Când pacienții mor

[Phat Skidz]

Cum faceţi, cum vă descurcaţi, cum vorbiţi cu familia? Sigur, realizez că experienţele şi cazurile pot fi foarte diferite. Sunt specialităţi unde vezi zilnic moartea şi ajungi să n-o mai vezi de-adevăratelea, şi altele, ca a mea, unde nu te întâlneşti cu ea decât o dată la câteva luni, şi de cele mai multe ori e neaşteptată şi absurdă. Iar familia, desigur, nu poate să înţeleagă de ce pacienta era bine ieri, şi azi a făcut un AVC masiv şi a murit. Vrea explicaţii, şi pe bună dreptate, dar explicaţiile nu le are nimeni, nu e vina nimănui. Lăsând la o parte că chestiile astea mă dărâmă şi pe mine, nu am încă un set de principii în comunicarea cu familia, mereu bâjbâi şi risc să gafez serios.

Aştept experienţe din partea domniilor voastre.

[marmotul]

uff, foarte dificil subiectul..
cred ca este una dintre cele mai groaznice parti ale meseriei. eu nu stiu cum m-as comporta, e foarte dificil de spus. cred ca trebuie facut un speech, pe care sa il exersezi putin inainte ca sa nu te bilbii, sa nu gafezi caci si asa sunt niste momente foarte tensionate. rogi persoana(persoanele) respective sa te insoteasca intr-un loc mai retras, caci pe scari sau pe hol chiar nu poti face asa ceva, ii rogi sa se aseze, apoi incepi sa le spui ce s-a intimplat, cu cuvinte cit mai simple, ca sa poata intelege usor.aici chiar nu e momentul de termeni medicali complicati sau fraze prea intortochiate, totul trebuie spus cit mai la obiect. mentionezi ca pe sectia respectiva s-a facut tot ce se putea pentru a se salva viata pacientului dar din pacate nu s-a putut, boala era prea avansata sau peste puterile medicinei contemporane. ca incheiere, prezinti condoleante familiei si le spui ca le stai la dispozitie cu orice informatii ulterioare. tot acest discurs trebuie sa dureze maxim 5 minute cred, nu are rost sa te intinzi prea mult caci capacitatea de atentie a unei persoane indurerate scade considerabil.

asta e parerea mea. alte sugestii?

[danhia]

cred ca pana la urma cheia este adevarul. pacientii si familia nu trebuie mintiti.
le explici calm ca pacientul este intr-n stadiu avanasat , ca este in varsta eventual si datorita co-morbiditatilor este foarte greu sa se recupereze sau uneori le explici ca tocmai din cauza asta orice interventie ulterioara e foarte probabil sortita esecului( de eex cazurile chirurgicale la batrani unde nu le opereaza nimeni)alteori le explici ca sunt in stadiu terminal vezi pac onco unde sunt deja sub forma max de tratament paleativ .depinde de gradul de educatie al familiei.majoritatea inteleg.
eu am avut familii care mi-au multumit chiar dc pacientul a murit in final, din cauza ca atat s-a putut face .

aici avem insa ceva ce se numeste DNR- do not resuscitate . este o hartie pe care o semnezi tu cu sau fara acordul familiei daca consideri ca pacientul respectiv nu beneficiaza de tot efortul. ca de ex pacienti batrani , care sunt imobili, cu multiple comorbiditati , cu o calitate a vietii extrem de scazuta. de multe ori pacientii astia vin de prin aziluri, fara familii si atunci decizia este in totalitate a medicului.
alteori cum a fost de ex sapt trecuta un batranel de vreo 98 de ani cu o infectie resp urata de tot a nushtu cata pe anul ala cu o tensiune in papuci care a intrat in bradi....cu avc si ima la activ , imobili si cu dementa etc. familia insa nu e mereu pregatita sa ''let go'' si atunci nu sunt de acord cu DNR prin urmare trebuie sa mergi cu decizia lor. evident pe principiul ca macar s-a facut tot ce s-a putut. n
ca o paranteza nu am vazut inca un caz din asta care sa supravietuiasca post resuscitare.
cat despre cat de mult de afecteaza , incepi sa te obisnuiesti daca vezi asta mai des.si mai ales dc stii in sufletul tau ca ai facut tot ce ai stiut si ai putut sa-l salvezi.
recunosc insa ca nu am avut asa mult cu contact cu copii cu adevarat bolnavi care sa moara. acolo probabil ca e mai greu sa te obisnuiesti.

