info- conducerea UMF

camine, informatii utile

alexxxandru
senior
senior
Posts: 106
Joined: Tue Jul 29, 2003 6:00 pm

info- conducerea UMF

Postby alexxxandru » Wed Sep 24, 2003 8:05 pm

As avea si eu o intrebare daca nu va suparati .daca puteti sa-mi spuneti va rog numele rectorului si prorectorului UMF.VA MULTUMESC ANTICIPAT

[Titul topicului schimbat din "o intrebare"]

User avatar
victor
elder
elder
Posts: 1761
Joined: Sun Jul 06, 2003 8:22 am
Contact:

Postby victor » Wed Sep 24, 2003 8:51 pm

:arrow: Honorary President

Prof. George Emil Palade, M.D., Nobel Prize Laureate

:arrow: President:
Rector Prof. Laurentiu M. Popescu, M.D., M.A.

:arrow: Vice-Presidents: Pro-Rectors

Prof. Constantin Arion, M.D., Research Programs
Prof. Romeo Calarasu, M.D., Postgraduate Training
Prof. Mihail Coculescu, M.D., International Cooperation
Prof. Corneliu Dragomirescu, M.D., Didactic Division
Prof. Florin Popa, M.D., Social Division

:arrow: Chancellor of the Senate:

Prof. Alexandru Ispas, M.D.

:arrow: Deans:

Faculty of Medicine: Prof. Eugen P. Ciofu, M.D.
Faculty of Dentistry: Prof. Augustin Mihai, M.D.
Faculty of Pharmacy: Prof. Dumitru Lupuleasa, Pharm. D.

:arrow: Administrative Director:

Eng. Dan Pahoni

vezi la http://www.uni-davila.ro
Last edited by victor on Thu Sep 25, 2003 6:08 am, edited 2 times in total.

User avatar
damonik
senior
senior
Posts: 207
Joined: Sun Jul 06, 2003 1:00 pm
Location: space, the final frontier
Contact:

Postby damonik » Thu Sep 25, 2003 12:41 am

victore, nu vrei tu sa oferi si arborele genealogic al medicinistilor? :wink: nu de alta, da poate se incurca lumea in ei. :lol:
Ai avut sansa unica de a capata forma omeneasca. NU-TI PIERDE TIMPUL!

User avatar
Dan
Master of Disaster
Posts: 2869
Joined: Sun Jul 06, 2003 1:59 am
Location: ...on the highway to hell...
Contact:

Postby Dan » Thu Sep 25, 2003 2:10 am

Aceste cuvinte ne doare....Punct ochit, punct lovit..:lol:
Eu din muntii mei...
http://www.imed.ro/forum

User avatar
victor
elder
elder
Posts: 1761
Joined: Sun Jul 06, 2003 8:22 am
Contact:

Postby victor » Thu Sep 25, 2003 6:00 am

eu pana in anul 4 nici nu am stiut deosebirea intre decan si rector si la ce sunt buni fiecare dintre ei. si daca te gandesti ca intreaba asta de-abia intrat la facultate ..

hai mai ca i-am rearanjat, sa iti placa si tie cum arata :lol: macar cum arata.

User avatar
damonik
senior
senior
Posts: 207
Joined: Sun Jul 06, 2003 1:00 pm
Location: space, the final frontier
Contact:

Postby damonik » Sat Sep 27, 2003 2:25 am

Eu am ajuns in anul 5 si tot nu stiu cu ce se mananca fiecare fonctzie enumerata ashe de fain de tine, Victore. Amu is ceva mai lamurita. Nu ca m-ar interesa foarte mult, eu avand treaba cu stoma. Oricum, interesul manifestat de noul val de viitori posibili emigranti e laudabil. :wink:
Ai avut sansa unica de a capata forma omeneasca. NU-TI PIERDE TIMPUL!

