate povestile despre care scriu dintr-o perspectiva exterioara. Nu ma raportez la realitate ca un insider, dimpotriva, aterizez in propriile povesti cum ajunge cineva intr-un oras in care n-a mai fost niciodata si incepe sa ia la rand trip advisor, google, wikipedia si canalele de stiri locale ca sa inteleaga ce este ce si de ce.

Si, cumva, asta e un insight foarte bun pentru ca cei ce stiu bine din interior ce se intampla au mereu dificultati in a descrie realitatea lor outsiderilor ce sunt inevitabil lipsiti de cadrul de referinta necesar pentru a intelege explicatiile profesionistilor. Eu nu sufar de meteahna asta pentru ca nici mie nu imi e clar cadrul de referinta, asa ca il construiesc pe masura ce il povestesc si, povestindu-l, il construiesc si in mintea celor ce urmaresc povestea.

Superficialitatea mea este, in felul asta, un rau necesar ce imi permite sa explic convingator un subiect despre care audienta nu stie absolut nimic sau prea putin pentru ca ma ajuta sa inteleg cat stii cand nu stii nimic si din ce punct trebuie sa pornesc disertatia.

Stiri si geopolitica

Nu sunt pasionat de geopolitica per se, eu sunt obsedat de stiri. Taica-miu a fost jurnalist in Radio, a prezentat stirile de la sapte dimineata la radiodifuziunea nationala macar vreo duzina de ani daca nu mai mult. Am crescut astfel intr-o casa in care stirile sunt mereu in jurul tau; imi amintesc cum, imediat dupa revolutie si pentru cativa ani buni dupa, tata aducea acasa de la radio un vraf de ziare de tot soiul si toate orientarile politice.

Eram adolescent in perioada aia si le devoram, citeam tot din scoarta in scoarta in fiecare zi. Romania Libera, Adevarul, Azi, Romania Mare, Tineretul Liber, Libertatea din anii nouazeci m-au invatat cum sa citesc presa in totalitate pentru a intelege ce vrea si ce zice fiecare ziar in parte.

Valul doi in presa post comunista, gen Ziua sau Evenimentul Zilei, m-a gasit destul de bine pregatit si antrenat in a diferentia fake news in clickbaiting avant la lettre, amatorism jurnalistic, santaj comercial si discurs politic. De atunci incoace, asta e cam singurul skill pe care l-am ascutit in fiecare zi, indiferent de circumstante, pentru ca nu te joci cu obsesiile, faci ce zic ele si aia e.

Si, ce sa vezi, zilele astea, cand toata lumea discuta de calitatea si menirea presei mai mult decat oricand, m-am trezit pe o pozitie privilegiata. Nu doar ca pricep imediat, ca unul care face asta de, iata, peste douazeci de ani, biasurile si artificiile tehnice ale jurnalistilor de azi, dar si vad in jur oameni care nu inteleg cum functioneaza presa si mi se pare incredibil ca nu inteleg pentru ca mie imi vine atat de usor sa o fac.

La confluenta asta dintre experienta mea de cititor, inabilitatea aparenta a celor din jur de a intelege cum trebuie folosita presa si Facebook ca platforma de comunicare se gaseste probabil explicatia primordiala pentru activitatea mea publica.

Cat despre politica, geo sau non geo, a fost mereu in centrul sferei mele de interes. Am inceput sa scriu despre ea mai mult pornind de la situatia din Siria, caci, explicand Siria, trebuie sa explici Rusia, Iranul, americanii, arabii, europenii, chinezii. Toata lumea e in Siria intr-un fel sau altul asa ca, punand caramida cu caramida de context in jurul textelor mele despre Siria, am ajuns sa nu mai am timp sa scriu despre ce se intampla in tragica tara din vecinatatea noastra.

Stii, citesc zilele astea atatea fluvii de cerneala risipite pe marginea transformarilor din presa si marturisesc ca nu prea inteleg de unde pana unde. Am avut mereu fake news, am avut mereu jurnalisti care mor de foame pentru ca nu cumpara lumea ziare, am avut mereu businessuri care isi construiesc armate de presa pentru a isi sprijini interesele, nimic nu e nou in tot ce ne minuneaza azi. Dar asta nu inseamna ca nu exista o evolutie a presei, ci doar ca evolutia se intampla altundeva decat unde ne uitam noi.

Pentru mine, Siria a fost o revelatie pentru ca mi-a oferit pe neasteptate ceva complet nou: acces direct si prea putin mediat la un conflict in plina desfasurare. Am inteles ca sunt parte din ceva complet nou in istoria presei in momentul in care ISIS a atacat kurzii in Kobane.

Urmaream cateva conturi de Twitter ale unor kurzi care luptau in zona. Cand s-a declansat atacul, mi-am extins rapid reteaua de Twitter pentru a acoperi toate partile beligerante. M-am asezat in scaunul confortabil din biroul meu si am inceput sa vad prin camerele telefoanelor mobile ale soldatilor.

Stiam cum ii cheama pe principalii comandanti kurzi, stiam cati oameni are fiecare, de unde provin si cat sunt de antrenati, cat echipament au si unde sunt pozitionati. La fel, stiam principalele unitati ale ISIS implicate in asalt, stiam bine istoria comandantului lui si originile etnice ale jihadistilor si vedeam in direct cum le curg intaririle.

