Scrisoare deschisa dr. Chirculescu pt MS

[Phat Skidz]

Am citit astăzi scrisoarea deschisă de mai jos, pe care un şef de secţie dintr-un mare spital bucureştean o adresează Ministrului Sănătăţii. Am căzut de pe scaun. Doamne, dacă am avea mai mulţi asemenea voci, n-ar fi totul pierdut. Nu ştiu dacă am voie să o pun aici, o să plec de la presupunerea că da, pentru că e o scrisoare deschisă. Citiţi, daţi-vă cu părerea, şi daţi mai departe! Sursa: aici

SCRISOARE DESCHISĂ MINISTRULUI SĂNĂTĂŢII - un autodafé



(pentru că anumite lucruri trebuie să fie spuse, indiferent de consecinţe)







Domnule Ministru,



Sunteţi absolvent al UMF Carol Davila şi, deşi n-aţi practicat medicina clinică niciodată, ar trebui să vă reamintiţi că factorul care determină o bună practică medicală, chiar la nivel de sistem, este banalul parteneriat medic-pacient. Exact ca şi în afaceri, sau ca într-un cuplu, încrederea dintre cei doi membri ai parteneriatului este premisa care asigură ani buni de colaborare benefică sau, din contră, de suspiciuni şi dezgust. Marele avantaj al încrederii reciproce este că nu costă bani.

Mă tem că atitudinea dumneavoastră din ultima vreme nu a ţinut cont de acest deziderat elementar. Sper că numai din necunoştiinţă de cauză aţi accentuat actualul curent de opinie ce a transformat un parteneriat, şi aşa profund şubrezit de mulţi dintre predecesorii dumneavoastră, într-o relaţie antagonică: pacienţii şi medicii au ajuns să se privească unii pe alţii precum şoarecele şi pisica. Poate că n-aş fi ajuns să vă scriu aceste rânduri dacă n-aş fi avut recent o discuţie cu ruda unui pacient, care mi-a explicat cât de „prost” fusese tratamentul prescris de un coleg necunoscut. Din fericire pentru tagma noastră, pacientul fusese tratat corect şi, de altfel, avusese o evoluţie favorabilă, numai că prea lentă faţă de aşteptările rudei pacientului. Cu toate acestea, „diagnosticul” stabilit de ruda pacientului, fără multă vorbă, a fost următorul: acel medic necunoscut greşise tratamentul! Ţin să vă atrag atenţia, domnule ministru, că respectiva afirmaţie a fost făcută cu aerul că era de la sine înţeles că medicul trebuia să greşească, în ciuda faptului că-şi tratase corect pacientul care, la ora conversaţiei, se juca în parc, alergând cu fiică-mea de la un leagăn la altul, sănătos tun, într-o atmosferă extrem de geroasă.

Această discuţie nu este altceva decât chintesenţa a ceea ce înseamnă acum încrederea populaţiei faţă de medici. Cu tristeţe, trebuie să extrapolez de o manieră care o să vi se pară cinică: cazul extrem de la Slatina nu este, la rândul său, decât un simptom al maladiei sistemului medical din România. Numai că, această maladie este foarte bine mascată – v-aţi pus, vreodată, problema, cum de a ajuns să fie acoperită cu atâta perfecţiune?

Oare o să vă miraţi când o să vă spun că practicienii din România n-au fost luaţi prin surprindere de ceea ce s-a întâmplat la Slatina? Oare o să vi se pară bizar dacă o să vă spun că mă aştept la un deznodământ similar (cu groaza de a nu fi imputat, ca de obicei, tot corpului medical) în serviciul pe care îl coordonez?

De fapt, domnule ministru, motivul fundamental pentru care vă scriu este că mi-aş dori tare mult să faceţi o inspecţie chiar în serviciul meu. Am să vă explic de ce.

Funcţionez într-un serviciu chirurgical de urgenţă. În ţările din comunitatea cărora am ajuns şi noi să facem parte, specialitatea mea este considerată una de vârf – în consecinţă, este o specialitate faţă de care interesul decidenţilor este extrem de ridicat, concretizându-se într-o anumită politică financiară şi de personal. Ca să fiu mai specific, la acelaşi număr de paturi pe care îl are serviciul nostru, în Germania sunt angajaţi 6 medici specialişti, la care se adaugă un număr apreciabil de medici rezidenţi, toţi având drept de gardă. În cele mai bune zile ale noastre, noi am funcţionat cu 3 medici specialişti şi cu 3 rezidenţi care aveau, doar parţial, drept de gardă. Numărul asistentelor din ţările civilizate este de două ori mai mare decât la noi, asta ca să nu mai menţionez de personalul care se ocupă cu scriptologia… În alte locuri, medicii sunt medici, domnule ministru – singurul lor obiect de interes sunt pacienţii şi profesia, ceea ce le permite să aibă timpul necesar nu numai pentru practica medicală nemijlocită, ci şi pentru comunicare cu bolnavii, pentru lucrări ştiinţifice şi pentru studiu – toate acestea alcătuind medicina, după cum bine ştiţi.

Fireşte că la noi este imposibil să atingem aceste deziderate, chiar dacă funcţionăm în acelaşi an de graţie, 2009, cu Germania, Franţa, Spania, Italia, Marea Bitanie, dar şi cu Polonia, Ungaria, Croaţia şi Slovacia…. Acest lucru are loc şi din vina mea, domnule ministru, şi iată în ce fel. Dintr-o naivitate de care acum îmi pare rău, am fost de acord ca împreună cu colegii mei să asigurăm urgenţele în timpul nostru liber, neplătiţi, ba chiar dând bani din buzunar. Speram (oh, sfântă imbecilitate!) ca doi dintre mai tinerii noştri colaboratori vor fi recompensaţi pentru cei trei (3!) ani de alergătură pe benzina lor sau cu taxiul, în zile de sărbătoare sau, pur şi simplu de week-end, asta ca să nu mai amintesc de zilele săptămânii, indiferent de ora din zi sau din noapte, speram, aşadar, ca în schimbul acestui serviciu, cei doi colegi mai tineri ai noştri să obţină post în spitalul în care au muncit fără rezerve, chiar şi în tranşe de 48 de ore neîntrerupte, fără să solicite vreo clipă contravaloarea muncii lor, nici de la pacienţi şi nici de la cei care erau îndrituiţi să-i plătească.

Nu a fost să fie aşa. După ce spitalul şi-a văzut 3 ani de urgenţe acoperite fără să scoată măcar un leu vechi din buzunar cu plata salariilor, colegii mei mai tineri s-au trezit cu un post temporar pe care să-l împartă la doi. Ştiţi cu cât erau plătiţi, fiecare, ca proaspeţi medici specialişti?

Cu zece milioane de lei pe lună, domnule ministru! Primul dintre colegii care a capotat a fost cel care nu avea casă în Bucureşti. Era un ins cu reală aplicaţie chirurgicală, dar nu mai avea cum să lucreze într-o ţară în care chiria era aproape egală cu venitul său lunar de medic specialist. În consecinţă, a plecat în Belgia, domnule ministru. Să ştiţi că îi e bine acolo deşi, când vorbim la telefon, are oarece nostalgii dar, ce să-i faci – era doar un băiat simplu din Ploieşti, cu părinţi care nu erau în stare să-l rezolve nici măcar cu o amărâtă de chirie, darămite cu un post. Şi nu, nu avea decât o Solenza cumpărată la mâna a doua, domnule ministru…

Dar nu se plângea din atâta lucru.

Aşa că, am rămas doar 3 plus 2, dacă-mi permiteţi, în situaţia în care în orice ţară civilizată ar fi trebuit să fim 6 plus minimum 3. După o vreme, am aflat că postul temporar de pe care plecase colegul, acel post împărţit cu colega lui, nu avea şanse să se definitiveze vreodată. În consecinţă, şi colega cu pricina a plecat – n-o condamn: după trei ani de neplată, să ajungi din nou să lucrezi voluntar, rimează totuşi a blasfemie intrafamilială, dacă pricepeţi ce vreau să spun. Colega a plecat, unde credeţi, la Pristina, în Kossovo, domnule ministru. Aflu că acolo câştigă 6000 de euro pe lună şi că pune bazele unui serviciu chirurgical. Mă bucur pentru colegă şi mă bucur şi pentru specialitatea mea – măcar în Kossovo să fie pusă acolo unde-i e locul.

Aşa că, am rămas doar 3 plus 1, dacă-mi permiteţi, în situaţia în care în orice ţară civilizată ar fi trebuit să fim 6 plus minimum 3. După care, şi cel de-al treilea rezident a încheiat cei şase ani de pregătire, fără ca să aibă posibilitatea de a se angaja pe undeva, asta în contextul în care componenta toracică a accidentelor ridică nepermis de mult rata de mortalitate a politraumatismelor – întrebaţi-l pe d-l doctor Raed Arafat, dacă aveţi nelămuriri în acest sens. Între timp, însă, şefii dumneavoastră ajunseseră la concluzia că şi în România era criză, motiv pentru care s-au hotărât să îngheţe schemele de personal şi din sănătate. În consecinţă, cel de-al treilea tânăr coleg a plecat în Marea Britanie, unde nu e într-atât de multă criză încât să nu angajeze un chirurg toracic la Bristol. Nu ştiu cât câştigă acest din urmă coleg – nu ştiu decât că, după numai două săptămâni de lucru, a reuşit să-şi închirieze un apartament de trei camere în centrul oraşului, deşi este singurul membru care lucrează din familia lui de trei inşi. Ca o paranteză, cel mai tânăr dintre medicii primari din serviciul nostru şi-a permis abia acum, după 8 ani de serviciu, să-şi închirieze un apartament de două camere în Bucureşti, deşi lucrează atât el, cât şi soţia lui.