User avatar
victor
elder
elder
Posts: 1761
Joined: Sun Jul 06, 2003 8:22 am
Contact:

Postby victor » Sat Sep 27, 2003 2:59 am

Ai avut sansa unica de a capata forma omeneasca. NU-TI PIERDE TIMPUL!


fain signature, apropos :)

pentru cei interesati de mai mult, ultima versiune a cartei universitare UMF Carol Davila pe care am reusit sa pun mana

http://med.pub.ro/ssmb/carta.pdf

ca sa vedeti cine la ce e bun. Evident sunt multe modificari, foarte multe ... si evident o gramana de discutii sindicaliste (si procese am auzit) in spatele acestora. Enjoy.

User avatar
victor
elder
elder
Posts: 1761
Joined: Sun Jul 06, 2003 8:22 am
Contact:

Postby victor » Sat Nov 08, 2003 1:09 pm

from sindy.home.ro

CARTA
UNIVERSITATII DE MEDICINA SI FARMACIE “CAROL DAVILA“ BUCURESTI


Cap. 1

DISPOZITII GENERALE


Art. 1 - Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti este institutie de învatamânt superior de stat, cu personalitate juridica. U.M.F. “Carol Davila” este continuatoarea traditiilor Scolii Nationale de Medicina si Farmacie, întemeiata în anul 1857, a Facultatii de Medicina înfiintata în anul 1869, a Facultatii de Farmacie creata în 1923 si a Facultatii de Stomatologie creata în 1949.

Art. 2 - U.M.F. “Carol Davila” Bucuresti se individualizeaza prin:

a) nume: Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” - Bucuresti;

b) emblema, sigiliu si drapel, stabilite de senatul universitar;

c) ziua U.M.F. “Carol Davila


Art. 3 - U.M.F. “Carol Davila” are ca obiective fundamentale urmatoarele:

a) formarea de doctori medici, doctori medici stomatologi, licentiati în farmacie, licentiati în fiziochinetoterapie, tehnicieni dentari specialisti, asistenti specialisti în profilaxie stomatologica si asistenti medicali specialisti în audiologie si protezare auditiva;

b) pregatirea absolventilor tuturor formelor de învatamânt de lunga durata prin organizarea de cursuri si stagii de specializare si perfectionare, dobândire de competente, prin doctorat si masterat si prin alte forme de pregatire continua;

c) desfasurarea activitatilor de cercetare stiintifica în catedre, departamente si în colective de cercetare; acestea din urma se înfiinteaza cu aprobarea senatului si sunt finantate din contracte proprii de cercetare.

d) acordarea de asistenta medicala populatiei (în reteaua sanitara);


Art. 4 - Comunitatea universitara este formata din totalitatea persoanelor care desfasoara activitate didactica si de cercetare stiintifica, precum si a celor care studiaza în universitate.

Comunitatea universitara foloseste în activitatea sa personal administrativ.


Art. 5 - Spatiul universitar este constituit din totalitatea edificiilor, terenurilor, campusurilor universitare, a dotarilor de orice

fel si cu orice destinatie folosite de U.M.F. ”Carol Davila” Bucuresti, indiferent de titlul juridic sub care aceasta este îndreptatita sa le utilizeze.

U.M.F. “Carol Davila” foloseste si spatii si dotari aferente care apartin Ministerului Sanatatii si ministerelor cu retea sanitara proprie, caz în care spatiul universitar al U.M.F. “Carol Davila” este definit si delimitat prin conventii încheiate de U.M.F. “Carol Davila” si/sau Ministerul Educatiei Nationale cu ministerele respective, conventii care fac parte integranta din prezenta carta.

In spatiul universitar al U.M.F. “Carol Davila” nu îsi pot desfasura activitatea alte institutii de învatamânt superior medical. Alte institutii de învatamânt pot desfasura activitati specifice în spatiul universitar al U.M.F. “Carol Davila” numai cu acordul senatului U.M.F. “Carol Davila”, în baza unor conventii încheiate în acest sens.