Stiam toate stradutele din oras, stiam pe care se poarta lupta acum, in clipa asta, si vedeam film dupa film luat cu telefonul direct de pe stradutele cu pricina. Toate lumea posta in nestire tot ce se intampla cu poze, filme si explicatii: soldatii turci de peste granita, kurzii, arabii, ISIS, Al Qaeda, americanii cand s-au implicat intr-un final.

Am descoperit la un moment dat un soi de jurnalist kurd care s-a ascuns intr-un strat de ardei capia si a stat acolo ascuns nu stiu cate ore, la cativa zeci de metri de liniile ISIS. Si scria in continuu pe Twitter ce vede de la doi pasi de inghimashii jihadistilor. Azi e relativ celebru, si-a schimbat contul in Pepperman, dar pe atunci era un ins ascuns intr-un boschet care tremura de frica si alaturi de care tremuram si noi.

Wow, am fost complet dat pe spate, prins si supt in vartej. Zi si noapte am calarit Twitter ca un obsedat, daca ma trezeam noaptea sa ma duc la buda, luam mobilul cu mine sa vad ce s-a mai intamplat. Tin minte ca la un moment dat m-am dus sa ma culc stiind ca si kurzii si ISIS asteapta niste convoaie cu trupe suplimentare care tre sa ajunga in urmatoarele ore.

N-am reusit sa adorm pentru ca ma gandeam intruna ca, daca ISIS ajunge inaintea convoiului PKK, nu doar ca orasul e pierdut, dar toti kurzii pe care ii urmaresc eu de atatea zile or sa moara. M-am ridicat din pat pe la patru dimineata in ntzntzntz-urile nevesti-mii si m-am dus inapoi la calculator.

Cateva zile mai tarziu, cand Arin Mirkan s-a aruncat in aer inconjurata de jihadisti ca sa nu fie luata prizoniera si ca sa ofere fetelor din unitatea ei o sansa sa scape inapoi din incercuire, am scris primul meu text despre Siria.

Textul asta si cu epitaful scris cand a murit in periferia Manbijului Abu Leyla, si el un erou in Kobane, sunt povestile in ale carui pus in litere am investit cel mai mult din mine, niciodata n-am mai fost asa de emotionat scriind despre niste necunoscuti.

Superficialitatea mea este, in felul asta, un rau necesar ce imi permite sa explic convingator un subiect despre care audienta nu stie absolut nimic sau prea putin pentru ca ma ajuta sa inteleg cat stii cand nu stii nimic si din ce punct trebuie sa pornesc disertatia.

Din America in Drumul Taberei

Primul si cel mai important succes internautistic al meu a venit mult mai devreme decat ai crede. Eram, acum vreo cinspe ani sau pe acolo, moderatorul sectiunii de politica de pe forumul lui Andrei Gheorghe.

La un moment dat, nu mai stiu exact cum si de ce, eu si moderatoarea sectiunii de film am inceput sa scriem impreuna un blog de dragoste si, scriindu-l impreuna, ne-am indragostit unul de altul.

Niste luni mai tarziu, nevasta-mea ateriza pe Otopeni unde ne vedeam pentru prima oara. Ea venea din America pe care a abandonat-o ca sa fim impreuna intr-un apartament de doua camere din Drumul Taberei si sa traim dintr-un salariu de contabil ratbist. Intelegi, sper, de ce, daca as scrie maine un post genial care mi-ar aduce un miliard de followeri, asta ar fi doar a doua cea mai de isprava treaba facuta de mine pe net.

Dar, daca vorbim de Facebook, nu a existat un punct de ruptura, lucrurile s-au intamplat in timp si au evoluat liniar. La inceput nici n-am vrut sa intru pe Facebook, am fost un rezister pana cand toata lumea in jurul meu avea cont si eu eram singurul fara.

Prietenii mei dragi au decis la un moment dat ca o interventie e necesara si mi-au facut un cont cu numele meu, mi-au dat toti add si mi-au zis parola.

Prima oara cand m-am logat pe Facebook, aveam deja vreo 45 de prieteni, ceea ce nu e de colea. Am inceput sa scriu tot felul de chestii mai mult ca sa tin legatura cu prietenii mei de acasa in timpul lungilor peregrinari prin lungul si latul lumii noastre.

Am observat la un moment dat ca incep sa imi dea add si oameni pe care nu ii cunosc personal si m-am simtit foarte flatat de asta, dar n-am stiut neaparat cum si in ce sens trebuie sa procedez mai departe, asa ca am facut fix ce faceam si inainte.

Dar te schimbi, atentia oamenilor te schimba, e imposibil sa o ignori. Tin minte cand ma apropiam de o mie de prieteni, eram undeva pe la munte prin Georgia cu niste amici intr-un weekend, nu ma puteam opri din a repeta celor din jur ad nauseam: "bai, va dati seama, o mie de oameni, man, asta e mare lucru, o mie de oameni, wow, cred ca o sa am o mie de prieteni azi."