[Chingachgook]

"ieri sta pe prispa casii
azi s-a dus in pixda masii"

asta e, la razboi si la spital se mai si moare.

cred ca pana la urma cheia este adevarul. pacientii si familia nu trebuie mintiti.
le explici calm ca pacientul este intr-n stadiu avanasat , ca este in varsta eventual si datorita co-morbiditatilor este foarte greu sa se recupereze sau uneori le explici ca tocmai din cauza asta orice interventie ulterioara e foarte probabil sortita esecului

da ce te faci cu aia gen psihicii lui vlad care mor brusc si dintr-o data. despre ce comorbiditati le zici rudelor?

[Im]

Subiectul e dificil

dar

nu-ti cere nimeni sa reinventezi medicina.

Aplici protocolul de gestiune a situatiei, în care intre tot ce trebuie sa faci, ce atitudine sa iei cu familia. Daca ala înca mai e viu, adopti atitudinea recomandata. Chestiile astea se învata la curs, sau daca le-ai scapat, din carti, sau din protocoale la fata locului. Nu e nicio mare stiinta ascunsa, datorie sacra sau atitudine iesita din comun, dependenta de inalterabilitatea daruintei medicului, în gestiunea mortii pacientilor.

Vlad Stroescu mereu face un capat de tara din te miri ce, ai impresia ca îi place sa se martirizeze. Eu zic ca i se trage de la ideea lui de baza ca daca esti medic esti calciu efervescent si nu profesionist, care face bine un lucru în niste conditii bine stabilite în schimbul unei remuneratii multumitoare. El e genul mai ascet, asa. De unde si problemele lui egzistentiale.

[Phat Skidz]

Vlad Stroescu mereu face un capat de tara din te miri ce, ai impresia ca îi place sa se martirizeze. Eu zic ca i se trage de la ideea lui de baza ca daca esti medic esti calciu efervescent si nu profesionist, care face bine un lucru în niste conditii bine stabilite în schimbul unei remuneratii multumitoare. El e genul mai ascet, asa. De unde si problemele lui egzistentiale.

Da, moare unu, chiar, te miri ce.
Cu calciu efervescent nu-i adevărat, ştiu că medicu e profesionist, rassure-toi. Nu v-aş fi întrebat dacă nu aş fi avut problema asta concret, nu e vorba de vreo filozofie. Îndrăznesc să spun că la mine e mai delicat, pentru că: nu prea avem pacienţi de la care să ne aşteptăm să moară, nici noi, nici familia - cumva, de fiecare dată trebuie să dăm socoteală; când se întâmplă câte ceva, posibilităţile noastre sunt reduse, nu avem mijloace de resuscitare (altele decât BLS) şi până la cea mai apropiată secţie de ATI sunt vreo 500 de metri, dar mai înainte 1-4 etaje fără lift sau ramp〠(unul singur e suficient ca să-ţi blestemi zilele, credeţi-mă). Asta în condiţiile în care trăim vremuri în care medicii sunt oricum consideraţi criminali.
În plus, oi fi ascet (?) sau cum o zice Im, dar nu reuşesc să mă obişnuiesc cu situaţiile astea. Speram aşadar nişte povestiri particulare, nu ştiu de ce, cred că mi-ar prinde mai bine decât principii de bun simţ pe care le bănuiam şi eu