Dar, nu v-am scris doar ca să subliniez interesul pe care alte ţări îl acordă medicilor specialişti, fie ei doar nişte amărâţi de emigranţi. Aş putea doar să fac nişte trimiteri la manualele de istorie a medicinei pentru a vedea că, din cele mai vechi timpuri şi în cele mai îndepărtate puncte de pe glob, medicii erau respectaţi şi bine plătiţi, fiind consideraţi, totuşi, o specie meritorie d.p.d.v. social, care trebuie remunerată corect. Ştiaţi că în Grecia antică, sau la Roma, medicii erau scutiţi de taxe? Fireşte, nu mi-ar da prin cap să solicit aşa ceva acum, în zilele noastre cele atât de monetizate – nu e decât un exemplu prin care îmi susţin punctul de vedere de mai sus, cum tot doar un exemplu este că şi în ţările Africii Negre (lumea a III-a, voyons…) un medic specialist este plătit cu cel puţin 50% mai mult decât omologul lui român. Să nu îndrăzniţi să mă contraziceţi pentru că am primit oferte de acolo - numai că sunt prea bătrân ca s-o iau de la început, tocmai în Africa.

Numai că, nu sunt eu cel priceput când vine vorba de bani. Cine mă cunoaşte nemijlocit ştie că aşa stau lucrurile. Păsul meu este altul. Ce fac eu acum, împreună cu ceilalţi doi colegi ai mei plus un nou rezident, în contextul în care ar trebui să funcţionăm cu o echipă de 6 specialişti plus minimum 3 rezidenţi?

Vreţi să vă spun unde o să capotăm, domnule ministru? Azi sunt într-o umoare infectă şi nu mă interesează consecinţele unei scrisori deschise, aşa că o să vă spun care sunt punctele slabe ale serviciului meu – de altfel, sunt punctele slabe ale întregului sistem pe care, cu onor, îl manageriaţi. Dacă aveţi dificultăţi în a pricepe succesiunea raţionamentelor, rugaţi-l pe d-l doctor Raed Arafat să citească materialul – fiind practician, dânsul îmi va înţelege argumentele la justa lor valoare.

Aşadar, suntem 3 inşi plus 1 într-un serviciu care necesită 6 plus minimum 3. Când şi când (s-a întâmplat chiar în ultimele două săptămâni), câte unul dintre noi are dreptul la concediul de odihnă legal. Atunci, rămânem în serviciu doar 2 specialişti plus 1 rezident. Acum, indiferent cât de mândru aş fi eu de specialitatea mea, nu vreau să fac prea mult caz de ea – cu toate astea, este o specialitate care, conform normelor internaţionale de bună practică, necesită la anumite intervenţii chirurgicale echipe din minimum trei medici. Prin urmare, sunt pus în faţa următoarelor situaţii: fie aleg să fac o echipă operatorie dintr-un număr mai scăzut de medici decât sunt necesari pentru buna desfăşurare a operaţiei, astfel încât să mai am un om care să urmărească pacienţii de pe secţie şi/sau care să primească urgenţele, fie intru cu echipa completă, conform cărţilor, numai că atunci nu mai rămâne nici un om care să urmărească pacienţii de pe secţie sau care să primească urgenţele.

Eu m-am sucit în fel şi chip, domnule ministru, vă dau cuvântul meu de onoare, dar aritmetica este imbatabilă pentru mine. Prin urmare, aceasta este prima întrebare pe care v-o pun: cum să fac, domnule ministru? Să-mi asum riscuri intraoperatorii, sau să-mi asum întârzierea în ce priveşte primirea unei urgenţe la camera de gardă? Să risc viaţa pacientului de pe masă, sau să las secţia descoperită?

Oh, staţi liniştit – până acum nu ne-am făcut de baftă, dar, îmi permit să vă întreb: cât timp credeţi că vom reuşi să funcţionăm în acest regim de lucru suboptimal? Credeţi că o fi făcut cineva calcule apropo de răgazul de timp mediu înainte de a comite o greşeală ireversibilă în condiţii de personal insuficient? Dacă da, trimiteţi-mi şi mie referinţele bibliografice, ca să pot să-mi informez corect pacienţii asupra riscurilor. Nu vă sfiiţi – încercaţi acelaşi lucru şi cu alte specialităţi (de pildă cu ATI-ul!), asta ca să ştim cam la ce intervale de timp să ne aşteptăm la catastrofe pe care le vor încasa chiar pacienţii pe care susţineţi că-i reprezentaţi.

Sau, credeţi că ar fi mai bine să nu le mai permitem colaboratorilor să-şi ia concediul legal de odihnă? Poate că ar fi mai bine să le sugerăm să lucreze conform normelor unui stahanovism medical? Să le promitem ceva medalii, domnule ministru, că de prime şi de plata orelor suplimentare n-a fost vorba nici măcar când nu era criză, darămite acum?

Mă rog… Dar, staţi că n-am terminat! Mai e o chestie şi mai absurdă, domnule ministru, şi zău că vreau s-o auziţi! M-am trezit cu nişte adrese oficiale, domnule ministru, adrese conform cărora ni se pune un plafon de consum de medicamente per pacient… După ce le-am primit, am făcut şi eu nişte calcule şi ştiţi ce am constatat, fir-ar ea să fie de aritmetică?

Am constatat că plafonul de medicamente per pacient internat nu trebuie să depăşească 70 de euro… Pe cuvântul meu, atât mi-a ieşit: 70 de euro per pacient, că am făcut şi proba la împărţire, domnule ministru! Păi, zău că m-aş chinui să fac şi treaba asta, că m-am obişnuit să lucrez în condiţii suboptimale de când am intrat în sistem dar, ce să mă fac când, prescriind un medicament relativ ieftin, mă trezesc că respectivul medicament NU se află în farmacia spitalului?

Un lucru ciudat: medicamentul ieftin nu e în farmacie, în schimb, omoloagele lor (sic!) extrem de scumpe se găsesc la discreţie… Am şi eu momente când consider că un antibiotic pe cale bucală este suficient la cazul X sau Y dar, cum să-l prescriu, când spitalul îmi returnează condica de medicamente cu faimosul înscris L.F., adică lipsă farmacie, oferindu-mi în schimb, alternative care depăşesc într-o zi, la un singur pacient, 70 de euro?

Alt lucru bizar: în aceeaşi adresă cu plafonul de medicamente se aflau două paragrafe în care mi se atrăgea atenţia că mi se vor retrage sporurile de conducere dacă îndrăzneam să depăşesc respectivul plafon. M-a umflat râsul, domnule ministru! De cinci ani de când lucrez în actualul spital, n-am încasat niciodată sporurile de conducere, aşa că m-a cam durut în cot, recunosc, de ameninţarea decidenţilor. Problema apărea, însă, după încă un paragraf, în care scria negru pe alb că dacă vom depăşi plafonul de medicamente două luni succesive, sancţiunile salariale vor fi extinse şi asupra celorlalţi membri ai serviciului, nerezumându-se doar la medicul coordonator/şef de secţie.

Bun! Să zicem că ne speriem şi că luăm ad litteram ameninţările decidenţilor, care ameninţări, o ştiu prea bine, nu sunt făcute din capul decidenţilor locali, că i-am mai văzut şi noi pe alde Boc et comp. cum se străduiesc să scoată ţara din marasm, săracii! Rezultatul adresei sus-menţionate ar fi că, de spaimă, ne vom apuca să scriem reţete pe care să le dăm aparţinătorilor pacienţilor, astfel încât să facem economii, numai că, pentru această situaţie, aceiaşi decidenţi au stabilit că, dacă cineva se adresează la conducerea spitalului cu o asemenea reţetă (e dreptul pacientului să-şi recupereze cheltuielile din sistem, domnule ministru – vezi legea Paveliu!), atunci spitalul va pune medicul să plătească din buzunar tratamentul pe care l-a administrat pacientului.

Aşa că, vă întreb şi eu, oarecum naiv: eu ce fac cu pacienţii mei, domnule ministru? Îi mai tratez, sau îi las baltă? Îi mai operez sau îi trimit prin alte spitale, să-i opereze alţii, deşi, când mă gândesc în ce spital lucrez, îmi dau seama că n-am unde să-i mai trimit, spitalul meu fiind ceea ce se numeşte o staţie terminus d.p.d.v. medical… Aş vrea să vă reamintesc că acest plafon de 70 de euro per pacient ar fi valabil doar dacă noi am interna cei 70 de pacienţi contractaţi lunar cu Casa de Asigurări – ce să mă fac, însă, cînd, numai în luna ianuarie, am internat aproape o sută de pacienţi?

