http://sebastian-corn.tapirul.net/''PACIENTULUI ROMÂN - UN CONSIMŢĂMÂNT INFORMAT: O SĂ ALEGEM, DIN NOU, TĂCEREA?
scris de sebastian-corn în categoria Uncategorized
Acum 27 de ani, când intram în operaÅ£ie, primeam mănuÅŸi chirurgicale din cauciuc gros, cu două numere mai mari decât mâna mea. Acum, în locul mănuÅŸilor groase ÅŸi mari, primesc mănuÅŸi excesiv de subÅ£iri care se rup de două-trei ori într-o intervenÅ£ie. Atunci era rău, dar nici acum nu-i bine. Un profesor a sintetizat situaÅ£ia după cum urmează: „sistemul medical s-a schimbat extrem de mult, dar n-a ieÅŸit nimic, fir-ar să fie…â€
Eu am ştiut acest lucru, iar tu l-ai simţit pe pielea ta, pacient român, dar am ales amândoi să tăcem.
Mai toţi miniştrii sănătăţii din ultimii 19 ani, indiferent de culoarea lor politică, ştiau prea bine că au buzunarul gol, dar nu s-au bătut cum se cuvine pentru banii din sistem, pentru banii noştri, de fapt: nu i-am auzit să facă scandal în şedinţele de guvern şi nici unul nu şi-a dat, măcar, demisia de onoare, ştiind ce fel de sănătate patronează.
Eu am ştiut acest lucru, iar tu l-ai simţit pe pielea ta, pacient român, dar am ales amândoi să tăcem.
Eu nu ştiu ce face Casa de Asigurări de Sănătate cu banii tăi – iar tu nici atât, pacient român. În ce mă priveşte, n-am simţit niciodată că Asigurările s-au comportat cu banii noştri după cum ar fi trebuit: de pe poziţia unui avocat care chiverniseşte banii clientului cu simţul măsurii. Şi, nu uita, pacient român: Casa de Asigurări nu este decât custodele banilor tăi, nu proprietarul lor. A existat vreodată măcar un singur preşedinte al Casei de Asigurări care să-ţi spună ce face cu banii tăi? Am văzut noi doi vreun preşedinte al Casei care să ne dea un raport financiar transparent?
Pe câţi directori ai Casei de Asigurări i-am întrebat, noi doi, pacient român, ce au făcut cu banii noştri?
Pe nici unul. Şi am continuat să tăcem, amândoi.
Mai ştiu ce te supără, pacient român – şi asta mă supără şi pe mine, medicul tău. Nu înţelegi de ce Colegiul Medicilor se eschivează de la explicaţii clare, în timp ce eu nu înţeleg de ce Colegiul nu mă reprezintă cu adevărat – cu bune şi cu rele. Uite, să-ţi spun un secret: când aud despre Royal College of Surgeons, sau despre American College of Cardiology, de pildă, simt un fel de furnicături, ba chiar şi un soi de invidie pentru felul în care colegiile sunt privite de societate. Sunt respectate. Sunt crezute. Sunt luate în considerare.
Åži ÅŸtii de ce lucrurile stau aÅŸa, pacient român? Pentru că ele, colegiile de oriunde, sunt înzestrate cu întreaga responsabilitate a profesiei lor. Un colegiu răspunde de pregătirea specialiÅŸtilor, de elaborarea protocoalelor de diagnostic ÅŸi tratament, un colegiu oferă burse ÅŸi granturi ÅŸi… se manifestă activ în programele de protecÅ£ie a pacienÅ£ilor. Åži, ca să-Å£i exemplific, am să-Å£i arăt în ce fel se implică un colegiu în calitatea actului medical. Colegiul este un actor viu al scenei sociale: organizează conferinÅ£e publice privind securitatea pacientului ÅŸi se zbate pentru obÅ£inerea încrederii publice în profesia medicală. Colegiul consideră că „piatra unghiulară a practicii medicale este relaÅ£ia medic-pacientâ€, iar dacă acelaÅŸi colegiu constată că „lucrurile merg rău ÅŸi că pacientul solicită ajutor, atunci chiar colegiul se străduieÅŸte să-l asiste pe pacient în demersul său, încercând să menÅ£ină relaÅ£ia acestuia cu medicul său ori de câte ori este posibilâ€. ÃŽn plus, „ca parte componentă a mandatului său de a proteja publicul, colegiul are autoritatea de a investiga formal plângerile ÅŸi de a-ÅŸi disciplina membri.†Şi, toate aceste lucruri se desfăşoară pentru că orice colegiu medical serios Å£ine, în primul rând, la respectabilitatea profesioniÅŸtilor care îl alcătuiesc.
Eu ştiam acest lucru, iar tu numai îl bănuiai – dar am ales amândoi să tăcem.
Acum, privim amândoi la medicii tineri care pleacă din sistem. Suntem cu 30% mai puţini cei care ar trebui să avem grijă de tine. Cât despre bani, ce să mai vorbim? Nouă ni se… hm, spune să lucrăm doar cu ce avem la îndemână în timp ce tu afli, sistematic, de ani de zile, că medicina nu costă bani. Noi ne mulţumim să ne reamintim numele predecesorilor noştri care au făcut, pe vremuri, medicină cu adevărat, în timp ce tu eşti amăgit doar cu nişte promisiuni lipsite de bază reală.