Art. 6 - Spatiul universitar al U.M.F. “Carol Davila” este inviolabil, cu exceptia cazurilor de forta majora.

Organele de ordine publica pot interveni în spatiul universitar al U.M.F. “Carol Davila” numai la cererea sau cu acordul conducerii universitatii sau a facultatilor, cu respectarea prevederilor legale.

Camerele de locuit din camine beneficiaza de aceeasi protectie legala ca si locuintele particulare; organele de ordine nu pot efectua razii si alte operatiuni de rutina fara a cere permisiunea conducerii U.M.F. “Carol Davila”.

Circulatia în spatiul universitar nu poate fi împiedicata; interventia pompierilor si ambulantelor în caz de urgenta nu poate fi stânjenita. Cu exceptia cazurilor de forta majora, accesul membrilor comunitatii universitare în spatiul universitar nu poate fi interzis (dreptul la greva nu poate fi exercitat prin interzicerea accesului membrilor comunitatii universitare în spatiul universitar).


Art. 7 - In U.M.F. “Carol Davila” învatamântul nu se subordoneaza scopurilor si doctrinelor promovate de partide sau de alte formatiuni politice.

In spatiul universitar al U.M.F. “Caro1 Davila” se interzic:

a) crearea si functionarea partidelor sau a altor formatiuni politice precum si desfasurarea activitatilor de organizare si propaganda politica;

b) prozelitismul religios;

c) activitati care încalca normele generale de moralitate, primejduind sanatatea fizica sau psihica a membrilor comunitatii universitare sau a personalului administrativ.


Art. 8 - Autonomia universitara întemeiata pe prevederile Constitutiei României si ale Legii Învatamântului ca si pe reglementarile proprii consta în libertatea de decizie a U.M.F. “Carol Davila” în ceea ce priveste:

a) conducerea, structurarea si functionarea sa;

b) organizarea si desfasurarea procesului de învatamânt, a activitatii didactice si de cercetare stiintifica;

c) dreptul de a-si administra si de a dispune de patrimoniul propriu conform legii;

d) gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat precum si a veniturilor obtinute din alte surse (venituri proprii, subventii, donatii, sponsorizari, venituri realizate din contracte de cercetare stiintifica, de consultanta sau de expertiza si taxe de la persoane fizice si juridice, taxe în valuta de la studenti si cursanti straini etc.) conform legii.


Art. 9 - Comunitatea universitara a U.M.F. “Carol Davila” are dreptul de a se conduce si de a-si exercita libertatile academice fara nici un fel de ingerinte ideologice, politice sau religioase.

Comunitatea universitara întelege sa apere în toate împrejurarile dreptul si libertatea membrilor sai de a produce, transmite si însusi cunostinte, de a beneficia de libertatea de gândire, de constiinta, de exprimare si de asociere, în conditiile legii si ordinii de drept si în acord cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului precum si cu celelalte acorduri internationale privind drepturile omului, semnate de România. Autonomia si libertatea universitara nu se pot realiza decât printr-o conducere democratica si deplin transparenta a treburilor universitatii si în conditiile unor relatii bazate pe sinceritate, încredere si toleranta, pe conduita morala si etica ireprosabila a tuturor membrilor comunitatii universitare.



Cap. II

ORGANIZARE SI ORGANISME DE CONDUCERE ALE UNIVERSITATII



Art. 10 - În cadrul U.M.F. “Carol Davila” Bucuresti functioneaza:

-Facultatea de Medicina având doua specializari: specializarea Medicina Generala (cu durata de 6 ani) si specializarea Fiziochinetoterapie (cu durata de 5 ani); în cadrul facultatii de medicina functioneaza si Colegiul de Audiologie si Protezare Auditiva (cu durata de 3 ani);

-Facultatea de Stomatologie (cu durata de 6 ani) în cadrul careia functioneaza si Colegiul de Tehnica Dentara (cu durata de 3 ani) si Colegiul de Profilaxie Stomatologica (cu durata de 3 ani);

-Facultatea de Farmacie (cu durata de 5 ani);

-Departamentul pentru pregatirea personalului didactic;

-Departamentul de învatamânt post-universitar si educatie continua medicala si farmaceutica.