Zău că nu ştiu, aşa că aştept instrucţiunile dumneavoastră. Şi, pentru că tot am deschis mai sus discuţia despre staţia terminus d.p.d.v medical, vă daţi seama că am ajuns să mă plâng tocmai eu, care lucrez în ceea ce se cheamă, conform sistemului de referinţă local, un spital bogat. Aţi fost vreodată, domnule ministru, să vedeţi ce se petrece în spitalele din provincie? Nu mă refer la vizitele fulger în care aţi schimbat nişte directori de spitale, şi asta în condiţiile în care ştiaţi prea bine că problemele de personal din provincie sunt cu mult mai grave decât în Bucureşti, astfel încât în anumite judeţe nu se poate constitui o linie de gardă de ATI de exemplu… Nu la asta mă refer, domnule ministru, scuzaţi că vă atrag atenţia…

Mă refer la absenţa celor mai elementare facilităţi de practică medicală serioasă, domnule ministru. Am colegi care lucrează în provincie, am colegi care-şi cunosc meseria, dar care nu au cum s-o practice… Predecesorii dumneavoastră s-au lăudat cu nenumăratele dispozitive hi-tech pe care le-au cumpărat, cu investiţiile nemaipomenite de care a beneficiat medicina: computere, laptopuri, CT-uri, RMN-uri etc. N-am văzut pe nici un ministru, însă, şi, din păcate, nici pe dumneavostră nu v-am auzit vorbind, despre politica de personal din sănătate, domnule ministru. Toate sculele alea frumoase, toate sculele alea care au costat o sumedenie de bani, trebuie operate cu personal calificat, domnule ministru. Degeaba cumpără Z din oraşul M un echo doppler dacă nu are cine să-l folosească. Degeaba cumpără acelaşi Z din acelaşi oraş M o trusă de endoscopie dacă n-are cine s-o folosească. Sau, degeaba sunt la Curtea-de-Argeş chirurgi generalişti dacă nu există suficienţi anestezişti astfel încât să-şi poată efectua operaţiile.

Acum, eu ştiu că sunt cârcotaş – dar nu ştiu de ce, îmi este imposibil să nu mă gândesc că este mult mai facil să faci achiziţii de tehnologie în valoare de milioane de dolari/euro, decât să investeşti în personal, în calificări şi în programe. Poate că recompensele după achiziţionarea de tehnologie sunt mai… vizibile? Poate că investiţiile în politica de personal nu ajung chiar acolo unde trebuie? Uite, dacă aş fi ziarist v-aş pune această întrebare, dacă aş avea prilejul…

Şi ştiţi de ce mai sunt supărat, domnule ministru? Mai sunt supărat şi pentru că, nu ştiu de unde şi până unde, s-a încetăţenit ideea că în spitale nu se mai moare. Aş vrea să fiu clar: nu pledez, n-aş avea cum, pentru exonerarea celor care se fac vinovaţi, într-adevăr, de culpă medicală. Numai că, după cum bine aţi studiat în perioada în care dumneavostră înşivă aţi fost rezident în sănătate publică, domnule ministru, ştiţi că aşa-numitul malpraxis este un concept diferenţiat în funcţie de arealul în care se practică medicina. Asta n-o spun eu – o spun inşii cei mai nervoşi în ce priveşte malpraxisul, şi anume americanii.

Cu alte cuvinte, ceea ce la New York, să spunem, este considerată culpă medicală, este privită cu mult mai multă îngăduinţă la Washoe, să spunem, unde accesul la tehnologie este mai sărăcuţ, unde numărul medicilor este mai scăzut etc. Din acest motiv, spitalelor şi celorlalte aşezăminte medicale din ţările civilizate li se atribuie un anumit grad, în funcţie de capacitatea de rezolvare a cazurilor. Acest grad se regăseşte şi în încadrarea cazurilor de malpraxis. Fireşte, a nu examina un pacient este culpă medicală şi la Tuamotu-din-Vale, pe insulele Marchize, acolo la ei, în Pacific, dar nu la asta mă refer. La noi, în schimb, nu contează că un pacient este examinat şi tratat la Jibou, să zicem – el este considerat, a priori, ca fiind culpă medicală dacă nu are o evoluţie favorabilă, deşi la Jibou nu se pune problema unor capacităţi medicale optimale. În mod similar, am avut prilejul să văd la TV câteva cazuri care nu ţineau de culpa medicală, dar care erau tratate ca atare, fără ca dumneavoastră să explicaţi vreodată (nici predecesorii dumneavoastră n-au făcut-o) că medicina are limite şi că anumite maladii nu sunt compatibile nici cu viaţa, nici cu un diagnostic în doi timpi şi trei mişcări. Această realitate ar trebui să vă fie familiară – nu există specialitate medicală în care capitolul de diagnostic diferenţial să nu ocupe pagini întregi – aţi făcut 6 ani de facultate şi trebuie să ştiţi asta! Pe de altă parte, nu este treaba pacienţilor să înţeleagă cum stau aceste lucruri fără o explicaţie – pacienţii, însă, doar văd cum trageţi concluzii din vârful condeiului, de parcă medicina ar fi un service auto în care omul intră bolnav pe o parte, ieşind pe partea cealaltă, cu necesitate, sănătos şi zâmbitor.

Dar, las’ că aici, nici cei care ar trebui să pledeze corect pentru cazurile complexe nu o fac aşa cum ar trebui – aşa că această vină o împărţiţi cu confraţii noştri care recurg (e obicei naţional!) la număratul arogant al ouălelor în loc de a furniza publicului explicaţii inteligibile. Vina dumneavostră, însă, este că în ciuda faptului că ştiţi şi aceste lucruri, nu v-am auzit niciodată punând la punct respectivele probleme – să se datoreze asta relaţiei de strânsă prietenie pe care doriţi s-o clădiţi cu presa, în detrimentul realităţii?

Nu îndrăznesc să vă bănuiesc de aşa ceva. La fel cum nu îndrăznesc să vă bănuiesc de nimic rău (honi soit qui mal y pense!) nici când afirmaţi, prin interpuşi, că preţurile la medicamente, care tocmai au crescut, vor scădea în luna aprilie. Până atunci, însă, mă întreb cu ce anume substanţe vom mai da anestezie pacienţilor fără ca spitalele să nu devină datoare vândute (ştiţi cât de mult s-au scumpit anestezicele?), dar, mai bine mă opresc, căci deschid un alt subiect.

Numai că, uite că am ajuns să vorbesc şi despre bani. Aici, chiar că nu mă introduc, domnule ministru. Ştiţi, n-am pregătire financiară. Absolut deloc. Numai că, auzind atât de multă lume povestind tot soiul de lucruri stranii care au loc cu banii de la Casa de Asigurări, mai ales în anii electorali, aş dori şi eu să vă fac, în măsura în care nu vă irit prea tare, o anume propunere. Fiţi pe pace, ştiu că banii de la Casa de Asigurări nu sunt pe tarlaua dumneavoastră, dar, măcar d.p.d.v. moral, dumneavoastră sunteţi garantul sănătăţii publice din România. În context, v-aş sugera să solicitaţi un audit în ce priveşte banii de la Casă – dar nu un audit din ăsta, ca între prieteni, ci un audit cu o firmă externă, independentă, care să scobească aşa cum trebuie prin conturile Casei Naţionale de Asigurări. Sunt sigur că mulţi români ar fi dispuşi să dea încă nişte bani (s-au obişnuit, săracii, inclusiv cu onorariile cu care, nu-i aşa, ne „îmbogăţesc” nepermis de mult pe noi, medicii), sunt convins, aşadar că românii ar oferi prin subscripţie publică banii necesari auditorilor, numai ca să ştie ce căi iau cotele prelevate din salariile lor.

Se duc banii de asigurări doar în sistemul sanitar? Dacă da, ce anume se întâmplă cu ei în sistemul sanitar? De ce suntem, de 19 ani de zile, într-o criză financiară perpetuă? Cine răspunde de fondurile prost investite în sănătate? Dacă toată lumea e nemulţumită, de ce nici unul dintre şefii Casei de Asigurări nu a dat explicaţii vizavi de filiera banilor pe care îi are în administrare? Pe de altă parte, dacă noi, medicii, suntem nişte proşti în ce priveşte administrarea banilor publici, de ce nu s-au rezolvat problemele financiare din sistem după ce mulţi manageri de spitale au fost selectaţi din alte profesii? Şi dacă nici medicii, nici noii manageri non-medici nu sunt buni de nimic, de ce sunt lăsaţi pe bară colegii dumneavoastră de la Institutul de Sănătate Publică, domnule ministru? De ce n-am văzut nici un specialist în sănătate publică în funcţii de decizie vizibile, la minister? OK, predecesorii dumneavoastră aveau scuza că n-au auzit de aceşti specialişti – dar, în ce vă priveşte, vorbim despre colegii dumneavoastră de rezidenţiat, vorbim despre conferenţiarii şi profesorii dumneavoastră, domnule ministru…

Chiar aşa o părere proastă să aveţi despre cei care v-au învăţat cum să fiţi ministru, domnule ministru?

Nu mă aştept ca vreun decident să ia în seamă ce am scris eu aici, nici chiar dumneavoastră, domnule ministru. M-am obişnuit să nu primesc răspunsuri, nici chiar la adresele oficiale în care semnalez decidenţilor probleme similare cu cele enumerate aici. Unii mi-au spus (doar verbal) că bat câmpii. Alţii mi-au spus, tot verbal, să fac gura mai mică. Alţii au relatat, în absenţă, că sunt o fiinţă imprevizibilă. M-am obişnuit cu toate astea, domnule ministru.

Cu un singur lucru nu m-am obişnuit, însă, acela fiind că numai noi, practicienii, ajungem să dăm explicaţii pacienţilor şi rudelor lor. Noi, practicienii, trebuie să justificăm incapacitatea sistemului de a oferi necesarul absolut minimal pentru o medicină onestă în 2009. Pe noi se supără pacienţii şi rudele lor când cazurile nu merg bine, deşi, doamne iartă-mă, ştim ce ar trebui făcut la cazul X, dar n-avem de unde să-i oferim ceea ce ar necesita acelaşi caz X – şi nu, nu vorbesc de nanotehnologii şi de transplanturi, vorbesc de banalele antibiotice, de feşe, de perfuzoare, de numărul angajaţilor, de analgezice şi de mănuşi de unică folosinţă şi de seringi.