Îţi aminteşti, pacient român, de ce ai ridicat statuia Eroilor Sanitari? Ai ridicat-o demult, după primul război mondial, în cinstea sutelor de medici căzuţi în prima linie, ucişi în timp ce îţi tratau străbunicii plecaţi la război. Acum, însă, mă priveşti cu suspiciune. Te-au învăţat că stai la rând în camera de aşteptare doar pentru că aş aştepta onorarii necuvenite, dar nici un politician nu ţi-a explicat ce a făcut cu banii cuveniţi sistemului medical, nici un politician nu ţi-a vorbit că nu s-a interesat de organizarea sănătăţii, nici un politician n-a catadicsit să recunoască faptul simplu că, odată ajuns în fotoliul ministerial, spulbera ceea ce făcuse predecesorul său şi o lua de la început, de parcă sistemul medical ar fi un banal atelaj pe care fiecare ministru îl mână încotro vede cu ochii.
Ce-i drept, nici noi doi nu l-am întrebat pe nici un politician ce face cu banii noştri – am ales să tăcem, iar acum eu lucrez lipsit de decenţă profesională, iar tu continui să aştepţi în faţa cabinetului.
Şi ştii ce ne mai aşteaptă pe amândoi? Bănuieşti, măcar? Să spunem că în câteva luni sau un an, vom introduce în medicina românească faimoasele protocoale de diagnostic şi tratament despre care m-ai tot auzit vorbind de la o vreme încoace, pentru că ne sunt strict necesare, amândurora. Numai că atunci, o să constatăm amândoi că nu avem suficienţi bani ca să le ducem la îndeplinire.
Şi atunci, ce o să facem? O să tăcem din nou? O să ne cufundăm, iarăşi, în liniştea de mormânt care ne-a adus aici, pentru ca peste alte şase luni să fie mediatizat un alt domn Lăzărescu, iar noi să ne privim unul pe celălalt, pentru a câta oară, cu ochi răi?
E vina mea şi-a ta, pacient român, că am tăcut şi că i-am lăsat să ne chivernisească banii fără să le punem măcar o singură întrebare.
E vina mea şi-a ta că până şi acum, în acest ceas întârziat, tăcem. E vina mea şi-a ta că uităm că sunt pe lumea asta preşedinţi şi şefi de guvern care au câştigat alegeri pentru că au promis reformarea sistemului sanitar din ţările lor – lucru pe care, după ce au ajuns la putere, l-au şi făcut.
E numai vina mea ÅŸi-a ta.
(Later edit - trebuie să le mulţumesc următorilor pentru sprijinul necondiţionat pe care l-au acordat breslei medicale în aceste zile:
doamnei Luminiţa Vâlcea - PR la Colegiul Medicilor,
doamnei Mihaela Cârlan, de la Ziua,
domnului Victor Ciutacu,
domnului Mircea Badea,
domnului Vlad Odobescu, de la Evenimentul Zilei,
domnilor Iulian Budoi ÅŸi Tudor MuÅŸat, de la Realitatea FM,
domnului Alin Fumurescu, de la Cotidianul,
echipei de jurnalişti de la Gândul,
echipei de la RFI,
tuturor bloggerilor care au dat mai departe,
tuturor celor care au comentat posturile pe teme medicale,
şi, mai ales, doamnei V. - ştie dânsa de ce!)
p.s. 1 – Nu-mi permit să fac decât o singură recomandare colegilor care citesc aceste rânduri. Aveţi grijă să faceţi un consimţământ informat cât mai corect pacienţilor dumneavoastră. Cu acea ocazie, nu ezitaţi să le prezentaţi lipsurile de tot felul care vă împiedică să vă duceţi la bun sfârşit demersul practic. Informaţi-i, cu corectitudine şi fără a exagera, chiar şi despre cele mai banale necesităţi la care nu aveţi acces pentru rezolvarea cazului – după cum bine ştiţi, cazurile se rezovă numai după principiul aici şi acum, nu când catadicseşte serviciul de achiziţii sau cel financiar să vă ofere materialele şi/sau medicamentele de care e nevoie.. Şi, pentru a vă pune la adăpost de represalii, făceţi-vă prescripţiile după cum aţi învăţat, cu toţii, din cărţile adevărate de medicină: din clipa în care solicitările medicale vă vor fi refuzate, veţi avea posibilitatea de a prescrie pacientului, direct, ceea ce sistemul nu vă pune la dispoziţie.
Pentru o asemenea atitudine nu aveţi nevoie decât să acordaţi ceva timp unei buni comunicări cu pacientul. Din proprie experienţă vă spun: nu durează mult. Probabil că mai bine de 60 – 70 % dintre disputele actuale din sistem se datorează unei comunicări deficitare cu pacienţii noştri. Tot acestui tip deficitar de comunicare i se datorează şi posibilitatea pe care o au decidenţii de a ne pune în cârcă toate tarele sistemului pe care, până acum, n-au fost în stare să-l organizeze''
chiar imi place omul asta. foarte mult
