R.S., lasand la o parte discutiile colaterale, eu cred ca nu are rost sa iti fie teama de UMF. Eu nu pot sa zic decat ce am perceput eu, s-ar putea sa nu fi vazut eu toate cele cat am fost student (am terminat anul asta), asa ca na, nu trebuie sa ma crezi pe cuvant. Cu exceptia cazului (putin probabil) in care ar avea loc o revolutie de proportii in sistem, facultatea nu e solicitanta in sine. Mai precis, exista diverse "paliere" de efort pe care te poti aseza in functie de preferinte. Daca vrei, poti sa tocesti ca nebunul sase ani. Nu se supara nimen
Daca nu, exista modalitati mai placute si mai utile in care poti traversa facultatea si sunt sigur ca le vei descoperi. Povestea spagii este dus si intors. Eu m-am intalnit cu prea putine cazuri in care un roman sa poata trece un examen doar cu ajutorul spagii. Un student mediocru poate, insa, de pilda, sa ia note foarte mari datorita numelui tatalui sau. In nici un caz un student bun nu risca prea multe daca nu are nici nume si nici bani. E drept, anumite portite nu se deschid indiferent de abilitati si cunostinte in lipsa spagii si / sau pilelor, dar, daca nu ai ambitii spectaculoase, portitele astea nu te intereseaza. De fapt, poti termina facultatea in conditii excelente fara sa dai mai mult de trei cafele, in momente cheie, la secretara. Zvonurile si panica de turma sunt, intr-adevar mari. As spune ca, mai degraba, studentii vor neaparat sa dea spaga... cererea e mai marunta si mai discreta. Ultimul exemplu il poti vedea pe
aici. (Finalul povestii, care nu este acolo e asa: unele serii au strans bani, dar, dupa licenta, sefii de serie au fost nevoiti sa dea banii oamenilor inapoi pentru ca nu, nu s-a primit).
Concluzia este ca poti sa inveti foarte bine in facultate, fara sa devii un martir pe altarul stiintei. Exista exceptii, materii grele sau profesori nebuni, dar, in amintire, astea raman, mai degraba, ca povestioare amuzante decat ca incidente traumatizante. Daca ai noroc sa descoperi cativa colegi normali (sunt destui de putini, in general), poti chiar sa traiesti bine. Daca esti chiar pasionat, chiar din anii mici, chiar fara relatii, doar cu ceva insistenta, poti sa te "lipesti" pe undeva printr-o clinica si sa inveti lucruri de-adevarat pe acolo. Parerea mea este ca si pe astea trebuie sa stii cum sa le imbini -- n-are rost sa ajungi sa ai si jde restante si sa nu mai ai vreme nici de iesit in oras din cauza garzilor voluntare.
Daca esti inteligenti si cat de cat interesat, n-o sa ajungi niciodata la "as fi vrut sa fi invatat mai bine capitolul ala". Dupa ce termini facultatea, in rezidentiat, o iei aproape de la zero. Esti foarte rar pus in situatia de a lua decizii singur in primii ani. O sa ai ocazia sa inveti "capitolul ala" de 200 de ori si, atunci, problema e de neuron, nu de efort si, oricum, n-ai ce-i face... . Lucrurile se invata incet si greu, iar ce ai tocit pentru un examen sau altul din anul 4 nu conteaza in asa mare masura (desi ajuta sa inveti constant, ia-o de la unul care n-a prea facut chestia asta si ii pare rau).
Ceea ce incearca sa iti spuna restul lumii, cred, este ca nimic din toate asta nu iti garanteaza succesul dupa facultate. Asta este, de fapt, nenorocirea. Dupa ce termini, incepe adevarata poveste de groaza. Evident, pana termini tu, lucrurile s-ar putea schimba radical. Acum, cel putin, apele sunt tulburi, intrarea in rezidentiat e grea pentru omul de rand, cu atat mai grea cu cat ii vede pe altii suntand diverse etape, sarind peste diverse criterii si ajungand acolo unde vor fara prea multe merite. Cand ii vezi cum sar ca purecii de la o specialitate la alta, prin posturi de preparator, prin doctorate incepute a doua zi dupa licenta si prin tot felul de alte suste pe care nici ei nu le inteleg exact, te apuca dorul de duca. Eu am, acum, multi fosti colegi care sunt si destepti si studiosi si extrem de pasionati si care au ramas pe dinafara. Cine stie, or avea mai multa bafta la anul. Pe urma - postul de specialist. Alte ape tulburi, alte ciudatenii de iti sta mintea in loc.
That's what being a doctor is al