[maria_m]

cand eram in anul 5 de facultate ne-am dus toata grupa intr-o garda la pediatrie. cum asistentul nostru de grupa avea saloanele de ati, garda era pe ati. nu a fost prima garda pe ati dar sigur a fost ultima. am stat de pe la 12:00 pana seara la 9..si au murit 5 copii. cel mai mic avea 3 saptamani, cel mai mare, o fata de 12 ani diagnosticata cu anorexie. Unul dintre copii, era o fetita de aproape 2 ani de care ne atasasem tare mult. era caz social, hospitalism.. parintii o lasau de la inceputul iernii pana prin ianuarie-februarie in spital pentru ca acasa aveau o soba care scotea tot fumul in unica incapere a "locuintei". Asa ca tot semestrul am avut-o pe Denisa in salon si duceam tot felul de haine, jucarii...A fost cea mai dificila experienta ca studenti, pe care am avut-o. Cand medicul a comunicat familiilor vestea, noi stateam undeva intr-o camera alaturata si ascultam. Sincer, eu nu stiu cum le-as fi spus parintilor. Niciunul din grupa nu am ales pediatria. Eu am ales psihiatria pediatrica dar inca nu mi-a murit niciun pacient. Nu am fost inca in situatia de a da asemenea vesti si habar nu am cum as face-o. Incerc insa sa-mi imaginez cum ar fi daca eu as parintele acelui copil...Nu cred ca m-ar consola nimic. Fiind clinica de neuropsihiatrie, a fost internat la un moment dat un baiat cu PESS. Medicul cu care lucrez a inceput sa-i explice mamei ca baiatul este in faza terminala si ca trebuie transferat la ati si am vazut-o pe mama prabusindu-se. Am iesit din salon incercand sa-mi ascund lacrimile. O sa spuneti ca nu e o atitudine profesionista...dar ca om m-am simtit si eu coplesita de durerea mamei care isi pierdea singurul copil.

[Melania]

Pentru unii conationali de-ai nostri moartea nu mai reprezinta o problema:

http://www.expres.ro/articole/detalii-a ... copilquot/


"Dacă a murit al nostru, cumpărăm un alt copil"

Adrian Bidilici
Vineri, 01 August 2008
Scandal la maternitatea din Drobeta Turnu Severin. Azi-noapte, mai mulţi romi din Strehaia au fost la un pas să îi linşeze pe medicii de la maternitate, după ce un bebeluş născut de o rudă a lor a murit la scurt timp după naştere.

Fata de numai 16 ani a născut un copil prematur. Pentru a-l ţine în viaţă, spun romii, medicii le-ar fi cerut aproape 5.000 de lei.

"Le-am dat bani la toţi, pe rând. Întâi le-am dat eu 5 milioane, după aia s-a dus o mătuşă de-a mea şi le-a mai dat 25 de milioane. Unchiu-meu le-a mai dat şi el 20 de milioane", susţine soţul mămicii de 16 ani.

Până seara, însă, bebeluşul a murit. "Nici măcar nu ne-au spus. Ne-au lăsat să ne bucurăm că avem un băieţel, am anunţat şi toate neamurile. Şi acum, ce facem, ne facem de râs?" se întreabă, retoric, Ion Mihai, cel care nu a avut bucuria să devină bunic.

Acesta povesteşte că la Strehaia începuseră, deja, să cânte lăutarii şi să se strângă lumea la chef, în asteptarea nou-născutului. Mai mult decât atât, romii se arătau foarte hotărâţi să cumpere chiar un copil din maternitate, pentru a-şi spăla ruşinea.

"Noi acum ce le spunem oamenilor? Sunt dispus să plătesc oricât, dar eu nu plec acasă fără un copil. Cumpăr de-aici un bebeluş, că poate e vreo femeie care nu îl vrea", spune Ion Mihai.

