alimori wrote:Adevărul e ca și eu cer probe pe care cred că le-ar cere alt specialist in timp ce-l trimit la ăla, ideea mea e sa nu aștepte pacientul prea mult. Poate sa se întoarcă cu rezultatul la mine, dar uneori chiar nu le cer pt mine, le cer pt următorul specialist, pt că știu cum e lista de așteptare.
Eu nu cer, din mai multe motive.
- in primul rand, ca aici nu e lista mare de asteptare pentru probe, se pot face relativ repede, chiar nu e o problema asta.
- in al doilea rand, pentru ca stiu de la mine ca atunci cand vin cu probele cerute de altii, e mai probabil sa ma incurce decat sa ma ajute.
Uneori ma ajuta, dar de multe ori fie nu-s complete, fie nu-s facute in conditii optime, fie s-a cerut altceva (de exemplu T4 total in loc de T4 liber), fie e ecografia facuta prin nu stiu ce centru dubios... si uneori trebuie sa mai pun pacientul pe drumuri inca o data.
- in al treilea rand, pentru ca nu mi se pare chiar cea mai buna practica medicala sa cer eu o proba pentru alt specialist si sa risc s-o cer degeaba, mai ales cand e vorba de studii scumpe sau iradiante, pentru ca fie risc sa se cheltuiasca banii aiurea (asigurarile le cresc cota pacientilor daca isi fac prea multe probe scumpe), fie sa se iradieze pacientul degeaba, cum e cazul asta, in care pacienta si-a luat o doza destul de mare de radiatii cu un CT abdominal pentru care n-avea indicatie.
- si in al patrulea rand, pentru ca de-abia apuc in timpul consultatiei sa-i cer si sa-i explic probele mele.
Dar nah, daca lucrezi in sistemul public unde dureaza o gramada de timp pana sa se programeze o proba si stii ca specialistul respectiv o sa-i ceara, mi se pare normal sa-i ceri tu, ca sa grabesti studiul. E alta situatie.
In cazul asta n-o invinovatesc pe internista, chiar cred ca avea intentii bune. Mai bine s-o trimita la mine degeaba, decat sa treca peste diagnostic.
M-a deranjat pacienta, ca era de-asta care trece prin viata cu impresia ca i se cuvin chestii din partea celorlalti, nu doctorita.
Eu, recunosc, sunt foarte emoțională la consultații și uneori (de multe ori?) nu iau decizii la rece. Dacă părinții pacientului îmi pică foarte bine, fac chestii la care nu sunt obligată (favoruri, adică). Dacă îmi pică prost, mă fâstâcesc când vin cu pretenții, uneori pun in tratament pacienți pe care nu i-aș pune doar ca să scap de gura părinților (reinforcement, cum zicea Jomil) sau din contră, le dau revizie la un an in loc de 6 luni ca să îi văd mai rar. O singură dată am schimbat medicul unui pacient de-al meu, alteori am înapoiat petarzi moșteniți de la șefa mea, că doar erau ai ei, aveau încredere în ea, bla bla bla.
Am pacienți care lipsesc la tratament sau la reviziile de tratament cu mine. Pe unii îi reprogramez si zic deh, era bolnav de fiecare dată când a lipsit, alții mi se par nesimțiți și cred (cred, nu știu sigur) că le accept mai puține absente. Depinde și de atitudinea părinților, asta e problema mea, că mă influențează prea mult.
Da, e uman, cred ca toti facem asta. Inteleg ca te simti mai prost ca e vorba de copii si nu-i vina lor, dar macar e bine ca-ti dai seama si asa poti sa incerci fii cat mai obiectiva posibil. Nasol ar fi sa nu-ti dai seama.