https://republica.ro/cum-priveste-un-ro ... itanicilorDe vreo câţiva ani, dar mai cu seamă de vreo câteva luni încoace, o bună parte a intelighenţiei britanice şi a societăţii în ansamblul ei pare că nu mai poate trăi nici măcar o secundă fără a corecta toate greşelile trecutului dintr-o dată. Urgenţa cea mai stringentă a multor tineri şi a mentorilor lor nu este lipsa banilor, tot mai acută acum în pandemie, nu este ameninţarea desfiinţării unor întregi departamente universitare, din care se întâmplă să facă parte, nu este nici măcar faptul că nu mai pot călători, socializa, ieşi la restaurant, merge la coafor etc. Nu, astfel de griji li se par triviale, lipsite de anvergură, „misleading”. Grijile lor cele mai mari sunt rasismul istoric al societăţii britanice, corectarea nedreptăţilor sociale, protejarea drepturilor minorităţii transsexuale şi, nu în ultimul rând, statuile de pe stradă, portretele personajelor istorice din instituţiile publice, numele şcolilor şi străzilor, autorii din manualele şi bibliografiile de literatură, lipsa profesorilor transsexuali de culoare din facultăţi şi din conducerea universităţilor. Până la un anumit punct, e de înţeles: toate generaţiile de tineri din istorie şi-au dorit, mai mult sau mai puţin, să schimbe lumea şi să dărâme munţii. Tuturor ni s-au părut, la un moment dat, enervante grijile prea terestre ale părinţilor când noi aveam priorităţi mult mai celeste. Totuşi, ceva este diferit de data aceasta: o mână de intelectuali de formaţie profund marxistă, chiar neo-stalinistă, şi care privesc la universităţile americane ca la sfintele moaşte (sau, mai curând, ca la Mecca, „moaşte” nefind tocmai un termen agreat de aceştia) au otrăvit, într-o generaţie, sufletele şi minţile studenţilor şi elevilor şi au penetrat agenda publică într-un mod atât de insidios, încât, în ultima vreme, s-a trecut, de la etapa idealurilor juvenile, la acţiune concretă.