Page 1 of 1

Cine face grevă?

Posted: Fri Nov 15, 2013 8:20 am
by Phat Skidz
Am primit asta prin mail, probabil că și voi:
Colegiul Medicilor din România, ca organizaţie profesională nu are dreptul la activităţi sindicale şi patronale. De aceea, Colegiul Medicilor din România nu poate fi organizator al unei greve generale. În acelaşi timp, ca reprezentant legal şi legitim al corpului medical, Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România, desfăşurată în data de 1 noiembrie 2013 a decis să recomande fiecărui medic să susţină prin toate mijloacele organizaţiile sindicale care vor demara un asemenea demers.

În acest moment aliaţii noştri din Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate – Federaţia SANITAS care au susţinut necondiţionat revendicările medicilor au hotărât declanşarea grevei generale.

Medicii, indiferent dacă sunt sau nu membri în Federaţia SANITAS nu trebuie să îi lase singuri în această luptă.


Prof. dr. Vasile Astărăstoae

Preşedintele Colegiului Medicilor din România


Nu sunt un admirator fervent al președintelui CMR, și ezit să urmez un protest în fruntea căruia pare să se fi așezat, dar de data asta cred că greva e de încurajat. Avem exemple pe lângă noi.

Treaba e, face careva grevă?
Specialiștii de la stat, dacă nu muncesc, n-au bani.
Colegii mei din privat la fel, dar noi suntem oricum mult prea blegi.
Eu cred că speranța e doar la rezidenți. Dacă rezidenții ar face grevă de-adevăratelea, s-ar simți.

Re: Cine face grevă?

Posted: Fri Nov 15, 2013 9:20 am
by Blitz
care sunt asteptarile pe termen scurt si lung?

Re: Cine face grevă?

Posted: Fri Nov 15, 2013 12:53 pm
by 994
Eu fac. Si asa sunt in concediu fara plata.

Re: Cine face grevă?

Posted: Sat Nov 16, 2013 1:09 pm
by Blitz
greva e in general o supapa prin care nemultumirile se transforma in asteptari in urma unui dialog. parerea mea e ca greva, in Romania cel putin, e utila daca cei care o conduc inteleg un sistem si ce ar trebui schimbat (pentru a imbunatati sistemul) in 6 luni, 1 an, 3 ani, 5 ani. restul participantilor ar trebui de asemenea sa aiba cunostinta de asteptarile conducatorilor, sa inteleaga necesitatea lor si sa fie informati in legatura cu termenii schimbarilor asteptate. altfel se creeaza o presiune de scurta durata care se risipeste cine stie cum.

Re: Cine face grevă?

Posted: Mon Nov 25, 2013 10:50 am
by Chingachgook
azi e greva

http://medlive.hotnews.ro/dezbaterea-lu ... mania.html

mi-au placut parerile de bun simt ale psihiatrului vlad stroetzki. nu e putin lucru sa fii bagat in seama pe aceeasi pagina cu sorin ionitza. inseamna ca esti relevant. era ultimul la opinie dar probabil ca i-au intrebat in ordine alfabetica

Re: Cine face grevă?

Posted: Mon Nov 25, 2013 11:53 am
by vmc
ce citesc eu pe linkul lui kuxi

Ecografia Doppler este o investigatie imagistica, realizata cu ajutorul ultrasunetelor. Spre deosebire de ecografiile obisnuite tisulare, acest tip de ecografie foloseste efectul Doppler pentru a putea investiga sistemul vascular, arterial si venos. Investigatia este neinvaziva si foloseste principiul ultrasunetelor. Ecografia Doppler poate fi utila atat pentru aprecierea riscului vascular al unui anumit pacient, cat si pentru diagnosticul unor anumite afectiuni.


eu zic ca unul de-asta nu merita nici 150 de euro.

Re: Cine face grevă?

Posted: Mon Nov 25, 2013 12:44 pm
by alimori
care-i problema, vmc?

Re: Cine face grevă?

Posted: Tue Nov 26, 2013 10:41 am
by Phat Skidz
A propos, la faza cu salariul, și eu am zis peste 1000 euroi (ca medie, inclusiv rezidenți). Am făcut mențiunea că plicul nu e justificabil la nicio sumă, nici la 10 euroi pe lună, faptul că am considerat justificabil a contribuit la cronicizarea unei situații absurde.
Sunt extrem de surprins că un profesor universitar, un medic primar, un urgentist (colegi!) dar și un expert în expertize experte consideră că existe salarii la care condiționarea implicită (cum e cazul oricărei plăți informale) și evaziunea fiscală sunt justificate.
La sub 1000 de euro sunt justificate acțiunile sindicale, emigrarea, sindromul de burn-out, dar NU plicul.

Re: Cine face grevă?

Posted: Tue Nov 26, 2013 12:05 pm
by Lii
kooksee wrote:azi e greva

http://medlive.hotnews.ro/dezbaterea-lu ... mania.html

mi-au placut parerile de bun simt ale psihiatrului vlad stroetzki. nu e putin lucru sa fii bagat in seama pe aceeasi pagina cu sorin ionitza. inseamna ca esti relevant. era ultimul la opinie dar probabil ca i-au intrebat in ordine alfabetica

dar parerile LAUREI CRACIUN ti-au placut?
violent1.gif

Re: Cine face grevă?