Art. 11 - În U.M.F. “Carol Davila” învatamântul se desfasoara în limba româna si numai prin cursuri de zi.


Art. 12 - U.M.F. “Carol Davila” are urmatoarea structura organizatorica de conducere:

- Senatul universitar

- Biroul senatului

- Colegiul de onoare

- Rector

- Prorectori

- Secretarul stiintific al senatului.


Senatul Universitar


Art. 13 - Conducerea U.M.F. “Carol Davila” revine senatului universitar, care asigura toate masurile privind autonomia universitara si libertatea academica în spatiul universitar.


Art. 14 - Senatul universitar este alcatuit din 66 de membri, din care 50 cadre didactice (reprezentând 75% - 37 de la Facultatea de Medicina, 9 de la Facultatea de Stomatologie si 4 de la Facultatea de Farmacie) si 16 studenti (25% - 12 de la Facultatea de Medicina, 3 de la Facultatea de Stomatologie si unul de la Facultatea de Farmacie).

Decanii, prodecanii si secretarii stiintifici ai facultatilor fac parte de drept din Senat.


Art. 15 - Senatul se întruneste în sedinte ordinare, periodic, nu mai rar de o data la doua luni si în sedinte extraordinare, ori de câte ori este nevoie, din initiativa biroului senatului, a rectorului sau a cel putin 25% din membrii senatului.

Senatul se convoaca cu cel putin 7 zile înainte de data desfasurarii sedintei ordinare si cu cel putin o zi înaintea sedintei extraordinare. Convocarea va fi însotita de comunicarea în scris a propunerii privind ordinea de zi, asigurându-se totodata posibilitatea consultarii materialului legat de subiectele ce urmeaza a fi discutate. Daca pe ordinea de zi figureaza validarea unor concursuri, aceste concursuri vor fi nominalizate (inclusiv numele candidatilor participanti la concursuri).


Art. 16 - Sedintele senatului sunt conduse de rector iar în lipsa acestuia, de un membru al biroului senatului desemnat de rector. In cazul în care o asemenea desemnare nu a avut loc, biroul senatului hotaraste care dintre membrii sai va conduce sedinta.


Art. 17 - La începutul sedintei, rectorul sau cel care îl înlocuieste propune si supune spre aprobare proiectul ordinii de zi dupa care informeaza senatul asupra activitatii desfasurate de biroul senatului de la ultima sedinta a senatului.


Art. 18 - Dezbaterea fiecarei probleme de pe ordinea de zi se încheie, de regula, prin adoptarea unei hotarâri.


Art. 19 - Hotarârile senatului se consemneaza în procesul verbal al sedintei semnat de rector si de secretarul stiintific al senatului si au caracter executoriu. Pentru procesele verbale se va tine un registru snuruit, cu filele numerotate si stampilate.


Art. 20 - Hotarârile senatului se iau prin vot nominal deschis la care participa toti membrii sai. Exceptie fac alegerea organelor de conducere si toate hotarârile legate de persoane precum si alte situatii decise de senat, când votul este secret. Validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice se face prin vot nominal deschis la care participa numai cadrele didactice.


Art. 21 - Senatul este legal întrunit în prezenta a cel putin 2/3 din totalul membrilor sai. Senatul ia hotarâri cu votul favorabil al majoritatii membrilor prezenti; exceptie face alegerea organelor de conducere când candidatii, pentru a fi alesi, trebuie sa întruneasca votul favorabil a minimum jumatate plus unu din totalul membrilor senatului.