Pe de altă parte, vă mărturisesc, domnule ministru, că nu reuşesc să mă obişnuiesc cu ideea că, prin tăcere, devin complice cu un sistem care, în egală măsură, afectează şi starea de sănătate a populaţiei, dar şi onoarea profesiei medicale. Oh, da, ştiu că sunt patetic – dar aşa m-au educat ai mei acasă, de mic. Vreau să spun că există cuvinte în care, eu unul, continui să cred, domnule ministru, părându-mi-se chiar mai importante decât accesoriile din jur. De altfel o să vorbesc chiar acum şi despre ele, despre accesorii…

Aşadar! Să nu vă aşteptaţi, cumva, să-mi pun cenuşă în cap pentru acele aspecte sistematic evitate în discuţiile publice cu medici – mă refer, cum altfel, la onorariile aşa-zis necuvenite. Nu vreau să iniţiez o captatio benevolentiae vizavi de pacienţi, aşa că nu vă speriaţi, domnule ministru, că aş fi în stare să mă aliez acum cu pacienţii ca să ne năpustim, împreună, pe bancheta din spate a vreunui Ferrari! Din contră, am azi chef să-mi ridic toată lumea în cap – pe non-medici inclusiv. În ultima lună mi-am petrecut fiecare a cincea noapte în spital, prin urmare sunt obosit şi nu-mi mai pasă de consecinţe.

Sunt ani de zile, stimat public, de când vi se tot spune că medicina nu costă decât cei 16% despre soarta cărora nu ştim nimic, deşi, o ştiţi prea bine, realitatea este alta. Iar dumneavoastră, stimat public, vă prefaceţi că aşa ar trebui să stea lucrurile deşi auziţi foarte des, pe tot soiul de canale mediatice, de fonduri strânse pentru ca un pacient nefericit să fie operat în străinătate. Se vehiculează sume între 20.000 şi 140.000 de euro pentru o intervenţie, dar dumneavoastră vă prefaceţi că aceste cereri de ajutor pentru nişte semeni în reală suferinţă sunt acceptabile atunci când trebuie să ne tratăm în străinătate, dar că devin inacceptabile când trebuie plătite acasă.

Medicina costă mult, foarte mult, al naibii de mult costă, doamnelor şi domnilor.

De altfel, dumneavoastră înşivă aţi găsit soluţia la această problemă – adresarea la serviciile private. Acolo aţi găsit şi curăţenia care vă lipseşte în spitalele de stat şi modul de comunicare pe care vi l-aţi dorit. Cu alte cuvinte, aţi realizat că un anumit standard al serviciilor costă nişte bani pe care n-aţi ezitat să-i oferiţi. Şi acum, o să vă întreb, în ciuda vociferărilor: câţi dintre dumneavoastră aţi plătit asigurări de sănătate complementare, care v-ar fi permis să vă adresaţi unor servicii superioare, şi câţi aţi preferat să plătiţi leasinguri la maşini scumpe, bunuri electrocasnice etc?

Răspunsul, îl cunoaşteţi mai bine decât mine: vă este mai ieftin să plătiţi onorarii cenuşii la nevoie, decât o cotă parte din venituri, permanent, asta lăsând la o parte profilul comportamental de masă al românilor, care preferă să epateze cu un mobil foarte scump, decât să fie abonaţi la serviciul de sănătate X.

Ştiu, mie mi-e uşor să vorbesc din acest punct de vedere – n-am cerut nicicând vreunui pacient nici un capăt de aţă şi nici n-am s-o fac, din motive absolut personale. Pe de altă parte, nici n-o să-mi scadă clientela după acest autodafé – mai bine de 50% dintre pacienţii mei nu mă caută direct: ei ajung să mă cunoască doar după ce-şi revin din şocurile care îi aduc, din nefericire, la spital.

Dar, având în vedere că n-am cerut niciodată nimic, nimănui, aş vrea ca atât eu, cât şi colegii de vârsta mea care, mulţi nu v-au cerut nici ei, nimic, niciodată, şi care şi-au petrecut în 23 de ani de practică (am făcut calcule, domnule ministru!), cam şase ani de gărzi puse cap la cap, colegi care, în plus, au stat în jur de 40% din timp peste program, fără a fi plătiţi nici oficial, nici neoficial – în numele tuturor celor care v-au făcut sănătoşi, unii venind noaptea de acasă când nu era treaba lor s-o facă, mulţi suplinind lipsa cronică de personal, în numele celor care v-au prelungit viaţa, ba chiar şi în numele celor care v-au primit onorariile pentru care nu şi-au pus doar o simplă semnătură pe un act, ci care v-au operat, v-au anesteziat, v-au tratat în timp ce majoritatea dormeaţi – în numele tuturor, vă spun să nu-i mai credeţi pe toţi miniştrii sănătăţii, mult mai interesaţi în exerciţii de imagine decât în rezolvarea problemelor din sistem. Incapacitatea politică de a administra sistemul medical, domnule ministru, este doar incapacitatea dumneavoastră – nu este dovada nici a slabei pregătiri a celei mai mari părţi a medicilor şi nici a unei imoralităţi funciare a celor în halat alb.

Şi, pentru că tot avem un ministru al sănătăţii cu dublă specialitate, o să-mi permit următoarea afirmaţie, stimat public: când ai în buzunar bani pentru un Logan la mâna a doua, e cel puţin bizar să ai pretenţia să mergi toată ziua-bunăziua într-un Ferrari! Şi, ca să închei subiectul banilor negri, nepermişi, sau cum vreţi să le spuneţi, am să vă pun problema în felul următor: problema fundamentală a practicianului este să-şi trateze toţi pacienţii în mod egal şi fără să condiţioneze actul medical – în rest, însă, sper că nu doriţi să fiţi trataţi (doamne fereşte!) de chirurgi cărora să le stea mintea la plata întreţinerii sau care să se îmbulzească pe la cozi doar pentru că am fi cu toţii egali, sau care să stea peste program doar pentru că la noi în ţară, n-au apărut încă listele de aşteptare. Pe de altă parte, dumneavoastră înşivă, chiar inconştient, aveţi anumite aşteptări de la imaginea simbolică a medicului (era să spun de la engrama medicului) dar, numai când aveţi nevoie de el, aveţi pretenţia să se ridice la respectivul nivel de aşteptare. În rest, însă, când slavă domnului, sunteţi sănătoşi, aţi dori ca medicii să facă parte din marea masă a mulţimilor, ignorând realitatea despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, un medic.

Am să închei, discutând despre afirmaţia absolut aiuritoare că un coleg (fie el un scelerat care nu şi-a văzut pacientul la nevoie) a încasat 104 milioane de lei într-o lună.

Această afirmaţie determină o dilemă à la Nae Caţavencu – am s-o expun, pentru că domnul doctor Raed Arafat (of, cât de mult l-am admirat pentru realizările de la SMURD!) a ridicat-o la fileu. Nici eu şi nici nimeni altcineva, niciodată, n-am auzit de un salariu atât de mare în medicina românească, la stat. Dacă acel medic a primit, în mână, 104 milioane de lei la actualele tarife de plată, înseamnă că a petrecut în spital un număr de ore înfiorător de mare – un număr de ore nepermis prin codul muncii nu numai în ţara noastră, ci oriunde pe pământ. De aici, ce deducem? Sau că afirmaţia este adevărată – în consecinţă, schema de personal din acel spital era îngrozitor de subţire (nu mă mir) şi că nu era altă soluţie, decât ca respectivul medic să stea la nesfârşit în spital. Prin urmare, vina medicului care nu şi-a văzut pacientul (asta n-am să înţeleg niciodată, indiferent cât de istovit ar fi fost) trebuia împărţită cu vina sistemului supervizat de dumneavoastră, domnule ministru, sistem care permite încălcarea legii în ce priveşte numărul de ore lucrat. În context, vă întreb încă o dată: cum intenţionaţi să manageriaţi politica de personal, domnule ministru, în condiţiile în care România are cu 30% mai puţini medici decât este necesar? Nu uitaţi că şi eu vorbesc la rece – dar pot eu să ştiu cum o să reacţionez după ce o să mă ajutaţi să câştig 104 milioane de lei, petrecând o lună întreagă la serviciu? Poate că o să-mi văd pacientul, totuşi – dar credeţi că o să-l examinez corect?

Ce părere aveţi, domnule ministru?

Pe de altă parte… chiar 104 milioane?!?! Şi dacă domnul Arafat nu s-a uitat cu atenţie pe fluturaş şi a făcut o aserţiune nefondată?

Dacă se dovedeşte varianta neatenţiei, o să vă fie greu s-o justificaţi în faţa colegilor care, lucrând cu mult peste program, abia dacă reuşesc să ridice cel mult 40% din acel salariu, după o lună de lucru istovitoare. Aşa că mă întreb şi eu, cu naivitate, de ce a trebuit să vehiculaţi un lucru într-atât de neadevărat pe posturile TV, domnule ministru?