Posted: Tue Nov 26, 2013 12:07 pm
by andy gavrilescu
O are la foes, nu poate citi ce a zis.

Re: Cine face grevă?

Posted: Tue Nov 26, 2013 6:47 pm
by Phat Skidz
E oficial, nu se mai face grevă. Sindicatele au anulat-o, după ce au primit promisiunea unei mariri de salariu de 10% etapizata.
Voi mai intelegi dracului ceva?

Re: Cine face grevă?

Posted: Tue Nov 26, 2013 6:52 pm
by pc7
tu credeai ca e greva pe bune?
adica n-a iesit lumea in strada cand s-a taiat 25% si iese acuma
sau credeai ca ponta e mai darnic decat base? :))))

Re: Cine face grevă?

Posted: Tue Nov 26, 2013 6:57 pm
by Phat Skidz
Păi la câte spamuri cu HAI LA GREVĂ am primit, tâmpitul monumental de mine credeam că facem grevă. Ba chiar mă apucasem să vorbesc cu șefii mei despre cum am putea să ne solidarizăm cu colegii de la Stat. Vă dați seama ce imbecil hilar am fost?

Acum, întrebarea e, cine a fost șpăguit de minister, dintre liderii sindicali, și cu ce/cât. Idei?

Re: Cine face grevă?

Posted: Tue Nov 26, 2013 7:10 pm
by pc7
Sanitas nu e sindicatul asistentelor?
ce mi se pare interesant e ca ele au salariul mai mare decat specialistul la inceput, incomparabil cu al rezidentilor
in plus liber dupa garda ceea ce nu se aplica la doctori :)

Re: Cine face grevă?

Posted: Tue Nov 26, 2013 7:19 pm
by Phat Skidz
Sanitas e un sindicat sanitar, sunt și medici în el, dacă lucrezi la Stat ți se opresc BANI care merg la sindicat, chiar dacă nu ești membru. Dar da, Sanitasul s-a ocupat, tradițional, de asistente. Pe lângă asta însă, CMR a tot zis să susținem greva, s-a înființat Coaliția lui Pește Prăjit, etc. Iar medicii - greva lor - erau moneda grea, adevărata contragreutate. N-am îndoieli că șpăguiții n-au fost (doar) liderii de la asistente.

Re: Cine face grevă?

Posted: Wed Nov 27, 2013 8:18 am
by Phat Skidz
În plus, sunt singurul, dintre toți cei pe care-i cunosc pe lumea asta (minus S.Corn?), care inițial s-a ambalat, iar acum s-a îngrețoșat. La peste soit de mon incroyable nigauderie!

Re: Cine face grevă?

Posted: Wed Nov 27, 2013 11:55 am
by pc7
restul se hraneste cu lamai de multa vreme

Re: Cine face grevă?

Posted: Wed Nov 27, 2013 10:12 pm
by Phat Skidz
Update: după ce Sanitas a acceptat să nu-i fie rezolvată nicio revendicare și a fraternizat cu ministerul, sindicatul Cantacuzino a refuzat să semneze contractul colectiv de muncă. Ceea ce nu cred că înseamnă nimica și nu are consecințe altele decât simbolice.

Re: Cine face grevă?

Posted: Wed Nov 27, 2013 11:11 pm
by Phat Skidz

Re: Cine face grevă?

Posted: Thu Nov 28, 2013 1:06 pm
by Im
Lasa vlade s ca am vazut noi cum te ambalezi tu. Cu grija sa nu depui vreun efort altfel decât scris pe net.

Fără surpriză, odată ce a fost amânată, ești cel mai viteaz.

Re: Cine face grevă?

Posted: Sun Dec 01, 2013 2:51 pm
by schnauzer
Nu intelegeti ca acum plicul este cea mai buna solutie pentru pacient, medic si stat???

Pt pacient: mai strange ceva intr-un plic la o colonoscopie sau artroplastie de sold, dar 70% din tara nu ar avea bani sa plateasca o asigurare de sanatate care ar face posibile aceste interventii daca s-ar desfiinta sistemul actual.

Pt medic: este clar, indiferent cine da, se descurca

Pt stat: nu trebuie sa plateasca medicii

Cu plicul castiga de fapt toata lumea.

Re: Cine face grevă?

Posted: Mon Dec 02, 2013 10:06 pm
by 187.92a
vlad s. wrote:Păi la câte spamuri cu HAI LA GREVĂ am primit, tâmpitul monumental de mine credeam că facem grevă. Ba chiar mă apucasem să vorbesc cu șefii mei despre cum am putea să ne solidarizăm cu colegii de la Stat. Vă dați seama ce imbecil hilar am fost?

acum am vazut asta . m-am spat de ras.. pe bunee ?:D
imi imaginez faza
hihi :)


Im wrote:Lasa vlade s ca am vazut noi cum te ambalezi tu. Cu grija sa nu depui vreun efort altfel decât scris pe net.

Fără surpriză, odată ce a fost amânată, ești cel mai viteaz.


+1