La sedintele senatului pot participa ca invitati reprezentanti ai institutiilor care sprijina efectiv U.M.F. “Carol Davila” în realizarea scopurilor sale precum si alti invitati, cu acordul senatului.


Art. 22 - Membrii senatului care lipsesc la patru sedinte ordinare de senat în timpul unui an universitar îsi pierd calitatea de membru.

Daca un membru al senatului dobândeste o noua calitate care atrage neparticiparea sa 1a lucrarile senatului, este în imposibilitate de a-si exercita mandatul, îsi pierde calitatea de membru sau este pensionat (si nu obtine titlul de profesor consultant) se va proceda la înlocuirea acestuia conform prevederilor metodologiei de alegeri.


Art. 23 - Atributiile senatului universitar sunt:

a) adopta Carta Universitatii, precum si toate regulamentele care se dovedesc necesare si care privesc activitatea universitatii;

b) confirma alegerea noilor consilii ale facultatilor, precum si a decanilor, prodecanilor, secretarilor stiintifici ai consiliilor facultatilor, directorilor de colegii si de departament;

c) propune Ministerului Educatiei Nationale spre aprobare înfiintarea de facultati, specializari, sectii, colegii si hotaraste structura acestora;

d) hotaraste, pe baza propunerilor biroului senatului sau ale consiliilor facultatilor, înfiintarea sau desfiintarea unor departamente ale universitatii sau ale facultatilor, a unor catedre, unitati de cercetare stiintifica si de microproductie;

e) stabileste, pe baza propunerilor avizate de consiliile facultatilor, conditiile de desfasurare a procedurii de admitere, precum si cifra de scolarizare pentru viitorul an universitar, cifra ce urmeaza a fi înaintata spre aprobare Ministerului Educatiei Nationale;

f) aproba planurile de învatamânt elaborate de catre consiliile facultatilor;

g) aproba, pe baza propunerilor consiliilor facultatilor, metodologia de desfasurare a examenului de licenta si de absolvire;

h) aproba criteriile specifice de acordare a burselor pentru studenti, în conditiile legii;

i) avizeaza modificarile de structura survenite în statele de functiuni;

j) aproba propunerile biroului senatului referitoare la conditiile pentru înscrierea la concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, aproba grila pentru concursurile pentru posturile de sef de lucrari/ lector universitar, conferentiar universitar sau profesor universitar si confirma hotarârile consiliilor privind ocuparea posturilor de sef de lucrari, conferentiar si profesor din punct de vedere al respectarii criteriilor si procedurii de concurs

k) aproba propunerile biroului senatului privind acordarea titlului de doctor honoris causa;

l) aproba propunerile consiliilor facultatilor de acordare a titlurilor de profesor de onoare, profesor asociat, profesor asociat invitat si profesor consultant;

m) stabileste însemne si simboluri proprii ale universitatii;

n) stabileste criterii pentru alocarea resurselor extrabugetare existente catre facultati si colegii;

o) analizeaza activitatea economico-financiara a universitatii si aproba bugetul, executia bugetara si bilantul anual;

p) aproba planul anual de cercetare stiintifica si urmareste realizarea integrarii învatamântului medical si farmaceutic cu asistenta sanitara si cu cercetarea stiintifica;

r) avizeaza planul editorial al universitatii;

s) aproba acordarea de ordine si medalii la propunerea biroului de senat

t) hotaraste în probleme de discip1ina si aproba sanctionarea cu diminuare a salariului si îndepartare din Universitate.

u) aproba propunerea biroului de senat privind lista personelor îndreptatite sa conduca doctorate si înainteaza CNATDCU aceasta lista spre avizare;

v) stabileste la propunerea biroului de senat data sustinerii concursului de admitere la doctorat, forma concursului de admitere si numarul total al locurilor scoase la concurs pentru fiecare specialitate;

w) propune CNATDCU spre avizare componenta comisiilor de specialisti pentru evaluarea tezelor de doctorat;

x) acorda titlul stiintific de doctor în medicina.