I-am exasperat pe sarmanii participanti la pescuit si gratar ce ma insoteau, la un moment dat au pus la cale o conspiratie prin care, in eventualitatea in care chiar am sanse sa depasesc o mie de prieteni, imi vor da toti unfriend ca sa ma traga inapoi sub prag.

Pentru mine, expunerea nu e un scop in sine, dar nici nu ma lasa indiferent. Scriu ce am chef sa scriu si scriu cum am chef si daca nu da nimeni nici un like, e ok, caci nu am scris pentru like-uri.

Dar daca dau cativa oameni like, atunci nu e doar ok, atunci ma bucur si imi zic "haha, ia uite, mai exista niste insi care gandesc si simt ca mine, ce bine" si daca dau multi oameni like ma bucur si mai tare si imi zic "haha, hai ca am nimerit-o p-asta, am dat-o bine, caci altfel nu ar fi inteles atatia oameni ce vreau eu sa zic".

Dar, daca la postul urmator primesc fix trei like-uri, sunt foarte relexat pentru ca asta imi zice ca sunt viu si scriu in continuare despre ce am eu chef sa scriu. Nimeni autentic nu se potriveste perfect cu audienta sa, asa ca eu iau absenta like-urilor ca pe un semn ca relatia mea cu cititorii mei functioneaza corespunzator.

Fortand o analogie, eu n-am venit pe Facebook sa castig Palm d'Or, eu concurez la sectiunea "Un certain regard". Asta are niste consecinte de care eu sunt constient si cu care sunt foarte confortabil.

Dar, daca vorbim de spike-uri in evolutia mea predominant liniara, ele au fost generate de share-uri ale posturilor mele de catre oameni cu vizibilitate mult mai mare decat mine. In microcosmosul meu de Facebook, un share facut de cineva cu zeci de mii de followeri are impactul si aspectul unui cataclism galactic.

Din senin, incep sa curga like-uri si cereri de prietenie si notificari ca esti de acum inainte urmarit si de... si de.. si asa mai departe, in timp ce urmaritorii mei mai vechi imi scriu mesaje cu "vezi ca te-a sharuit Mandruta, te-ai scos" sau "aoleu, gata, esti mainstream, iar ti-a dat share Moise Guran".

Caci da, Lucian Mandruta, Moise Guran si Vlad Petreanu sunt responsabili de peste doua treimi din numarul meu de followeri. Si le sunt foarte recunoscator pentru asta, dar asta este si motivul pentru care nu vreau sa identific niste subiecte anume care au generat vizibilitate suplimentara.

Cele mai mari salturi le-am facut pentru ca niste povesti ale mele au fost sharuite, nu pentru ca au fost bine scrise si e ironic pe undeva ca cele mai bune texte ale mele nu sunt deloc populare pentru ca doar cei mai fideli cititori ai mei au rabdarea sa desfaca in profunzime un post de facebook.

Facebook-ul e ok, dat Twitterul, Twitterul!

Am inceput sa ma informez despre una sau alta pe forumuri si similare, gen Reddit, Quora, 4chan si altele mai de nisa. Astea au fost mult timp sursele mele primordiale, alaturi de presa traditionala pe care nu am incetat nici un moment sa o urmaresc.

Un prim salt l-am facut cand am mutat accentul de pe articolele cotidienelor catre agentiile de presa (Reuters, BBC, AP, Stratfor etc.) si analizele din saptamanalele premium (preferatele mele sunt The New Yorker, The Atlantic si Foreign Policy, dar nu ma limitez la astea).

Am descoperit astfel ca sunt mult mai castigat daca iau informatia bruta direct de la agentii si o interpretez cu ajutorul unor articole mai elaborate scrise de autori specializati in subiect decat daca citesc ce scriu ziarele pentru cititorii prea putin familiarizati cu domeniul in discutie.

Apoi am descoperit Twitter si totul s-a schimbat. De cand am inteles cum sa folosesc Twitter pentru stiri, ponderea celorlalte surse a scazut drastic, pe Reddit si 4chan nici nu mai intru, de exemplu. Am construit o retea in felul urmator. Am inceput sa urmaresc conturile jurnalistilor mei preferati din revistele premium.

Cum am citit un articol care mi s-a parut inteligent si informat, cum am dat Follow pe Twitter autorului. Apoi am urmarit un pic conturile cu pricina si am identificat pe cine urmareste cu prioritate posesorul contului. Am dat add la cate doua trei surse pentru fiecare cont de jurnalist adaugat.

Multe surse astfel adaugate mi-au adus la randul lor cate alte doua trei conturi pe care le urmareau cei urmariti de mine. Am adaugat peste toata panza asta de jurnalisti si analisti conturile oficiale. Urmaresc Casa Alba, Kremlin, Ayatollah-ul, Papa, ambasadele tarilor occidentale si ale Rusiei in marile capitale europene, in Damasc, in Israel, in China, in Yemen, in Irak, in Afganistan, in Romania si conturile Ministerelor De Afaceri Externe ale tuturor tarilor care ma intereseaza.

In felul asta, primesc un feed cu tot ce citesc oamenii pe care ii intereseaza aceleasi lucruri ca si pe mine. Si e un feed inteligent si dinamic, care are capacitatea sa se extinda si sa includa surse relevante atunci cand se intampla ceva important intr-un domeniu ce nu se afla in focusul nostru cotidian.