Romii au fost cu greu convinşi să părăseasca spitalul, doar de intervenţia forţelor de ordine. Până la sosirea acestora, medicii şi asistentele s-au baricadat în cabinete, de frica strehăienilor. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

[oya]

Cand eram in anul 5, la stagiul de medicina interna, aveam fiecare pacientul nostru. Imi aduc si acum aminte de un domn in varsta (nu mai stiu exact pentru ce se internase, dar era imunodeprimat si cu multiple comorbiditati). Intr-una din zile, vazand ca starea lui nu se ameliora, una dintre fiicele lui mi-a zis ca ea nu crede ca o sa se mai faca bine. Ca sa o incurajez, i-am zis ca tatal ei e pe maini bune, ca e la un medic foarte bun si ca sunt convinsa ca se va face bine. Nici nu stiam ce sa ii spun, dar refuzam sa ma gandesc ca ar putea muri atunci, si am preferat sa ii incurajez si pe ea si pe el. Din pacate, batranul a murit chiar in dupa-amiaza acelei zile. Am aflat de asta dupa weekend cand m-am intors la stagiu. Imi doream sa nu ma intalnesc cu fiica lui pentru ca ea isi pusese sperante in ce i-am zis eu. Din acel moment am hotarat sa nu mai fiu asa de "convinsa" cand e vorba de speranta de viata, mai ales la cineva in varsta si/sau imunodeprimat.

[Im]

Ok vad ca mai multi afirma ca "eu n-as fi stiut ce sa-i fac, nu-s obisnuita cu acest gen de situatii". Poate e o lacuna a sistemului de învatamânt medical. Sau altceva. Ma rog, ideea e ca urmezi protocolul. Asta dincolo de emotiile omenesti pe care fiecare le simtim, si ne afecteaza la început mai mult, apoi din ce în ce mai putin. Care-i protocolul ala ? Intrebati-l pe seful vostru, pe seful spitalului, întrebati un profesor, sau seful clinicii, întrebati-i pe astia mari si unsi cu alifie. Intrebati simplu "Nene, care e atitudinea de adoptat în cazuri din astea ? Uite, am caiet si pix si sunt gata sa notez."

Am facut semio (prima disciplina clinica) într-un spital din Ro, fireste. Nu ma pot plânge ca nu am avut ocazia sa învat stiinta, dar peste multe aspecte se trecea din zbor. De exemplu contactul cu pacientul. In fond, ce poate fi complicat ? Te duci la el, esti politicos, atentionat, începi sa-l tragi de limba pt anamneza, aia aia. Când am ajuns în Fr am vazut ca acest mic amanunt, al contactului cu pacientul, e subiectul unui curs întreg. Si revine de mai multe ori mai târziu. Se detaliaza tinuta (ta), atitudinea posturala, modul în care te apropii de pat (sau cum îl primesti, gesturi care nu trebuie facute, altele care trebuie obligatoriu facute), modul în care îi dai mâna si te prezinti (obligatoriu), cum îi strângi mâna, cât de tare, cât timp, ce zici exact în momentul ala, pe ce ton. Cum continui conversatia, aplecat sau nu, cu câte grade, ce formule standard de adresare folosesti, oi oi oi. In final tot o anamneza e si în Ro si în Fr, doar ca în Fr inspira mai mult profesionism. Insa ideea e ca nu o face fiecare cum îi tuna, ci dupa protocol.

La capitolul pacienti pe moarte sau decedati, iarasi, se urmeaza un tipic unic. Tu ca medic desi esti om, tratezi pe banda rulanta, conform codului deontologic în vigoare. La cursuri se discuta inclusiv de diferentele (f interesante) ale atitudinii diferitelor scoli fata de pacientul în stadiul terminal (de genul scoala franceza - doar raspunde la întrebarea pacientului daca o sa moara, scoala anglo-saxona îi zice fara sa fie întrebata - sper ca n-am încurcat cu cea germana, alte scoli ocolesc subiectul, în final observi ca fiecare din atitudinile posibile are avantaje si dezavantaje).