Cu stimă,



Un ÃŽmpricinat de Medic





p.s. – Sincer, n-am de gând să moderez acest post, pentru că ştiu care vor fi reacţiile. Iertare pentru ce spun acum, dar, din nefericire, moderările la acest post, ca şi invectivele, nu vor avea nici un sens aici, în scris – ele vor avea loc în viaţa reală, în camerele de gardă, când dumneavoastră, pacienţii care nu mai aveţi încredere în noi, medicii dumneavoastră, veţi vedea că veţi aştepta din ce în ce mai mult pentru o consultaţie din ce în ce mai sumară, consultaţie urmată de un tratament din ce în ce mai frugal. Pentru ca realitatea să nu fie asta, o să fie nevoie de o minune: din păcate, nu văd cine o să fie în stare s-o aducă printre noi.

La fel de sincer vă spun că sunt momente când nu mai am chef să stau nici o clipă peste program (lucru de la sine înţeles în orice altă ţară), după ce văd cum profesia îmi este terfelită. Nu-i înţeleg nici pe colegii mei care, în loc de explicaţii coerente, răspund cu aroganţă – dar le găsesc circumstanţe atenuante: mi se pare cel puţin bizar ca specia denumită ziarişti să generalizeze, ricanând, o problemă tragică, azvârlind oprobiul asupra unei întregi categorii profesionale. Din experienţă proprie ştiu cum se comportă anumiţi ziarişti la spital – la fel ca şi pacienţii cu foarte mulţi bani, îşi imaginează că sănătatea poate fi dobândită prin presiune sau… prin bani. La fel ca şi pacienţii cu foarte muţi bani, consideră că se înţelege de la sine că domniile-lor merită un tratament preferenţial…

Ceea ce nu e deloc adevărat. Dar, ar fi acesta un motiv suficient pentru a considera că toţi ziariştii sunt prost crescuţi sau animaţi de parti-pris-uri?

În fine…

Acest post este dedicat tuturor medicilor care strâng din dinţi.

[danhia]

Trist, dom'le trist.

As fi vrut sa cred pe undeva ca lucrurile se vor schimba, din pacate nu am vazut vreun semn.
De cand am intrat la Medicina si mi-au zis toti ca sunt naiva am tot sperat ca ceva ceva o sa fie mai bine.
Totul merge din rau in mai prost si din mai prost in dezastruos.
Exista solutii, exista modele de copiat daca nu de inventat, si multe multe improvizatii si carpeli.Si mai ales multa nepasare si uneori reavointa.Totul ''Merge si asa!''
chiar daca inapoi sau/si prost.
Eu am renuntat, recunosc.
Insa nu am uitat. Ar trebui paote sa -mi fie rusine , si sa ma fac oare mai mica cand imi spun colegii furiosi ca n-am dreptul sa vb de vreme ce am dat bir cu fugitii si sa-i aplaud pe cei care inca n-au renuntat.
Sunt convinsa insa ca vor fi din ce in ce mai multi care o vor face,jumatate din anul meu cred ca au plecat deja prin alte tari.
Sa le fie de bine. Raman si cativa buni in tara care se vor descurca mai lucrand in privat, mai avand cate o afacere mai avand vreo familie mai rasarita, mai sunt unii care ramna si traiesc cu idealurile tinandu-le de cald.
Dar vor fi putini si ori vor fi din ce ce exploateaza sistemul intr-un mod la fel de barbar ca si cum s-ar intampla viceversa.
Si pacientii din ce in ce mai prost ingrijiti si mai furiosi.

ps Io as da scrisoarea mai departe, dar cui?

[Phat Skidz]

Oricui, danhia.

Mulţumesc pentru sticky, cui a făcut-o.

[blackangel_16]

presei nu i se spune si partea cu plafonarea medicamentelor pe care o sectie le consuma intr-o luna, nici cu sanctiunile absurde asupra personalului daca acest plafon este depasit... asa ca insusi ei, cei din Minister, ne obliga sa refuzam sa tratam pacienti, pentru ca "depasim plafonul"!!!

sa se intereseze si stimatii ziaristi care adora sa intarate pacientii impotriva medicilor cu orice pretext! sa vada si ei cum se pune problema sus pe sectie si sa prezinte publicului si aspectul asta...

presei nu ii pasa cum reuseste sa traiasca un medic dintr-un salariu de mizerie, si ei ne zic doar: "ce?! noi v-am pus sa dati la medicina?!"...

si da, are mare dreptate domnul care a scris postul de mai sus, din pacate, exista boli de care se moare, in ciuda tratamentului corect aplicat, din multe motive... dar romanii au mari lacune in ceea ce priveste educatia sanitara...

nu-mi pare rau ca sunt medic, dar inca mai sper ca intr-o zi lucrurile sa fie mai bune.

[rontzy]

Oricui, danhia.

Mulţumesc pentru sticky, cui a făcut-o.

Noi am citit-o dimineata la raport.

[danhia]

Unde a fost publicata?

[187.92a]

Pã un blog.
Lol, nu vreau sa stiu cat a durat raportul ala

In afara faptului ca este luunga, chiar prea lunga (prea ala e interpretabil, in sensul ca sunt necesare cateva ingrediente ca sa scrii att de mult, nu nominallizez..) si extrem de romantata, ce e asa special?
Mersi, parca noi nu stiam ca este rau sau?
Personal gasesc tonul populist si patetico-plangator destul de dezagreabil.
Cat despre "am cazut de pe scaun" si "citeste si da mai departe", nu cred ca mai era mult pana la "Haoleu, lume soro lume! Incredibila postare, nu ratati, poftiti de citti.."
uf

ma rog, chestii de bloggeri

[mariac81]

Mersi, parca noi nu stiam ca este rau sau?
Personal gasesc tonul populist si patetico-plangator destul de dezagreabil.

Nu cred ca a scris pentru "noi"

Dar bine, tu esti pe dermato, acolo e altfel treaba decat in rest. Nu stiu cat se pune problema fondurilor pentru medicamente sau imagistica. Tu poate poti sa tratezi bubele si cu 70 euro si care are nevoie de mai mult oricum nu vine la spital, garzi nu-s... asa ca....

[187.92a]

dar n-ai inteles nimic, nu ma refeream la autor (Care oricum pt adresant nu cred sa fi fost scris, probabil pentru bloggerii din blogosfera?) ci la cel care l-a postat pentru noi,.
caci banui ca pt noi l-a postat, nu pt popularizarea blogului

oricum, n-am inteles unde este senzationalul si interesantul in chestia asta?

[Phat Skidz]

Pã un blog.
Lol, nu vreau sa stiu cat a durat raportul ala

In afara faptului ca este luunga, chiar prea lunga (prea ala e interpretabil, in sensul ca sunt necesare cateva ingrediente ca sa scrii att de mult, nu nominallizez..) si extrem de romantata, ce e asa special?
Mersi, parca noi nu stiam ca este rau sau?
Personal gasesc tonul populist si patetico-plangator destul de dezagreabil.
Cat despre "am cazut de pe scaun" si "citeste si da mai departe", nu cred ca mai era mult pana la "Haoleu, lume soro lume! Incredibila postare, nu ratati, poftiti de citti.."
uf

ma rog, chestii de bloggeri

Eu am citit-o în 5 minute. Trident, mai fă exerciţii de citit
E vorba de un scriitor, care îşi avea reputaţia lui cu mult înainte să aibă un blog. Tonul care ţie ţi se pare populist, etc, mie mi s-a părut foarte elcovent. Uneori e nevoie de aşa ceva, atâta timp cât presa nu ezită să adopte cel mai scandalos ton cu putinţă. Apoi gândeşte-te că nu e vorba de un rezident, care nu are nimic de pierdut, ci de un şef de secţie. Câţi şefi de secţie ştii care să vorbească aşa, fără rezerve? Eu nu ştiu niciunul. Ştiu, dumneata ai un simţ al ridiculului foarte dezvoltat. Treci peste în acest caz, nu contează că am căzut eu de pe scaun.
Åži adresantul e exact cel din titlu.

[emacic]

si eu as da scrisoarea mai departe, dar majoritatea cunoaste situatia...si degeaba... Sunt multi care zic ca Ceausescu a fost impuscat pt mult mai putin decat ce fac astia din ziua de azi ...

[187.92a]

Decat sa contrazici niste chestii pe care nu le-am zis (sunt ferm convins ca citesti repede, nu ca si intelegi la fel) mai bine ramaneai ontopic si ne spuneai unde vezi tu senzationalul, ca si comentariu pe text, caci despre asta este vorba.
Eu cred c-ar lua cel putin 25 de minute sa citesti aia cu voce tare, poate insa acolo raportul este in ritm de rap, sau l-au citit in gand?
Nu incape niciun dubiu legat de adresant, nimeni n-a ridicat problema, scrie clar in titlu.

Cati sefi de sectie cunosc care sa se dea pe bloguri si sa scrie SF? Dar nu vad relevanta directiei asteia.
Daca insa bucatica asta de literatura sociala (asta este, nu? autodafe, vrajeli..) are sub ea un vraf de memorii oficiale bine ticluite atunci imi cer scuze, my bad, desi nu vad sa fie asa din ce ai postat tu, eu vad un simplu post de blog, ca asta si zice ca este. as for courage.

no amu fiecare cu impresionabilitatea sa, asa este. si nu tb s o ei personal, ca nu asta era intentia, pur si simplu nu mi se pare nicio branza, si am comunicat asta

si sigur ca situatia este naspa, e de o mie de ori mai naspa chiar, dar arhicunoscuta de toata lumea, si tocmai de-aia nu ma impresioneaza. traisesc in Ro in fiecare zi, tu nu?

[mariac81]

trident, tu scrii un post si apoi faci edit?