Mai mult, formatul forteaza autorii sa se limiteze la a comunica esentialul, fara a ma mai incarca pe mine cu blocuri de context ce imi sunt inutile pentru ca stiu deja contextul. Un bonus final este ca jurnalistii pe care ii urmaresc share-uiesc intotdeauna articolele pe care le scriu sau pe care le-au citit si placut. Astfel ca gasesc in feed tot ce imi doresc sa citesc, fara sa imi mai pese daca autorul scrie la The Economist sau The Atlantic. Totul e pe Twitter si din Twitter ajung atunci cand e cazul si la studii publicate de thinktankuri si la filmari brute din Raqqa sau Helmand.

Si e interesant sa intelegi si cum se raporteaza jurnalistii la Twitter ca platforma de comunicare. Dureaza pana cand un articol este prelucrat si publicat, asa ca multi autori care dau peste o informatie fierbinte nu asteapta pana cand se publica articolul scris de ei si, pentru ca vor sa fie primii care anunta, scriu pe Twitter ce s-a intamplat.

Citesc frecvent breaking news pe BBC cu chestii pe care le-am citit pe Twitter cu cateva ore inainte postate fie de autor, fie direct de sursele autorului. Pe de alta parte, un jurnalist publica intr-o zi un articol, dar are de obicei mai multe subiecte interesante in minte.

Trebuie sa aleaga despre ce sa scrie la ziar, dar pe Twitter poate pune cate stiri doreste si, de multe ori, jurnalistii fac threaduri scurte in care explica o stire pe care n-o s-o citesti in ziar pentru ca altceva mai important s-a intamplat in aceeasi zi in acelasi loc. E un sneak preview combinat cu un pre editor's cut, cum sa nu fi fascinat de asa ceva.

Cat despre ierarhizarea surselor, eu aplic o regula foarte simpla. Nu dau niciodata unfollow unui om care m-a mintit. Dimpotriva, nu doar ca nu ii dau unfollow, ci incep sa il urmaresc cu mai multa atentie si sa retin cand si in legatura cu ce m-a mintit.

Observand contul respectiv pot sa ii identific sursele primare, sa inteleg daca m-a mintit cu buna stiinta sau a fost la randul lui dus in eroare si sa vad ce alti oameni publica in general cam aceleasi lucruri din aceeasi perspectiva cu mincinosul identificat.

In felul asta, in timp, inveti in cine sa ai incredere cand vorbeste despre un anumit subiect, caci doar in functie de subiect poti determina credibilitatea autorului. Nu am incredere in nimeni cand vine vorba de orice.

Si, la toate astea, se adauga Wikipedia care este o biblioteca extraordinara, un cadou facut umanitatii pe care nu sunt foarte convins ca il meritam. Rad frecvent de mine tot felul de insi pentru ca citesc Wikipedia si, imediat cum rad, imi dau seama ca sunt niste insi care nu stiu ce este Wikipedia, dar au auzit ca e de ras. Donez cand pot cativa dolari pentru Wikipedia si incurajez pe toata lumea sa doneze pentru ca, pur si simplu, merita.

Feedback-ul cititorilor

Asta e partea senzationala a Facebook-ului. Comentariile. Practic, din postura de autor de Facebok, castig de doua ori. In primul rand, organizand informatia in cap astfel incat sa o pot scrie cu cap si coada intr-o poveste care sa lamureasca un ipotetic cititor ce nu stie nimic despre subiect, descopar conexiuni noi pe care poate le intuisem cumva, dar pe care nu le dusesem pana la concluziile finale.

De asta si sunt asa lungi posturile mele, pentru ca eu imi dau seama de tot felul de lucruri pe masura ce scriu si mai adaug. Apoi, postez si, imediat, intr-un minut sau doua, incep sa primesc un feedback direct si fara menajamente la o multime de oameni care nu stiu nimic despre mine si, prin urmare, nu au nicio retinere in a imi spune ce parere au despre parerea mea. Este un dar extraordinar.

Si multi oameni ma critica fara sa stie despre ce vorbesc, dar asta nu inseamna ca obiectiunile lor sunt mai putin valoroase pentru mine. Eu sunt curios sa aflu adevarul, dar vreau si sa inteleg cum sa il formulez astfel incat sa fie inteles de cei din jur.

Ori, pentru a afla asta, oamenii care nu inteleg ce zic eu sunt indispensabili. Cel mai simplu sa intelegi de ce nu esti credibil este sa discuti cu unul care nu te crede, nu?

Multi comentatori ce ma critica sunt insa specialisti in domeniul in care eu bagui ca un amator. Asa cum eu explic putinul ce l-am inteles celor ce nu stiu nimic, asa imi explica ei mie in comentarii un nivel superior de intelegere al problemei despre care scriu.

Si imi sunt superiori si in forma, prezentand statistici, studii, grafice, referinte in contrapartida parerilor mele alcatuite din niste vorbe, si in fond, pentru ca sunt experti in domeniul respectiv si cunosc informatii din interior la care eu nu am acces sau au un background profesional sau personal foarte relevant in context.