Biroul senatului universitar


Art. 24 - Biroul senatului universitar este alcatuit din rector, prorectori, secretarul stiintific al senatului, decanii facultatilor, un student membru al senatului precum si directorul general administrativ. Acesta din urma participa la vot numai în probleme de natura economica, tehnica si administrativa si nu la luarea unor hotarâri privind membrii comunitatii universitare.

La sedintele biroului senatului pot participa, fara drept de vot, prodecanii facultatilor si trei studenti membri ai senatului universitar, reprezentând cele trei facultati din U.M.F. “Carol Davila”. Pot participa si alti invitati, dupa caz.

Presedintele biroului senatului este rectorul.


Art. 25 - Biroul senatului este legal constituit în prezenta a minimum 7 membri cu drept de vot si cu conditia ca toate cele trei facultati din U.M.F. “Carol Davila” sa fie reprezentate.

Hotarârile biroului senatului se iau cu majoritatea voturilor membrilor sai.


Art. 26 - Biroul senatului asigura conducerea operativa a universitatii în intervalele dintre sedintele senatului si se întruneste cel putin o data pe luna si ori de câte ori este necesar, din initiativa rectorului sau a majoritatii membrilor biroului.


Art. 27 - Atributiile biroului senatului universitar sunt:

a) asigura aducerea la îndeplinire a hotarârilor senatului;

b) fixeaza datele si întocmeste proiectul ordinii de zi a sedintelor senatului;

c) propune senatului spre aprobare dosarele de înfiintare sau desfiintare a unor facultati, specializari, sectii, departamente si colegii ale universitatii si înainteaza senatului propunerile consiliilor facultatilor privind înfiintarea sau desfiintarea de departamente ale facultatilor, catedre sau unitati de cercetare;

d) înainteaza senatului spre aprobare propunerile consiliilor facultatilor privind conditiile de desfasurare a procedurii de admitere în anul I, planul de învatamânt, cifra de scolarizare pentru viitorul an universitar si metodologia examenului de licenta si de absolvire precum si orice alte propuneri ale acestora care sunt de competenta senatului;

e) înainteaza senatului spre aprobare statele de functiuni ale universitatii;

f) aproba posturile ce urmeaza a fi scoase la concurs, lista persoanelor care lucreaza în regim de plata cu ora, cererile de angajare de personal didactic auxiliar pe baza avizului birourilor consiliilor facultatilor;

g) propune senatului spre aprobare conditiile de înscriere la concursurile pentru ocuparea posturilor didactice si aproba comisiile de concurs;

h) propune senatului spre aprobare acordarea titlului de doctor honoris causa si profesor de onoare si înainteaza senatului propunerile consiliilor facultatilor pentru acordarea titlurilor de profesor asociat invitat, profesor asociat si profesor consultant;

i) propune senatului spre aprobare proiectul de buget si bilantul anual precum si criteriile de alocarea catre facultati si colegii a resurselor extrabugetare ale universitatii

j) aproba, la recomandarea sefilor de catedra, concedii fara plata si rezervarea postului didactic personalului didactic titular care, din proprie initiativa solicita sa se specializeze sau sa participe la cercetare stiintifica în tara sau în strainatate, durata cumulata a acestor concedii neputând depasi 3 ani într-un interval de 7 ani sau, dupa caz, un an universitar la 10 ani;

k) dispune, la recomandarea sefilor de catedra rezervarea postului didactic, si plata drepturilor banesti personalului didactic solicitat în strainatate în timpul anului universitar pentru predare sau cercetare pe baza de contract sau ca urmare a unor acorduri, conventii guvernamentale, inter-universitare sau între institutii precum si a personalului trimis pentru specializare sau la manifestari stiintifice; dispune plata taxei de participare si acoperirea integrala sau partiala a cheltuielilor de deplasare, în limita fondurilor bugetare alocate acestor activitati si din alte surse;