[dr_arm]

respect celui care a scris ceea ce stim cu totii. asa e trident, toti stim, dar acesti toti inseamna medicii. oamenii de pe strada se interneaza in spital si tipa ca noi, medicii, suntem obligati sa-i dam toata medicatia din farmacia spitalului, ca el plateste 16% la sanatate, de parca m-ar plati pe mine direct. la noi nu vor fi lucrurile bune niciodata. noi intre noi ne jignim, cum ar putea cineva din exterior sa ne vada altfel?
am marele noroc ca lucrez cu oameni de o adevarata valoare morala, care spun pacientilor ca nu e frumos sa declare ca medicul X e vinovat (desi in gandul lui stie adevarul), numai pentru a lua apararea colegului/colegei. sau nu ati intalnit niciodata cazuri de diagn. "colon iritabil" si omul avea ditamai tumora palpabila? sau voi nu ati ratat niciodata nimic? dar na, exista intotdeauna macar un medic care sa spuna "vai, cum a putut sa-ti spuna ca ai diagnosticul asta?"
pot afirma multe lucruri deoarece lucrez la un cabinet privat si vad foarte multe cazuri. vad multi copii cu diagnostic de DSA sau DSV care nu au nimic, nici macar o insuficienta valvulara. whatever!
nu suntem uniti si nu vom rezolva niciodata nimic. drept dovada marele trident a si sarit. tie totul ti se pare patetic si plangacios. tu unde traiesti? cum reusesti sa te intretii? e drept ca un tratament facial ajunge la 100 RON/sedinta, dar... mie nu mi se pare firesc sa fim nevoiti sa plecam din tara pentru a duce un trai decent. sa fim realisti, din salariul de medic e imposibil sa te intretii. au ajuns sa plece din tara nu numai rezidenti, ci si medici specialisti. oare de ce? pentru ca o duc prea bine in tara. deja e un discurs patetic. sunt absolut uimita cum acceptam situatia in care ne aflam. e drept, ce am putea face? stiu, sa ne jignim si sa ne scuipam, ca sa uitam de necazuri. pacat, mare pacat!

[Chingachgook]

Decat sa contrazici niste chestii pe care nu le-am zis (sunt ferm convins ca citesti repede, nu ca si intelegi la fel) mai bine ramaneai ontopic si ne spuneai unde vezi tu senzationalul, ca si comentariu pe text, caci despre asta este vorba.
Eu cred c-ar lua cel putin 25 de minute sa citesti aia cu voce tare, poate insa acolo raportul este in ritm de rap, sau l-au citit in gand?
Nu incape niciun dubiu legat de adresant, nimeni n-a ridicat problema, scrie clar in titlu.

Cati sefi de sectie cunosc care sa se dea pe bloguri si sa scrie SF? Dar nu vad relevanta directiei asteia.
Daca insa bucatica asta de literatura sociala (asta este, nu? autodafe, vrajeli..) are sub ea un vraf de memorii oficiale bine ticluite atunci imi cer scuze, my bad, desi nu vad sa fie asa din ce ai postat tu, eu vad un simplu post de blog, ca asta si zice ca este. as for courage.

no amu fiecare cu impresionabilitatea sa, asa este. si nu tb s o ei personal, ca nu asta era intentia, pur si simplu nu mi se pare nicio branza, si am comunicat asta

si sigur ca situatia este naspa, e de o mie de ori mai naspa chiar, dar arhicunoscuta de toata lumea, si tocmai de-aia nu ma impresioneaza. traisesc in Ro in fiecare zi, tu nu?

recunoaste in pm ca e scris misto.

lucrurile probabil cam sunt cunoscute de aia care se duc pe la spital dar nu vad pe nimeni in jur sa fi scris ceva asemanator.
din cum e scris reiese destul de clar ca il doare la bascketi de consecinte ceea ce nu e putin lucru.
stiu, oricare dintre noi era sef de sectie ar fi putut scrie la fel.

[dr_arm]

si sigur ca situatia este naspa, e de o mie de ori mai naspa chiar, dar arhicunoscuta de toata lumea, si tocmai de-aia nu ma impresioneaza. traisesc in Ro in fiecare zi, tu nu?

stii care e problema? ca oamenii de rand nu stiu asta. ei au impresia ca salariile medicilor sunt super mari. aici e problema, ca nu facem cunoscuta realitatea. e usor sa zici ca medicul X nu a consultat un pacient, dar voi stiti ca in Romania 2009 sunt medici care ajung la 15 garzi pe luna? stie poporul acest lucru? e imposibil, dar real...

[187.92a]

recunoaste in pm ca e scris misto.

po sa dau offline in loc de pm?

nush, mie nu-mi place tonul patetico-plangacios, zau daca mint.
acu ce sa zic, e ok, asa, ca pentru bloggeri. si astia tbuie si ei sa ia o gura de realitate, every once in a while.

ce-am mai spus, un post pe un blog. mie nu-mi palce blogareala, ma dezgusta in a way

[Melania]

Sunt de acord cu Trident.
La ce serveste pana la urma epistola asta? Tonul e plangacios, argumentele sunt vagi, situatia e descrisa subiectiv, cu figuri de stil, cu exemple irelevante. O scrisoare deschisa trebuie sa comunice cat mai la obiect. Textul respectiv are nota zece pentru un post pe bloguri insa cinci la comunicare.

[matrix]

sunt si lucruri adevarate acolo, dar eu nu rezonez deloc cu "saracul sef de sectie munceste ca un rob pentru binele romaniei"....daca e asa rau in pozitia in care se afla el, cum crede ca e pentru tinerii specialisti care nu vor prinde postul de sef de sectie nici in 20 de ani de acum incolo. m-am saturat de persoanele care se sacrifica pentru popor.

legat de "ajungem sa facem NN garzi pe luna" pt ca nu sunt medici pe sectie. si atunci de ce sunt pastrati in sistem medici de peste 70 de ani care mai degraba crapa in garda decat sa iasa la pensie. iar posturile se scot la concurs cand apare o ruda a celor deja existenti pe sectie. de ce nu se fac angajari pe sectie ??? e doar vina managerului rau, iar cei de pe sectie sunt niste sfinti ? hai sa fim seriosi.

vazut din partea cetateanului care apeleaza la asistenta medicala din an in paste ----> nu il intereseaza problemele "sistemului" si nici nu ar trebui din moment ce el isi plateste asigurarile la timp. mai vede ca din cele N cazuri de malparaxis nu s-a solutionat aproape niciunul.
normal ca are o imagine negativa asupara sistemului medical, ca doar la cate traieste pe pielea lui, nu are nevoie sa-i spuna nimeni ca "medicii sunt niste sfinti care se sacrifica pentru el".

[razvan.f]

Chestia asta cu isi plateste asigurarile la timp nu e ca si cum este o mare virtute din partea asiguratului de sanatate roman. Banii acestia i se iau din salariu cum mi se iau si mie si punct. Nu vine asiguratul si sta la giseu si isi rupe din bucatica de la gura ca sa isi plateasca asigurarea de sanatate la timp. Si medicii aia nenorociti ce ii dau in schimb? Un sistem de sanatate corupt, bla, bla, bla ...

Eu am avut rabdare sa citesc scrisoarea dar recunosc faptul ca este cam lunga pentru a fi citita de cineva care nu este in sistem. Insa lucrurile scrise acolo trebuie cunoscute si intelese de asigurati nu ca sa faca ei ceva dar ca sa stie cine este vinovat pentru situatia actuala si pentru a intelege ca medicii are not the enemy. Pentru ca asta le este transmis de media, de actiunile ministrului si ale corpului lui de control.

[Phat Skidz]

Sunt de acord cu Trident.
La ce serveste pana la urma epistola asta? Tonul e plangacios, argumentele sunt vagi, situatia e descrisa subiectiv, cu figuri de stil, cu exemple irelevante. O scrisoare deschisa trebuie sa comunice cat mai la obiect. Textul respectiv are nota zece pentru un post pe bloguri insa cinci la comunicare.

Mie mi s-a părut foarte la obiect. E adevărat că blogurile sunt încă o chestie "de nişă", de asta m-am şi apucat să popularizez cum poci. Dar unicul avantaj incontestabil al blogului e că e cu desăvârşire liber. Tot ce e scris acolo e din experienţa personală a împricinatului. Ar putea să vă povestească multe. Cât despre memorii oficiale şi contre de alte feluri, au fost şi astea. Dacă e să fim cinici, rezbelul de acum e unul de imagine. Dacă e să nu fim cinici, scrisoarea aia e foarte consistentă chiar dacă e scrisă cu talent.

Daţi-mi voi un exemplu de ceva mai bun care a fost întreprins până acum. Florin Călinescu şi alţi Florini la emisiunea Naşu? Vederile pe care ni le trimite acasă CMR cum că să fim uniţi în aste timpuri de restrişte?

Are un singur mare defect: împricinatul nu e reprezentativ. Nu e un exponent. Nu cred că mai e unul ca el. De obicei, în eşaloanele medii (şefi de secţie), cu totul alta e atitudinea.

ÃŽn rest, aÅŸtept argumentele tridentului ÅŸi Melaniei, asta e meseria lor, ÅŸi o fac bine.

[ssss]

Si mie mi s-a parut prea lunga si plangacioasa. Scrisoarea evident nu ii e adresata ministrului, care stie lucrurile respective and obviously doesn't give a hoot.