Si mi se intampla chestia asta in orice domeniu as scrie ceva. Daca incerc o poezie, o va cantari la banalitate Florin Iaru. Daca zic de comunismul rusesc, o sa ma corecteze Vasile Ernu. Daca bat campii despre USR, contez pe Shere Marinescu sa imi atraga atentia ca bat campii. Si tot asa. Este extraordinar.

De asta si zambesc eu cam ca Mona Lisa cand aud lumea cum se plange ca pierde vremea pe Facebook. Facebook nu e pierdere de vreme. Candy Crush e pierdere de vreme. Statul in trafic din vina primarului este pierdere de vreme.

Sa scrii ce crezi despre un subiect ce te intereseaza si sa iti zica lumea direct ce parere are despre ce ai scris nu este pierdere de vreme. Este agora moderna, Hyde Park global, cel mai bun loc unde poti sa iti adancesti intelegerea despre lumea din jurul tau si nu costa decat timp.

N-as sti sa dau exemple din posturile mele ierarhizate din prisma comentariilor. Sunt prea multe pentru a putea alege si prea diferite intre ele pentru a fi relevanta alegerea. Pot sa iti povestesc insa despre cel mai amuzant post al meu. Amuzant doar pentru mine, si o sa vezi imediat de ce.

Am scris acum cateva luni de zile, chirchit intr-un scaun de avion, un text despre o stewardeza. Treaba e ca eu scriu foarte multe chestii foarte des si uit multe dintre ele imediat cum le-am scris. Postul cu stewardeza s-a numarat printre astea, uitate la aterizare.

In urmatoarele zile si apoi saptamani, tot felul de oameni au venit la mine si mi-au zis ca le-a placut foarte mult povestea cu stewardeza. Unii mi-au zis ca de la textul ala au inceput ei sa ma urmareasca, altii mi-au zis ca ma urmaresc demult, dar asta cu stewardeza e favorita lor.

Eu am multumit politicos si usor stanjenit, fara sa recunosc ca habar nu mai am despre ce e vorba in postul cu stewardeza. Ba mai mult, cand scena a inceput sa se repete, am descusut un pic partenerul de discutie: ce ti-a placut mai exact la povestea aia? Asa am ajuns sa aflu si eu despre ce se intampla in textul scris de mine de la cititorii mei.

Si trebuie sa marturisesc ca, punand cap la cap relatarile mai multor martori, am obtinut o imagine a povestii mele care nu mi-a fost deloc familiara, nu parea a fi scrisa de mine si pe care nici nu sunt sigur ca am inteles-o pana la capat: era sau nu era urata stewardeza?

M-a consolat o revelatie: bineinteles ca e scris de mine, cine altcineva mai scrie chircit in scaunul de mijloc din avion o poveste pentru Facebook despre o stewardeza (urata?)?

Radu, the influencer

Nu accept titlul asta de "influencer" si nu il accept pentru ca nu il inteleg. Mi se pare vag, lipsit de continut, necuantificabil, o eticheta folosita doar din lipsa de altceva mai bun. Daca ma intrebi ce este acela un "influencer", nu imi e simplu sa iti raspund si nici nu cred ca e o prioritate sa construiesc un raspuns. E un non subiect. Asta nu inseamna ca nu pot sa explic cateva chestii pe care le-am inteles de cand scriu pentru o audienta publica.

In primul rand, am aflat astfel ca noi operam cu foarte multe preconceptii despre societatea noastra care sunt in general adevarate, dar care nu se aplica in toate cazurile la fel. Identificand o situatie in care o regula generala nu se aplica sau este chiar contraproductiva, putem crea brese in barajul informational.

Toata lumea mi-a explicat ca nimeni nu citeste texte lungi si, daca vrei ca cititorii tai sa ajunga pana la final, trebuie sa presari povestea ta cu titluri capitalizate, poze, grafice, sublinieri, linkuri, astfel incat sa tii treaza atentia celui ce mai e inca langa tine.

Eu nu procedez asa; prefer sa scriu blocuri de text: cuvinte, cuvinte, cuvinte, cuvinte... Am aflat astfel empiric ca exista sute, nu, mii de oameni care au chef si rabdare sa citeasca dimineata la cafea o poveste fara poze. Sa nu intelegi de aici ca imi supun cititorii la vreo tortura pentru a obtine un succes experimental.

Eu chiar cred ca structura narativa pe care o folosesc cel mai frecvent trebuie sa curga fluent si ca orice intrerupere scoate cititorul din atmosfera povestii si strica senzatiile cu care incerc sa il invalui. Unele texte mentin atentia audientei prin elementele suplimentare, alte texte o captureaza prin cursivitatea scrierii.

Nici unele, nici altele nu sunt, in sine, bune sau rele, sunt doar tehnici diferite. Treaba e ca in ziua de azi mai toata lumea foloseste prima strategie care este considerata unica posibila si prea putini mai scriu povesti construite astfel incat sa fie citite pe indelete.

Identificand o nevoie particulara ce nu este satisfacuta de regula generala, capat acces aproape fara concurenta la un grup de cititori care nu doar ca sunt si ei la randul lor bucurosi ca au dat peste mine, dar sunt si foarte loiali, interactioneaza cu mine si sunt interesati de subiectele care ma intereseaza si pe mine.