Anuntarea vestii decesului pacientului, unor apartinatori, e încadrata în protocol. Chiar daca e penibil/trist, chiar daca esti la rândul tau pierdut, îti amintesti de punctele pe care trebuie sa le atingi, si dai din papagal cu ochii închisi. In final zici cam acelasi lucru ca orice coleg de-al tau, junior sau prof univ, în aceeasi situatie cu a ta. Si evident ca pacientul nu trebuie sa tinda sa moara ca tu sa nu vorbesti orice îti tuna, cu apartinatorii. Si dialogul asta e încadrat, de la primul contact, datul mâinii, prezentare, prezentarea situatiei, prognosticul (eheei, doar un simplu cuvânt, dar ce greu e sa-l încadrezi în reguli).

Acum o sa ma întrebati, ok dar unde gasiti protocolul. Pai ... de-aia ziceam sa întrebati pe ai batrâni. Bine, probabil ca din cauza dezorganizarii mai mari, fiecare procedeaza dupa ureche, si nu exista o atitudine/scoala nationala/locala. Dar cam la asta trebuie sa se ajunga, la protocolizare. Stiu, v-am exasperat cu protocoalele. Cum sunt pe imuno-hemato-onco pediatrie, am fost în deep shit la început, noroc cu pro... astea.

[danhia]

inclin sa fiu de acord cu im , protocoalele alea te scot din impas de multe ori.
la pacientii psihiatrici ai lui vlad sunt de acord ca e mai greu sa explici de ce murira de moarte subita dar din cate stiu eu se autopsiaza mortii din spital doar daca nu cumva se stie exact de ce murira adica aveau deja ceva stiut asociat care putea sa duca la deces.cat despre faptul ca ai la indemana doar bls eu il cred , dar desi sectia de ati e la 500 de m din cate stiu se anunta si se cheama ati-ul care vine cu echip de resuscitare , alea cu adrenalina , atropina si defib. apoi dc reusesc sa-l stabilizeze il iau si-l duc pe sectie. cel putin la modul teoretic.

[razvan.f]

Nu stiu daca te ajuta dar de aici http://www.accessem.com/resourceToc.asp ... 40&part=25 am citit eu mai demult despre "Notifying the Living of Death".
Este tot vorba despre un protocol dintr-o carte pe care am avut-o. Este un textbook destul de scump dar poate apare si la noi tradus. Eu nu l-am aplicat niciodata, nu a fost cazul, nici nu stiu daca as putea sa il aplic asa doar dupa o citire. Cred ca e nevoie sa te pregatesti bine in prealabil.

[Phat Skidz]

Am găsit şi eu ceva.
http://www.mywhatever.com/cifwriter/lib ... /4979.html

Asta nu înseamnă că nu sunt în continuare extrem de interesat de experienţele voastre. De asemenea, nu cred că protocolalele astea (mai curând nişte sfaturi) sunt aşa de fool-proof încât nici nu mai merită să discutăm aici.

[adi]

De asemenea, nu cred că protocolalele astea (mai c..ând nişte sfaturi) sunt aşa de fool-proof încât nici nu mai merită să discutăm aici.

cred ca sunt destul de fool-proof, statistic vorbind. sunt concepute astfel incat rezultatul comunicarii sa fie cat mai benign posibil, la obiect, scurt si cu un touch de empatie. si nu sunt sfaturi, ci reprezinta ceea ce ar trebui sa faci in situatia asta (ca rezultat al multor experiente similare), te ajuta sa navighezi cu bine prin ape tulburi si in momente in care emotia/dorinta de a face mai mult decat e cazul pot genera greseli cu ceva repercusiuni legale (nu stiu daca in romania ar fi cazul asta). nu ai vrea sa mentionezi multe detalii medicale, nu ai vrea sa-i spui ca stii ce simte, nu ai vrea sa afirmi ca "asa a fost sa fie". keep it simple, decent, spune ca a fost un privilegiu sa-l cunosti (daca bagi si ceva amintire legata de el/ea si mai bine) si sa il tratezi, ca ai facut tot ce s-a putut (iar mai greu de crezut ptr familia unui pacient roman). ofera-ti sprijinul legat de ce concerns ar mai avea in directia asta si cam asta.