Eu personal prefer scrisori mai concise, mai la obiect. Asa le spun si pacientilor care vor sa se planga de serviciile din spital. Sa gaseasca 1-2 lucruri , sa loveasca tintit, tare, fara sentimentalisme, si sa exprime ingrijorarea fata de calitatea/siguranta actului medical.

[Im]

Cine mai e lafel de sictirit de sistem, sa puna mâna pe condei sa scrie mai concis, tintit, mai pufos si mai uscat.

Pâna atunci ...

[mariac81]

nu mi se pare ton plangacios si mi se pare destul de la obiect. prezinta realitatea din spital destul de bine, mult mai bine decat am auzit pana acum, mai ales in ultimii 2 ani de cand medicii si sistemul sunt buni pentru stiri cand presa ramane fara subiecte. sunt lucruri pe care noi le stim dar care nu au fost spuse la tv si pe care omul de rand nu le cunoaste.
da, poate e prea lung si mult prea neinteresant pentru ca omul de rand (fie el si ministru) sa-si piarda vremea citind, cand sunt subiecte mult mai interesante de citit si mai scurte, gigi exprima atat de multe in cele 20 de cuvinte pe care le cunoaste.

[ame2]

trident esti un om mai putin dotat intelectual...esti doar o catza care da din gura si nu face niciodata nimic...mai fa un poll cu ce am mancat azi la cantina...poate esti mai in subiect si la obiect. Si chiar nu-ti meritzi nickul asta !

[Phat Skidz]

Nu vă certaţi, s'il vous plait. Fiecare are dreptul la o părere.

Ssss, ştii ce tensiune e aici? O tai cu cuţitul. Pacienţii mai au puţin şi ne sar la gât. "Chem televiziunea" e şantajul la ordinea zilei. Zic "ne", pentru că o simt şi pe pielea mea. E un fapt social, nu mai ţine de performanţa sau bed side manners individuale. La rapoarte şi prin camerele de gardă e o paranoia continuă. Ani de zile de umilinţe şi neînţelegeri răbufnesc. Nu e doar un moment nasol, e Momentul Nasol. Momentul în care s-ar putea dărâma toată şandramaua, dărâma-s-ar o dată naibii. În timpul ăsta, "presa" (nu ştiu exact de ce, dar mă simt obligat să pun ghilimele), ne face arşice. "Doctor" zilele astea are aceeaşi rezonanţă afectivă pe care o avea "romeno" în Italia anul trecut.
Corn e un scriitor profesionist. Ştie să scrie. E nevoie (disperată) şi de o contra-lovitură de imagine. Eu sunt pesimist, cred că nu va ajunge nicăieri scrisoarea asta. Dar mă simt dator să mă raliez ei, şi eu rareori mă simt dator să fac chestii legate de casta şi breasla lu peşte prăjit.

[187.92a]

Nu vă certaţi, s'il vous plait. Fiecare are dreptul la o părere.

Ssss, ştii ce tensiune e aici? O tai cu cuţitul. Pacienţii mai au puţin şi ne sar la gât. ""Doctor" zilele astea are aceeaşi rezonanţă afectivă pe care o avea "romeno" în Italia anul trecut.
.

rugam lasati diplopia , e doar o injurie unilaterala.


Mai si eu sunt aici, si in pofida faptului ca televiziunile si-au facut un obicei de a pune medicii la zid (eu cred ca li se serveste pe tava, exista cate un "cap limpede" peste tot si trebuie sa raman in spate toate balbele guvernamentale, si de-asta avem gorbunovi, magistrati si medici disecati) situatia n-are nicio asemanare cu cea a roma community in italia anului trecut, eu ineteleg ca te impresionezi si entuziasmezi, dar nu.
nu este asa, dar deloc. (Stiu, e naspa sa spui asta, e misto sa te plangi, altfel esti idot etc, da chiar nu e asa in Ro)

pacientii mei sunt in continuare multumiti, glumim cand e de glumit cu aceeasi relaxare, multumirile din privirile lor sunt aceleasi, neintinate, totule la fel. Nu zic ca la voi n-ar fi altfel, poate datorita speciicului unitatii. dar sa nu luam asta in calcul.

[187.92a]

si de fapt TOTI bugetarii sunt speriati de televiziuni/cu televiziunea
TOTI bugetarii sunt luati in vizor de televiziuni (vezi magistati, politisti, functionari etc)

ca bugetarii sunt niste oameni foarte urati de restul lumii.
si marea majoritate lucreaza la patroni these days. adica bugetarii sunt o minoritate.
incluzand medicii. si la stat e altfel decat la privat, controlul din sistem este mult mai lax, etc in mare jobul la stat este o sinecura
sigur ca au motive sa urasca bugetarii. si ziaristii nu sunt bugetari.
si inca ceva: calcati in picioare cat se poate, romanii au aflat ei cum ca ar avea un fel de drept asupra tuturor bugetarilor, ca "esti platit din banii mei"

o atitudine foarte propagata in mediul ala de bloggeri, atat de liber si de ce sa nu vedem blogareala ca p o sursa a scandalului astuia. in niciun caz ca pe o salvare.

[ndsimona]

Da, dar nu toata lumea are nevoie sau se loveste de politie, justitie, functionari publici, pe cand de medic la un moment dat se loveste tot omu' , de unde si amploarea. Nu e la fel oprobiu public pentru celelalte categorii de bugetari .

[187.92a]

poate invers
numai la cate spagi am dat la gabori si mi-a ajuns.
ba da, politistii sunt mai urati decat medicii, ca aia chiar nu fac nimic decat iau spaga
si n-ai dreptate, on this one: de politisti te lovesti la buletin, pasaport, cand te plangi de galacgie in bloc si cel mai abitir ei ies in strada sa te intalneasca pe tine, in timp ce medicii stau in cabinetele lor.
deci sigur ca nu e asa.

[alex-n]

In primul nu sunt de acord cu tonul "la misto" al catorva dintre "colegii" nostrii care vad inutilitatea in orice se intreprinde, nu neaparat pt binele unei bresle, ci pt a explica situatia reala din spitalele Romaniei unui om care este doctor pe hartie si mare business man in rest. As vrea sa vad mai multa actiune (reala, nu virtuala) de la anumiti colegi autoerijati in aparatorii drepturilor rezidentilor si mai putine zeci de mii de mesaje afisate sub nickname, astfel incat epistole ca cea a dlui doctor sa nu li se mai para plangacioasa, lamentabila si inutila.

In al doilea rand eu nu consider ca aceasta scrisoare va schimba ceva (in bine). Nu mai cred in schimbare de prin anul 3 de facultate. Totusi consider ca este un inceput in a apara imaginea terfelita de cativa mardeiasi media (in frunte cu Tatulici) a catorva mii de oameni, pornind de la cateva cazuri izolate. Nu conteaza ca este scrisa de un medic sef de sectie, de un medic rezident, de femeia de serviciu sau de portar, atata timp cat expune cateva dintre problemele foarte grave ale sanatatii. Nu ma intereseaza ca memoriul este prea lung, prea scurt, prea plangacios (cum cred unii), ca e scris in versuri, ca respecta scheletul unei opere literare, ca este bine incadrat in pagina si este scris fara greseli de ortografie. Nu asta ma intereseaza, ci mai degraba mesajul pe care il transmite unor oameni din minister si din media, care fie nu stiu, fie au o idee foarte vaga a ceea ce se intampla.
Poate n-ar fi rau ca cineva de pe acest forum sa inceapa sa scrie trei randuri in care sa se "planga" de hibele sistemului sanitar vazute din alt unghi, cel al rezidentului de Romania.

In momentul asta medicii cam au nevoie de ceva care sa contracareze defaimarea media pentru ca in curand vom incasa efectele acestei campanii. Nu stiu daca va mai aduceti aminte de cazurile, nu putine, in care medici si asistente au fost agresati si injunghiati, in camera de garda sau pe strada. Cam asta ne asteapta doamnelor si domnilor critici!

[Phat Skidz]

In al doilea rand eu nu consider ca aceasta scrisoare va schimba ceva (in bine). Nu mai cred in schimbare de prin anul 3 de facultate. Totusi consider ca este un inceput in a apara imaginea terfelita de cativa mardeiasi media (in frunte cu Tatulici) a catorva mii de oameni, pornind de la cateva cazuri izolate. Nu conteaza ca este scrisa de un medic sef de sectie, de un medic rezident, de femeia de serviciu sau de portar, atata timp cat expune cateva dintre problemele foarte grave ale sanatatii. Nu ma intereseaza ca memoriul este prea lung, prea scurt, prea plangacios (cum cred unii), ca e scris in versuri, ca respecta scheletul unei opere literare, ca este bine incadrat in pagina si este scris fara greseli de ortografie. Nu asta ma intereseaza, ci mai degraba mesajul pe care il transmite unor oameni din minister si din media, care fie nu stiu, fie au o idee foarte vaga a ceea ce se intampla.
Poate n-ar fi rau ca cineva de pe acest forum sa inceapa sa scrie trei randuri in care sa se "planga" de hibele sistemului sanitar vazute din alt unghi, cel al rezidentului de Romania.

In momentul asta medicii cam au nevoie de ceva care sa contracareze defaimarea media pentru ca in curand vom incasa efectele acestei campanii. Nu stiu daca va mai aduceti aminte de cazurile, nu putine, in care medici si asistente au fost agresati si injunghiati, in camera de garda sau pe strada. Cam asta ne asteapta doamnelor si domnilor critici!