Suna banal si e banal, stiu, dar una e sa intelegi o chestie din asta si altceva este sa o vezi intamplandu-se cu ochii tai. O alta chestie pe care am invatat-o este ca exista un public larg pentru presa serioasa, sunt printre noi mult mai multi oameni interesati de stiri de calitate decat ne imaginam.

Noi am pus dezinteresul cititorilor pentru presa pe seama unui soi de indolenta care explica, fara indoiala, majoritatea cazurilor. I-am uitat insa pe aceia care sunt curiosi sa afle, dar au priceput la un moment dat ca nu pot intelege cu adevarat ceva explicat de cineva care n-a inteles el acel ceva.

Presei romanesti de azi, cu cateva notabile exceptii, nu ii lipsesc jurnalistii buni, sau banii, sau libertatea, ii lipseste pasiunea. Sa fii jurnalist nu e un job de traducator mai prost platit de articole din presa straina. Sa fii jurnalist inseamna sa fii realmente pasionat de subiectul pe care il descrii si sa te obsedeze sa explici lucrurile astfel incat sa le inteleaga cat mai multa lume.

Cititorii simt instinctiv lipsa de pasiune pentru profesie si se indeparteaza treptat; la urma urmelor, daca autorul nu e suficient de interesat de subiect cat sa il explice cu cuvintele lui, de ce ar fi ei? Cand acesti oameni gasesc insa o voce care nu doar pare sa stie mai mult, dar e si preocupata sa se inteleaga ce zice, se strang ciorchine in jurul ei si contribuie enorm aducand informatii suplimentare obtinute de la ceilalti oameni carora le pasa din jur.

In al treilea rand, am descoperit cat de greu este sa scrii astfel incat multi oameni sa inteleaga exact ceea ce ai vrut sa zici. Cand discuti cu un ins, iti ajustezi mesajul la ce stii despre el si treaba e mult mai simpla.

Cand vorbesti cu zece oameni, trebuie deja sa iti alegi cuvintele. Cand incerci sa te faci inteles de cateva sute de oameni pe care nu ii cunosti deloc si care provin din zone foarte diferite, fiecare cuvant conteaza si trebuie atent rasucit pana e plasat in propozitie.

Dar, cand inveti cum functioneaza ceasornicaria asta si pui in aplicare lectia, senzatia imediata de putere iti taie respiratia. Intr-o conversatie sper publica (n-as vrea sa comit vreo indiscretie), Carmen Barbulescu imi reprosa (parafrazez): "esti convingator, deci periculos".

Am ras in hohote cand am citit pentru ca exact la fel cred si eu. Prea multi oameni am vazut prea nerabdatori sa se lase convinsi de ceva si care pareau ca doar parerea mea o mai asteapta ca sa incline definitiv balanta dovezilor in favoarea unei ipoteze.

Si invers, prea simplu e sa provoci reactii reflexe din partea celor cu care nu esti de acord pentru a ii atrage intr-o capcana in care se vor face de ras.

Nu ma intelege gresit, nu poti convinge pe oricine vrei de orice, dar poti convinge foarte usor foarte multi oameni de foarte multe lucruri, asta e tot ce zic. Am ras deci cand mi s-a zis ce stiam, am ras si am intrebat: "asa este, sunt convingator, deci periculos. Ce ar trebui sa fac mai departe?".

Am cazut amandoi de acord ca cel mai bine ar fi daca as incerca sa raman de partea binelui si a luminii, ceea ce mie imi suna destul de solid, dar nu stiu de ce ma necajeste senzatia ca imi scapa ceva.

Cat despre popularitate, sunt foarte mandru de ea si ma simt foarte onorat. Ma bucur recunoscator ca un catel la fiecare like, share, comentariu pozitiv sau negativ. Sunt mandru si sunt onorat, dar cel mai fericit sunt ca mi-am facut atat de multi prieteni cu care pot discuta cate in luna si in stele la orice ora din zi si din noapte.

Mereu e cineva acolo si asta mi se pare genial. Eu ador de cand ma stiu sa povestesc tot ce mi se intampla si tot ce imi trece prin cap. Cum sa iti zic, inainte sa plecam din Romania, mergeam sa ma intalnesc cu prietenii mei vechi doar dupa ce o ascultam pe nevasta-mea: "Ghelme, nu carecumva sa vorbesti mai mult de o ora despre tine sau ce ti s-a mai intamplat tie la servici. Stau cu ochii pe ceas".

Si m-am supus pentru ca inteleg si eu ca nu putem discuta la terasa doar despre mine. Acum, lucrurile s-au schimbat radical. Acum nu doar ca pot sa povestesc tot ce mi se intampla si ma preocupa, dar am fost gasit de niste oameni care chiar au chef sa afle chestiile astea si imi pun mai multe intrebari decat pot raspunde.

Aproape am auzit oftatul usurat al prietenilor mei cand am avut revelatia asta, dar ce ma bucur ca noile mele victime vin la mine de buna voie si stau cat au chef.

Si mi-am facut si multi prieteni buni si am cunoscut si multi insi de treaba cu care as bea oricand o bere si care, mai important, ar bea oricand o bere cu mine. Pentru vietile noastre scurte, asta e un mare dar.