[Phat Skidz]

Protocol de empatie De simulare a empatiei, vrei să zici. Dar mulţumesc de sfaturi.

[bebica]

Sunt de aproape un an in Franta.Cand ne mor pacienti (si mor destui!),familia ne aduce bomboane si ne scrie cate un mesaj de multumire pentru felul cum l-am ingrijit.Pe peretii salii unde ne relaxam in pauzele de lucru e plin de mesaje de genul asta.In Romania,luam injuraturi si resuscitam aiurea,toate "legumele".

[danhia]

pai si ce in Fr nu resuscitati legume? le trimiteti direct la congelat?

[marmotul]

pai si ce in Fr nu resuscitati legume? le trimiteti direct la congelat?

nu, mai intii le maruntesc, apoi le ambaleaza si le congeleaza. pe ambalaj bineinteles scrie salata frantuzeasca

[marmotul]

Sunt de aproape un an in Franta.Cand ne mor pacienti (si mor destui!),familia ne aduce bomboane si ne scrie cate un mesaj de multumire pentru felul cum l-am ingrijit.Pe peretii salii unde ne relaxam in pauzele de lucru e plin de mesaje de genul asta.In Romania,luam injuraturi si resuscitam aiurea,toate "legumele".

asta ar fi intr-o utopie. personal nu cred ca lucrurile nu pot fi chiar asa de roz nicaieri. dupa cum mai spuneam intr-un post anterior, suna prea bine ca sa fie adevarat

[alimori]

pai si ce in Fr nu resuscitati legume? le trimiteti direct la congelat?

Nu stiu cum e in Fr, dar in Sp NU se resuscita legumele. E obligatoriu la internare sa scrii "viata bazala": daca are dementa avansata, daca e total sau doar partial dependent pt activitatile zilnice (mancat, pisat, imbaiat), daca se deplaseaza singur sau ajutat. Si se vorbeste cu familia daca in caz de..., sa nu se...

[andrita]

Cum faceţi, cum vă descurcaţi, cum vorbiţi cu familia? Sigur, realizez că experienţele şi cazurile pot fi foarte diferite. Sunt specialităţi unde vezi zilnic moartea şi ajungi să n-o mai vezi de-adevăratelea, şi altele, ca a mea, unde nu te întâlneşti cu ea decât o dată la câteva luni, şi de cele mai multe ori e neaşteptată şi absurdă. Iar familia, desigur, nu poate să înţeleagă de ce pacienta era bine ieri, şi azi a făcut un AVC masiv şi a murit. Vrea explicaţii, şi pe bună dreptate, dar explicaţiile nu le are nimeni, nu e vina nimănui. Lăsând la o parte că chestiile astea mă dărâmă şi pe mine, nu am încă un set de principii în comunicarea cu familia, mereu bâjbâi şi risc să gafez serios.

Aştept experienţe din partea domniilor voastre.

le trimitem un mail sau un semeseu.eventual insotit de o dovada scrisa,poza...etc..fiecare cum il duce inspiratia.

[*EuGenius]

tu ai prea multa inspiratie, medicina nu e de tine, du-te la arhitectura.....

[andrita]

m as fi dus,dar nu stiu sa desenez fain.ms de sugestie!
du te mai repede la toceala!

[tzukmik]

Eu am trecut printr-o situatie in care un protocol la indemana ar fi fost bun.

