mesh networking

[eugen]

“De ce sa platesti bani grei pentru a te conecta la o retea de banda larga, cind poti sa te alaturi unei retele wireless creata de “anarhisti”, care face acelasi lucru si nu costa nimic altceva decit echivalentul aparaturii necesare?”, intreaba retoric, in deschidere, un amplu material din “New Scientist” dedicat tendintelor din domeniul conectarilor la Internet. Din apartamentul sau situat la ultimul nivel al unui bloc din cartierul londonez Highgate, foarte aproape de mormintul lui Karl Marx, programatorul liber-profesionist Jon Anderson pune la cale o revolutie moderna. Daca marile corporatii se lupta sa stoarca bani de la clientii care par sa se opuna ideii de a plati pentru acces wireless la Internet, Anderson vrea sa restituie Internetul utilizatorilor. Ambitia sa - furnizarea de acces in banda larga, oriunde, la preturi nesemnificative. Idee al carei potential revolutionar l-ar face mindru chiar si pe Marx. Anderson crede ca este posibil sa-si vada visul cu ochii folosind doua tehnologii existente.
Prima ar fi mult-discutata, dar problematica idee cunoscuta sub numele de “mesh networking”, o tehnica menita a crea multimi de calculatoare intr-o structura care se organizeaza singura, de la un calculator la altul, raspindindu-si acoperirea nod cu nod, pe orice fel de teren, fara vreo autoritate planificatoare centrala. Ar putea fi descrisa ca “anarhie organizata”. Cea de-a doua este, de fapt, un standard Wi-Fi pentru reteaua wireless locala, care permite oricarui calculator dotat cu carduri Wi-Fi ieftine sa intre intr-o retea fara a fi legat de cabluri fixe sau macar de o amplasare fixa. Combinatia celor doua, spune Anderson, ar forma o retea, practic, nelimitata ca marime, care poate creste organic ori de cite ori este nevoie. Viziunea sa este ca retelele wireless sa acopere orasele si satele de pretutindeni.

Utilizator, receptor si transmitator

Intr-o retea “mesh”, fiecare membru - fiecare nod - actioneaza ca intermediar pentru mesajele vecinilor. Un nou nod nu trebuie decit sa gaseasca un altul in apropiere, pentru a incepe sa comunice. Acel din urma nod va transmite orice mesaj mai departe in retea, si va inapoia raspunsul catre noul venit. Nodurile pot avea un numar de vecini oricit de mare si pot aparea sau disparea, dar regula de aur - fiecare nod actioneaza ca releu pentru vecini - ramine fixa. Cresterea dimensiunii retelei este o simpla problema de adaugare a unor noi noduri la “margini”; cresterea rezistentei - adaugarea de noi noduri in nucleu. Nu exista noduri principale, ci o retea de egali. De la fiecare dupa conectivitate, la fiecare pe caile de care are nevoie.

Retea “mesh” testata pe frontul Irak

Texturarea este un subiect fierbinte. Companiile de telecomunicatii agreeaza ideea unei cai ieftine de a ajunge la clientii indepartati, fara costuri pentru “gestionarea” si directionarea tuturor conexiunilor. Firme precum Nokia, in Finlanda, si Radiant Networks, in Marea Britanie, dezvolta noduri de banda larga similare releelor GSM. Cercetatorii Universitatii California, din Los Angeles, au creat deja o retea “mesh” de senzori seismici in toate cladirile care-i apartin. La inceputul acestui an, armata americana a experimentat folosirea retelelor “mesh” intr-o misiune reala a celei mai evoluate din punct de vedere tehnologic unitati ale sale, Divizia a IV-a Infanterie, raspindind conectivitatea o data cu avansarea trupelor in Irak. Succes in toate incercarile, numai ca, in pofida senzatiei datatoare de satisfactie, trebuie stiu ca astfel de retele sint inca experimentale si deloc ieftine.

Mesh o tehnologie de viitor apropiat

Bill Gates a apreciat ca tehnologia “mesh” va deveni principala in aproximativ 5 ani. Intel avanseaza chiar cifra de 3 ani, dar in nici un caz mai devreme. La fel ca planurile lui Marx pentru societatea perfecta, nu teoria este o problema, ci punerea ei in practica. Insusi Anderson recunoaste: “Daca stiam cit de greu este de facut, probabil ca n-as fi incercat”. El a inceput sa lucreze la aceasta idee acum doi ani, la solicitarea indirecta a British Telecom, care nu dorea sa refaca o retea de telefonie rurala doar pentru a permite acces ADSL la Internet, considerind ca “mesh” este o alternativa mult mai buna, in caz ca ar fi fezabila.

Prima retea locala “rebela”

Anderson a constatat ca exista peste 70 de scheme concurente pentru rutarea pachetelor de date intre retelele mesh si a potat, dupa nenumarate experimente, la sistemul operabil Ad hoc On Demand Distance Vector (AODV), creat de Elizabeth Beldin-Royer, de la Departamentul de stiinte informatice al Universitatii California. Anderson a inglobat schema de rutare rezultata intr-un pachet complet de programe si a inceput sa-l distribuie gratis. A mai inceput sa si asambleze calculatoare personalizate, pe care le numeste MeshBoxes, cu carduri Wi-Fi incorporate si soft preinstalat, la un pret care poate parea de dumping - numai 350 de dolari bucata. Si a reusit - gratie curiozitatii unui american care a citit despre proiectul sau - sa creeze o retea “mesh” locala, in oraselul Vivian, care functioneaza mai mult decit satisfacator.
In cazul tehnologiei Wi-Fi, preturile sint foarte mici, dar la fel este si fiabilitatea. Marile companii sint de parere ca Wi-Fi nu va fi niciodata o infrastructura adecvata comunicarii globale de mare viteza, unele dintre ale creind solutii alternative, precum noul standard IEEE 802.16 folosit de Nokia. Dar echipamentele cerute de aceste solutii sint de cel putin zece ori mai scumpe decit cele Wi-Fi, si sint clar destinate posesorilor de infrastructura Internet clasica: furnizorii de servicii de profil si firmele de telecomunicatii. Reteaua lui Anderson ar putea sa nu fie cel mai bun, mai viabil si mai performant model de retea din lume, dar exista, functioneaza si este foarte ieftin. Probabil ca impedimentul cel mai mare nu este tehnic, ci social. Desi este ultracompetitiv cu solutiile wireless ale marilor nume in domeniu, sistemul Anderson se vede deocamdata depasit de posibilitatea accesului la Internet in banda larga.