l) supune aprobarii senatului universitar deplasarea unor membri ai comunitatii universitare sau ai personalului administrativ în misiuni universitare precis definite ca destinatie si interval de timp si temeinic justificate, precum si acoperirea cheltuielilor aferente acestor deplasari; membrii comunitatii universitare pot participa la misiuni universitare cu aprobarea sefilor catedrelor din care fac parte;

m) propune senatului spre aprobare planul anual de cercetare stiintifica precum si planul editorial al universitatii;

n) propune senatului spre aprobare criteriile specifice de acordare a burselor pentru studenti;

o) aproba transferul studentilor în cadrul universitatii de la o facultate la alta precum si transferul studentilor de la alte universitati;

p) aproba premieri ale salariatilor universitatii si propune senatului acordarea de ordine si medalii;

r) propune senatului sanctionarea unor membri ai comunitatii universitare;

s) aproba sanctionarea unor membri ai personalului administrativ;

t) raspunde în scris tuturor petitiilor si reclamatiilor care i se adreseaza de catre membri ai comunitatii universitare si ai personalului administrativ, în limitele prezentei carte si conform legislatiei în vigoare;

u) propune senatului spre aprobare lista personelor îndreptatite sa conduca doctorate;

v) propune senatului spre aprobare data sustinerii concursului de admitere la doctorat, forma concursului de admitere si numarul total al locurilor scoase la concurs pentru fiecare specialitate;

w) aproba comisiile pentru concursurile de admitere la doctorat precum si cele pentru examenele din perioada de stagiu propuse de catedre sau departamente si avizate de consiliile facultatilor;

x) rezolva contestatiile privind admiterea la doctorat, rezultatul examenelor sau al sustinerii referatului în termen de 15 zile de la încheierea termenului de depunere; rezolva contestatiile privind respingerea tezei de doctorat, în termen de 30 de zile;

y) decide, la propunerea consiliilor facultatilor, schimbarea conducatorilor de doctorat si numirea unor conducatori interimari de doctorat precum si, acolo unde este cazul, exmatricularea doctorandului propusa de conducatorul de doctorat;

z) propune senatului spre aprobare componenta comisiilor de specialisti pentru evaluarea tezelor de doctorat.


Colegiul de onoare


Art. 28 - Colegiul de onoare al UMF Carol Davila examineaza sesizarile, reclamatiile, plângerile si contestatiile care îi sunt adresate de membrii comunitatii universitare cu privire la nerespectarea prevederilor prezentei Carte, audiaza partile implicate, îsi prezinta concluziile plenului senatului si propune acestuia spre aprobare modalitatea de solutionare.


Art. 29 - Colegiul de onoare este ales prin vot secret de senat pe durata unei legislaturi, dintre membrii senatului cu grad didactic de profesor sau conferentiar universitar.

Colegiul de onoare este alcatuit din 5 membri (trei de la facultatea de medicina, unul de la facultatea de stomatologie si unul de la facultatea de farmacie).

Colegiul de onoare este condus de un presedinte ales de membrii colegiului.




Rectorul


Art. 30 - Rectorul asigura conducerea curenta a universitatii si are urmatoarele atributii:

a) reprezinta U.M.F. “Carol Davila” în relatiile cu terti;

b) urmareste si controleaza aducerea la îndeplinire a hotarârilor senatului si biroului senatului;

c) informeaza senatul asupra activitatii desfasurate de biroul senatului de la ultima sedinta a senatului;

d) numeste în functie cadrele didactice si de cercetare în conformitate cu prevederile legale;

e) acorda în numele senatului titlul de doctor honoris causa si de profesor de onoare, profesor asociat, profesor asociat invitat si profesor consultant;

f) împuterniceste un prorector cu îndeplinirea atributiilor de rector în absenta sa;

g) stabileste atributii temporare pentru prorectori sau pentru secretarul stiintific al senatului;

h) autorizeaza eliberarea actelor de studii;