Planuri. Publishing-wise

Niciunul si nici nu planuiesc sa planific vreun plan. Imbrac din cand in cand sacoul consultantului senior, ori noi, consultantii seniori, iubim lozincile. Iar printre lozincile mele favorite, la loc de frunte se afla astea doua: "Keep it simple!" si "If it ain't broke, don't fix it!"

Of, ia te uita ce m-am mai lungit. Ai zis tu sa zic pe larg, dar cred ca trebuia sa te gandesti mai bine ca doar ma cunosti...


http://www.iqads.ro/articol/38250/radu- ... -sectiunea
Muma the Puma

User avatar
Chingachgook
addicted
addicted
Posts: 23226
Joined: Wed Nov 26, 2003 6:34 pm
Location: in hamac

Re: Social Media

Postby Chingachgook » Tue Mar 28, 2017 1:37 pm

daca a citit cineva toata asta eu imi tai un coy
Sunt cel mai pașnic om din lume. Dorințele mele sunt: o căsuță modestă, un pat bun si o gradina cu pomi. Iar dacă Domnul Dumnezeu ar vrea să mă facă într-adevăr fericit, as vedea spânzurați în acești pomi șase sau șapte din dușmanii mei...

User avatar
MumaPadurii
addicted
addicted
Posts: 28410
Joined: Tue Mar 16, 2004 12:27 pm

Re: Social Media

Postby MumaPadurii » Tue Mar 28, 2017 1:40 pm

Este f misto scrisa. Nu e ca si cum ar fi un post de imed, baiatul ala chiar scrie placut, e usor de citit.
Muma the Puma

User avatar
pc7
elite
elite
Posts: 5449
Joined: Fri Apr 01, 2005 8:07 pm

Re: Social Media

Postby pc7 » Tue Mar 28, 2017 3:26 pm

Era sa adorm pe la jumatate, continuam alta data
"mania grandorii daca n-o ai, la medicina ce cauta n-ai " vlad s.
"latra-ti dusmanii, ca se zapacesc la cap" muma p

User avatar
alimori
elite
elite
Posts: 4665
Joined: Sat Jul 12, 2003 11:21 pm

Re: Social Media

Postby alimori » Tue Mar 28, 2017 3:27 pm

Ușor de citit e și traseul autobuzului, dar nu mă pasionează. Nu m-a prins nici ăsta. Toată scrierea aia e despre el??

User avatar
andy gavrilescu
cel mai imedist din 2013
cel mai imedist din 2013
Posts: 21667
Joined: Sun Feb 25, 2007 1:03 pm
Location: no location

Re: Social Media

Postby andy gavrilescu » Tue Mar 28, 2017 3:36 pm

Mai bine puneai o poza cu el sa vedem cum arata.

User avatar
Chingachgook
addicted
addicted
Posts: 23226
Joined: Wed Nov 26, 2003 6:34 pm
Location: in hamac

Re: Social Media

Postby Chingachgook » Tue Mar 28, 2017 3:57 pm

i rest my case

the people have spoken

howgh!
Sunt cel mai pașnic om din lume. Dorințele mele sunt: o căsuță modestă, un pat bun si o gradina cu pomi. Iar dacă Domnul Dumnezeu ar vrea să mă facă într-adevăr fericit, as vedea spânzurați în acești pomi șase sau șapte din dușmanii mei...

User avatar
Chingachgook
addicted
addicted
Posts: 23226
Joined: Wed Nov 26, 2003 6:34 pm
Location: in hamac

Re: Social Media

Postby Chingachgook » Tue Mar 28, 2017 4:00 pm

de phat imi era putin frica (nu ca ar citi dar ar fi suficient de lăbar sa pretinda ca a citit)
Sunt cel mai pașnic om din lume. Dorințele mele sunt: o căsuță modestă, un pat bun si o gradina cu pomi. Iar dacă Domnul Dumnezeu ar vrea să mă facă într-adevăr fericit, as vedea spânzurați în acești pomi șase sau șapte din dușmanii mei...

User avatar
MumaPadurii
addicted
addicted
Posts: 28410
Joined: Tue Mar 16, 2004 12:27 pm

Re: Social Media

Postby MumaPadurii » Tue Mar 28, 2017 5:41 pm

Da, alimori, totul e despre el, normal. Omul împărtașeste experiența LUI cu social media, așa cum am spus de altfel în descrierea pe care am facut-o textului.

În rest, nu mă deranjează dacă găsiți textul plictisitor. Pentru mine a fost o lectură plăcută și interesantă și m-am gândit s-o împărtășesc, dar n-am un interes personal în toată treaba asta.