Alex, sunt de acord cu tine. Contează însă că e scris de un şef de secţie, şi încă unul care lucrează la ceea ce e probabil cel mai important spital din Bucureşti. Din mai multe puncte de vedere. Am avut privilegiul să-l cunosc personal pe dl dr Florin Chirculescu. (Asta pe lângă faptul că i-am citit romanele pe nerăsuflate, nu are a face). Poci să-ţi zic că e un şef de secţie complet atipic. Nu prezintă niciuna dintre caractersticile negative ale şefilor de secţie din ziua de azi. Mai mult, deşi e pe baricade şi păţeşte exact ce scrie în scrisoarea aia, nu e nicio picătură de paranoia sau hipertrofiere a eului în el. Mărturisesc că am şi eu rezervele mele, o "paranoia firească", faţă de practic orice întreprindere care ia naştere în şandrama (convenţie: de acum încolo, mă voi referi la medicina românească prin termenul "şandrama"). Faţă de dl. dr nu am niciun fel de rezerve.

Un rezident poate să facă mult mai puţin. Deşi ar trebui să se hotărască mai uşor să facă ceva, având mult mai puţin de pierdut.

Eu cred că şi doamnele şi domnii critici au, nu numai dreptul să-şi spună părerea, ci şi utilitatea şi rostul lor.

[ssss]

Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar eu cred ca doctorul Chirculescu pare exceptia, mai degraba decat regula. Nu contestam stilul, imi exprimam scepticismul in legatura cu succesul stilului pentru scopul propus.

Eu sper sa reuseasca. Acestea fiind spuse, daca am fi mai critici cu noi insine si am lua atitudine fata de musamalizarile incredibile cu care Colegiul ne-a obisnuit in cazuri evidente de malpraxis, nu am mai aparea ca o haita care se simte amenintata si reactioneaza furibund.

Strangem randurile, dar vorbim de medici in general, buni si rai.Cand se trage cu mitraliera stransul randurilor nu face decat sa creasca numarul de victime, bune si rele. E nevoie de un armistitiu, nu de un contraatac frontal impotriva presei si a populatiei in general. Trebuie sa admitem ca sunt MULTI indivizi care nu prea au ce cauta in domeniu si nu cazuri izolate cum spera naiv doctorul Alex-n. Cata vreme NU exista un sistem functional si necorupt de control( se aude si la Colegiu?) oamenii isi fac dreptate cum pot. Presa speculeaza, pentru ca se vinde, dar asta e de asteptat.

Nu exista leadership la nici un nivel, nici la Colegiu, nici la Minister, nici la nivel de spital numai spagareala,nepotism si carpaceala. Un departament de PR ar fi binevenit, dar nu ca sa minta mai frumos, ci ca sa transmita mai eficient ce spune Doctorul Chirculescu.

Dreptate si Fratie!

[187.92a]

Parerea mea este ca se vinde in media la fel de tare cat se vinde pe aici atitudinea "valeu".
da ma, e foarte tare, ministrul nu stia, dar acum uite o sa cunoasca. sau presa, sau altcineva.
oricine poate face o poezie dintr-asta ..zeama lunga pentru a apara pe oricine, chiar si pe ramaru. bagi ingredientele lacrimogene, le amesteci, dai un titlu si gata. va schimba lumea.
oricum eu am rezerve

bugetarii vor fi urati intotdeauna, si fara doar si poate nu este vorba despre altceva, doar medicii din sistemul de stat sunt vizati, n-am auzit nimic vreodata despre cei din privat. si vorba aia, stiu dntisti care lucreaza dinti sanatosi de foame de bani.
si cu cat realitatile economice se vor accentua, toti se vor uri cu toti.

ei, dar asa este blogosfera, se entuziasmeaza cand Romania castiga cu Ucraina chiar daca terenul ala e dat deja, oricand spui ceva cum ca 'statul fura' sau umileste populatia ecourile sunt arhireverberante, s.a.m.d.

si totul porneste de la 'bugetarii sunt platiti din banii nostri'. atunci e ok sa-i dam pe aia care nu-s cuminti pe mana presei, face chiar sens.
daca tot va blogariti, mai bine spread the news cum ca nimeni nu e dator nimanui, fie el bugetar sau alceva.

[efilip]

Indiferent de motivul cu care au fost scrise aceste randuri, nu le poate intelege cel care a parasit sistemul sau care nu a facut parte niciodata din sistem. Eu sunt medic rezident, am 30 de ani, am o familie (pe care daca nu o intemeiam cand am facut-o, cand ar fi trebuit sa o realizez? sau ar fi trebuit sa ajung una din acele fete batrane, pe care le urasc toti studentii si rezidentii?), nu am cu cine sa imi las copilul ca sa imi gasesc al 2-lea job (dar ar acoperi banii aceia timpul lipsa de langa copil si persoana care ar avea grija de el?) asa ca apelez la parinti. Dumnezeu sa le dea sanatate si inspiratie in timp de criza, ca sa ne mai ajute. Asa, ca repet, indiferent de motive, credeti ca nu are dreptate? A trebuit sa fac garzi neplatite, 24 de ore, in care am auzit multe la adresa noastra, nu a mea personal, dar a fost suficient, ca a2-a zi sa vin acasa, la un copil care abia s-a trezit, plin de energie, care o vrea pe mami, in conditiile in care mami a dormit doar 2 ore adunte in 36 de ore. Iar salariul abia imi acopera chiria? Oare se merita toate sacrificiile? Le facem toti, in speranta ca ceva se va schimba. Dar nimeni nu zice nimic, ca banii pentru medicii rezidenti au intrat in campanie electorala (cel putin asa s-au scapat unii), asa ca noi asteptam dupa salarii si bonuri de masa...Iar vecinii se uita la mine si zic: Uite e doctorita, isi permite sa plateasca chiria. (dar chiria o platesc parintii, ca noi incercam sa investim in copil, ca poate va sti sa se orienteze mai bine, cand va fi adult). Umilinta noastra cine o plateste? nu contest ca sunt si medici care castiga din medicina, mai mult sau mai putin legal. Dar chiar sunt ei o majoritate?

[187.92a]

...dar pe-ai profesorilor?
Raspunsul e simplu: Emil Boc, c-a inghetat salariile.
Puneti-i o lumanare, poate mai iese si data viit
oricum votam si anu asta... apropos de inspiratie in vreme de criza

[187.92a]

http://www.groundreport.com/Arts_and_Cu ... rgency-Roo
se intampla si la altii:
http://www.dailymotion.com/video/x65k75 ... floor_news

[ssss]

Eu cred ca ar trebui un moratoriu de 3 luni la spagi. Asta ar genera suficienta anxietate in randul populatiei ca sa schimbe atitudinea.

Nu contesta nimeni ca medicii in Ro sunt intr-o situatie imposibila. Nu trebuie sa aflu first hand ca e greu ca sa o cred, dupa cum nu trebuie sa am durerea cancerosului pentru a o trata. Dar schimbarea NU va incepe de sus, pentru ca pe ministru( orice ar fi el) il doare in cul. Schimbarea va veni de jos.

De ce trebuie sa faca medicul rabat la calitatea actului medical din considerente economice? Faptul ca pacientul ala nu avea asigurare( desi avea) era un motiv de ingrijorare pentru doctorita aia. De ce? Daca nu are asigurare, e problema lui, nu a doctorului. Pacientul trebuie internat sau nu, asta e tot ce conteaza. Medicina nefiind o stiinta exacta, uneori chiar nu stii cat de bolnav este, dar when in doubt, trebuie internat. Daca faci o gaura in bugetul spitalului SO WHAT? Spala cu tine pe jos seful dimineata. SO WHAT? Faceti toti gaura in buget, mama lui de buget de kkao, pana se duce dracului toata sandramaua. Cata vreme toti puneti cate un degetel sa nu intre apa, nu o sa se inteleaga ca barca e gaurita. Nu mai ajutati la carpeala unui sistem falimentar. Aici e puterea medicilor si aici se poate lucra sa se schimbe ceva. NU spunand ( deschis sau nu) ministrului chestii pe care LE STIE FOARTE BINE.

[dr_arm]

ministrul le stie, dar badea de la tara nu le stie deloc. pana si bunica mea are impresia ca salariul meu depaseste 100 de milioane, ca doar sunt medic. nu stiu cat vor ajunge randurile astea acolo unde trebuie saajunga, dar tot e ceva decat nimic. hai sa nu mai spunem nimic ca si asa situatia e depasita de foarte mult timp. nu stiu ce se intampla in spitalele unde voi lucrati, dar toti mai multi specialisti se plang ca pacientii ameninta cu presa si televiziunea la orice miscare. si toti pacientii vor sa fie examinati si tratati ACUM.
si mai e o problema (din sutele). de ce trebuie sa platim din salariul nostru pentru competente? e normal ca in anul 2009 intr-o sectie de cardiologie sa nu existe nici un medic cu competenta data in echografie vasculara??? si cati isi permit sa stea 2 luni in Bucuresti, sa se intretina singuri si sa plateasca cei 1000 euro pentru un asemenea curs? plus ca in aceasta perioada ai concediu fara plata.
sunt multi care afirma ca tonul e plangacios. personal, cred ca asta e realitatea din spitale. voua vi se pare situatia mai roz???

[Phat Skidz]

Şi eu cred că le ştie, dar nu contează numai conţinutul informaţional al scrisorii, aşa o făcea mai concisă şi i-o expedia prin curier privat. Şi, într-adevăr, Florin Chirculescu este o excepţie. Asta este singurul punct slab al scrisorii, cum ziceam.

Şi da, ai perfectă dreptate cu deştul pe gaură.