In anu 2 de rezi, stagiul de interne, un nene cu CMD intra in agonie pe la 5 dupa-amiaza, vineri. S-a intamplat sa fiu pe sectie impotmolita in enshpe mii de fise si de coduri si asistenta m-a chemat pe mine sa incep resuscitarea pana a venit linia de garda si apoi medicii de ATI. In fine, pacientul a decedat, in foaia respectiva s-a completat rubrica la evolutie in detaliu.
Eu am plecat spre casa destul de deprimata. Dar partea cu adevarat deprimanta a venit luni dimineata cand a aparut apartinatoarea pe sectie cautandu-si tatal.
Nimeni nu o anuntase de vineri seara pana luni de moartea pacientului si inca nu stiu cine avea indatorirea sa o anunte...eu, rezidenta care eram intamplator acolo la acea ora, medicul de garda, medicul ATI, medicul specialist de pe sectie (care a aflat numa luni dimineata la raport) ?
Era si in zilele de dupa paste cu multi rezidenti si specialisti absenti si eram 2 rezidenti pe 8 saloane in care se internasera numai urgente (vreo 40 de oameni)...de fapt , eu vreau sa spun doar ca mie nici macar nu mi-a trecut prin cap ca poate eu ar trebui sa sun familia...
Cred ca daca aveam la indemana un ghid clar de conduita in cazul asta ar fi fost bine, sau daca mi-ar fi spus cineva ce trebuie sa fac.

[andy gavrilescu]

pacientul trebuie sa-si anunte familia cand moare.

bei, nu mai glumiti!
medicul de garda trebuia sa anunte medicul la care era internat pacientul si acesta trebuia sa anunte familia. parerea mea.
nu mi se pare normal ca medicul specialist in a carui grija se afla decedatul sa afle despre moartea acestuia abia la raportul de garda.
cel putin la mine pe sectie exista comunicare intre medici, unii dintre ei mai suna medicul de garda sa intrebe de starea unora din pacientii mai sensibili, sa zic. sau invers.

[Melania]

a aparut apartinatoarea pe sectie

Are dreptate Vlad, urat cuvant.

[Phat Skidz]

Nici la mine pe secţie nu funcţionează comunicarea dintre medici.
Io cred că în cazul ăsta guideline-urile în vigoare sunt cele pur umane. Sigur că cel mai normal ar fi fost ca medicul curant să anunţe familia. Dar hai s-o luăm altfel: paote că familia merită anunţată prima. În plus, anunţatul la telefon e sinistru, dar n-ai încotro.

[Daiza]

mie mi s-a intamplat de multe ori sa anunt decese. de cele mai multe ori se intampla prin telefon, vb lui vlad, e cam sinistru.
mie mi se pare f aiurea sa pronunt cuvinte gen: a decedat, a murit..etc

eu spun ceva de genul: "ne pare f rau, dar tatal/mama/ruda dv s-a prapadit in timpul noptii...inima a cedat si cu tot efortul depus organismul nu a mai rezistat, nu a mai raspuns la terapia de resuscitate. va rugam sa veniti la spital pentru a rezolva problema actelor de deces, ca apoi sa puteti sa va ocupati de cele crestinesti de cuviinta. condoleante!"

[Phat Skidz]

Un al topic despre Marea Trecere, spre a veni în sprijinul întrebărilor existențiale ale colegei obstetrix și, de ce nu, ale noastre, ale tuturor!

[187.92a]

vlad, exagerezi deja. e al 5-lea topic pe care il activezi

[darksunrise]

ce rude sensibile... as vrea si eu.
ai mei aproape toti au DNR.

[holliday]

am si eu un pacient cu dializa de 3 ori pe saptamana.
intre timp a dezvoltat si o dementa care e deja destul de avansata.
cam cand credeti ca e momentul potrivit sa i se opreasca dializa? (in 7-10 zile ar fi pe lumea cealalta)
deja face état confusionnel dupa état confusionnel..

[schnauzer]

Nu exista reglemantare pt asta.

[no name]

Daiza ce mai face? Obstetrix ce mai face? Etc ce mai face?

[DrSS]

Soliciti azi un consult de medicina interna. Medicul vine maine. Intre timp baba moare. Totul in acelasi spital.