Dar, plecând de la textul de mai sus (sau nu), puteți sa vorbiți despre experiența voastră cu social media?
Considerați ca a contribuit la dezvoltarea voastră ca oameni,
[+] spoiler
așa cum consideră Ghelmez
sau ca mai degrabă va împiedică să get things done?
Și dacă e așa, credeți că vina aparține mai degrabă social mediei sau modului în care voi o folosiți?
Și dacă e cea din urmă, cum credeți că ați putea schimba asta?
Muma the Puma

User avatar
andy gavrilescu
cel mai imedist din 2013
cel mai imedist din 2013
Posts: 21667
Joined: Sun Feb 25, 2007 1:03 pm
Location: no location

Re: Social Media

Postby andy gavrilescu » Tue Mar 28, 2017 7:54 pm

social media ma inhiba. imi accentueaza latura sociopata (sau poate chiar mi-a provocat-o)
in facultate (nu aveam internet, decat poate din anul 5) aveam mai mult self esteem, imi facusem cont de hi5 la sala de lectura a facultatii si imi pusesem niste poze cool, cum putini aveau pe vremea aia, facute cu o camera buna si in ipostaze smechere si f important, nu erau selfie. atunci mi se parea ca sunt cool pt ca erau ailalti mai fraieri (niciodata n-am avut o gasca de Doamne-ajuta, eu eram un fel de icon intre ei).
in primul an de rezi mi-am facut cont facebook,era misto, calatoream mai mult, puneam poze din excursii, mancare din vitrine, etc. colegii ce nu prea luasera rezi sau nu le convenea ce au prins invatau de zor limbi straine si se duceau la traguri de joburi, nu aveau timp de facebook, eram in continuare cool.
intr-un an-doi au plecat toti pe-afara, astfel incat acum mi-e rusine ca mai am facebook, mi-am inactivat chat-ul sa nu ma vada nimeni online si nu mi-am mai pus poze de vreo 3 ani. nici nu mai am, pt ca nu ma mai duc nicaieri si alea din thassos unde se duc toti saracii creeaza doar o impresie proasta, iar alea de la nunti nu au fost niciodata bine cotate.
in plus, e generatia tanara, aia pe la 20 de ani, cu care nu ai cum sa rivalizezi. pur si simplu trebuie sa recunosc ca mi-a trecut timpul, locul meu nu e pe social media, nu am nici ce spune, nici ce arata.

sper ca am raspuns la topic ca nu am inteles f bine despre ce e vorba.

User avatar
MumaPadurii
addicted
addicted
Posts: 28410
Joined: Tue Mar 16, 2004 12:27 pm

Re: Social Media

Postby MumaPadurii » Tue Mar 28, 2017 9:18 pm

Ai raspuns foarte bine la primele doua intrebari.
Acum raspunde la urmatoarele doua.
Muma the Puma

User avatar
Phat Skidz
dɥɐʇ sʞıpz
Posts: 16952
Joined: Sun Jul 06, 2003 9:51 am

Re: Social Media

Postby Phat Skidz » Fri Apr 14, 2017 12:40 pm

Rekunosk, m-am impotmolit undeva in prima treime a textului unde ne explica ca e un fel de hirbid intre project accountant senior manager si corporate IT operation fluffy spinster. Când aud din astea mi se oprește creierul. Normal că cei care au asemenea titulaturi se simt foarte bine în social media.
Expect the bayonet

User avatar
Boss
elder
elder
Posts: 1644
Joined: Tue Mar 01, 2016 8:32 pm
Location: Brazil

Re: Social Media

Postby Boss » Fri Apr 14, 2017 12:46 pm

Nu stiati ca ptr postul de portar denumirea actuala e main door project manager?
The rise of Putinism
"N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot." Petre Țuțea

User avatar
Phat Skidz
dɥɐʇ sʞıpz
Posts: 16952
Joined: Sun Jul 06, 2003 9:51 am

Re: Social Media

Postby Phat Skidz » Fri Apr 14, 2017 12:47 pm

Dar despre mine pot vorbi oricând, îmi place foarte mult.
Eheeei, totul a început în prin anii 2000, când, la scurt timp după ce mi-am făcut propriul meu cont de email în cadrul LP-ului de informatică medicală de la facultate, amicul Victor m-a înscris în grupul de discuții al SSM. Acolo ne certam ca chiorii și ne plăcea foarte mult. În 2002 a apărut primul imed, cu eugen, tapirul, dan&victor, pisica_den_cheshire, otup și care mai erau. Apoi al doilea imed, apoi Marea Schizmă și înființarea Vizunii Tapirului. A urmat o lungă perioadă în care nu aveam voie pe imed din motive tehnice pe care nici azi nu le-am înțeles (clase întregi de IP=uri erau banate).

VT a fost un moment de cotitură. Mult înainte de fb, a fost prima ramificare. De acolo, m-am tot ramificat. Blogul a fost o perioadă frumoasă. Apoi fb, în care toate se varsă. FB e prea mult. Trebuia să ne oprim la bloguri. Comunitățile din jurul blogurilor erau mai solide, mai profunde, mai personale, am obținut ceva foarte concret de pe urma lor. Am prieteni buni cunoscuți pe blog. Nu cred că am vreunul cunoscut pe facebook. ȘI nici nu mai sunt atât de dornic de socializare pe fb cum eram pe blog. Desigur, sunt mai bătrân și mai prost, dar nu cred că e doar asta. FB e un mediu mai puțin social decât pare.
Expect the bayonet

User avatar
jomil
elite
elite
Posts: 8834
Joined: Tue Apr 23, 2013 12:49 pm

Re: Social Media

Postby jomil » Sat Apr 15, 2017 4:32 am

Boss wrote:Nu stiati ca ptr postul de portar denumirea actuala e main door project manager?

Amuzant
A friend told me i was delusional. I almost fell off my unicorn.


Return to “Discutii pe bune”

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 5 guests