i) dispune utilizarea fondurilor universitatii în conformitate cu hotarârile senatului sau ale biroului senatului; semneaza contractele de cercetare si avizeaza propunerile responsabililor de contract de cercetare privind utilizarea veniturilor din cercetare conform legii pentru burse de cercetare, editare de carte de specialitate etc.;

j) este ordonator de credite; poate delega atributiile rezultate din aceasta calitate unuia din prorectori;

k) aplica pe baza recomandarilor colegiului de onoare si a aprobarii biroului de senat sau, dupa caz, a senatului, sanctiuni membrilor comunitatii universitare si ai personalului administrativ în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

l) asigura accesul neîngradit al membrilor comunitatii universitare la procesele verbale ale sedintelor senatului;

m) elaboreaza la sfârsitul fiecarui an universitar un raport privind starea universitatii, pe care îl transmite Ministerului Educatiei Nationale;

n) raspunde în fata senatului de activitatea pe care o desfasoara.

o) prezinta senatului cifrele privitoare la bugetul anual al U.M.F. “Carol Davila”, atât partea provenita de la bugetul de stat cât si resursele extrabugetare existente. Senatul hotaraste utilizarea fondurilor, urmând ca rectorul sa-l informeze periodic cu privire la cheltuirea acestora.

p) conduce Editura Universitara “Carol Davila” si nominalizeaza un manager academic si un manager administrativ al acestei edituri propunând senatului numirea acestora.


Art. 31 - Pentru rezolvarea unor probleme bine precizate, rectorul poate primi din partea senatului împuterniciri speciale pe timp limitat.


Art. 32 - In îndeplinirea atributiilor sale, rectorul este ajutat de prorectori si de secretarul stiintific al senatului carora le poate delega partial si pe perioade limitate unele dintre atributiile sale.


Prorectorii si Secretarul Stiintific al Senatului


Art. 33 - Prorectorul didactic are urmatoarele atributii:

a) asigura corelarea statelor de functiuni ale departamentelor si catedrelor cu ponderea disciplinelor în procesul de învatamânt;

b) centralizeaza planurile de învatamânt elaborate de consiliile facultatilor si face observatii pe marginea acestora, tinând cont de strategia de dezvoltare a universitatii în urmatorii ani;

c) coordoneaza si raspunde de materialele didactice pentru studenti;

d) efectueaza studii privind structura si continutul învatamântului si perspectiva perfectionarii acestuia;

e) raspunde de pregatirea, organizarea si desfasurarea procedurii de admitere si a sesiunilor de examen de admitere, licenta si diploma;

f) coordoneaza departamentul pentru pregatirea personalului didactic;

g) participa la organizarea selectiei pentru candidatii la titlul de master;

h) îndeplineste atributiile rectorului pe perioada de absenta a acestuia


Art. 34 - Prorectorul stiintific are urmatoarele atributii:

a) stabileste prioritatile de cercetare stiintifica, acestea urmând a fi aprobate de senat ;

b) coordoneaza activitatea de cercetare din universitate;

c) sprijina logistic initiativele de organizare de sesiuni stiintifice ;

d) implica universitatea, dupa caz, în organizarea congreselor sau a sesiunilor stiintifice ale cadrelor didactice, a diferitelor conferinte, simpozioane etc. si asigura informarea comunitatii universitare cu privire la manifestarile stiintifice nationale si internationale;

e) prezinta anual în senat un raport privind situatia cercetarii stiintifice si a contractelor de cercetare cât si aspectele financiare legate de aceasta activitate;

f) avizeaza încheierea contractelor de cercetare stiintifica si informeaza senatul asupra încheierii lor;

f) coordoneaza toate activitatile privind doctoratul în medicina;

g) controleaza îndeplinirea planului de microproductie;

h) este presedintele consiliului stiintific al Bibliotecii Centrale U.M.F.



Return to “Info campus”

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 63 guests